O femeie din Bihor este de două săptămâni în comă, la spital, după ce a fost infectată cu West Nile

O femeie în vârstă de 74 de ani, din județul Bihor, este de două săptămâni în comă, la spital, după ce a fost infectată cu virusul West Nile.
  • Publicat:
O femeie din Bihor este de două săptămâni în comă, la spital, după ce a fost infectată cu West Nile

Femeia a fost internată la sfârșitul lunii august 2024 cu simptomatologie specifică de meningoencefalită (febră, cefalee, confuzie, dezorientare) la secția de neurologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.

West Nile este un tip de virus răspândit de țânțari. De multe ori, oamenii trăiesc cu infecția, dar nu știu că o au. În cazuri rare, West Nile conduce la o boală severă care afectează creierul sau măduva spinării. Cei afectați pot avea convulsii sau pierderi de memorie. Persoanele cu vârste de peste 50 de ani prezintă cel mai mare risc.

„A fost confirmată infecția cu virusul West Nile pe baza identificării anticorpilor specifici (în ser și lichidul cefalorahidian), rezultatul fiind primit la DSP Bihor în data de 5.09.2024. În prezent, pacienta se află internată la secția ATI a spitalului menționat, fiind în stare gravă”, a transmis dr. Dorel Țîrț, din cadrul DSP Bihor, potrivit libertatea.ro.

Referitor la cazurile de infectare cu West Nile din Bihor, primele informații au apărut public sâmbătă, 7 septembrie, într-o postare pe rețelele sociale a Centrului de transfuzie sanguină Oradea: „În perioada 9-13 septembrie, nu există restricții legate de stocuri, pentru admiterea la donare. Restricții vor fi in intervalul 5 septembrie – 3 octombrie, numai pentru donatorii cu domiciliu în Șuncuiuș (motiv: caz confirmat de infecție cu West Nile Virus -WNV) pentru respectarea condițiilor epidemiologice și protejării primitorilor de sânge”.

Simptomele infectării cu virusul West Nile

În general, 80 de persoane din 100 care au West Nile nu prezintă simptome. Acestea pot debuta în primele 15 zile din momentul în care au fost muşcate de ţânţar.

Simptomele uşoare pot include:

  • febră
  • cefalee
  • senzaţie de oboseală
  • lipsa poftei de mâncare
  • dureri în tot corpul
  • erupţie cutanată, de obicei pe piept
  • umflarea ganglionilor limfatici

Cum se tratează afecţiunea

Din păcate, nu există tratament pentru West Nile. De aceea, organismul trebuie să lupte împotriva infecţiei pe cont propriu. Dacă aveţi o formă uşoară a bolii, vă puteţi recupera acasă. Asiguraţi-vă însă că beţi suficiente lichide şi vă odihniţi suficient. Diagnosticul şi ajutorul medicului nu trebuie însă să lipsească.

Dacă reprezentaţi un caz sever de West Nile, simptomele pot dura săptămâni sau luni, mai ales dacă infecţia s-a răspândit la creier, iar internarea într-un spital este absolut necesară. Acolo puteţi obţine ajutor pentru prevenirea altor boli, cum ar fi pneumonia, pentru că vi se vor administra perfuzii şi veţi fi conectat la aparate de susţinere şi monitorizare.

Prevenirea infecției cu West Nile

  1. Utilizaţi un spray care vă poate proteja de insecte atunci când vă aflaţi în aer liber, la sfârşitul primăverii, vara şi la începutul toamnei;
  2. Purtaţi cămăşi şi pantaloni cu mânecă lungă, dacă ştiţi că veţi fi în zone cu ţânţari;
  3. Nu lăsaţi recipientele de apă deschise;
  4. Dacă vă aflaţi într-o zonă unde ţânţarii îşi fac simţită prezenţa, staţi în casă în zori şi seara, când insectele sunt active.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”