Stările febrile prezente în timpul sarcinii sunt asociate cu efecte negative pe termen lung asupra sănătăţii copiilor precum riscul apariţie unor tulburări din sfera autismului şi îngreunarea procesului de dezvoltare, atenţionează cercetătorii din California.
Studii anterioare au atras atenţia asupra unei interdependeţe între autism şi diverse infecţii cu care femeile se pot confrunta pe perioada sarcinii, cum ar fi rujeolă, rubeolă, oreion, gripă.
Însă, în cel mai recent studiu, cercetătorii au supus examinării peste 700 de copii afectaţi de tulburări din spectrul autismului şi peste 400 de copii sănătoşi.
După ce au eliminat variabile ce ţin de vârstă, aspecte socio-economice, alte probleme medicale, doctorii au conchis că mamele care avuseseră febră în timpul sarcinii erau de două ori mai predispuse să fie mame ale copiilor cu probleme de comportament decât cele care nu întâmpinaseră această problemă.
“Febra este un răspuns inflamator acut”, a declarat autorul principal al studiului, Irva Hertz-Picciotto, profesor de epidemiologie de mediu la „Institutul Minţii” de la Universitatea din California. „Aşa că se poate ca inflamaţii de diferite tipuri să joace un rol important în declanşarea autismului. Se pare că riscul apare atunci când febra este netratată”, a revenit profesor Picciotto.
Sursa: The New York Times
Citeşte şi: Autismul şi părinţii „lenţi”
Copiii născuţi prematur şi autismul