La fiecare 10 minute, în Statele Unite un copil cu vârste cuprinse între 1 şi 5 ani se intoxică cu medicamente. Iar în ultimii 10 ani, ingestiile accidentale cu medicamente au devenit extrem de frecvente.
Nu puneţi nimic în sertarele care au mai puţin de 80 de centimetri, dacă aveţi un copil care merge. Si, cel mai important, nu puneţi medicamente, frumos ambalate, în locuri pe care pot să le acceseze.
Unul dintre medicamentele prezente în orice casă cu micuţi este paracetamolul. Acesta, în doză mare, afectează ficatul până la insuficienţă hepatică. Aşadar, în cazul în care constataţi că micuţul respiră greu sau nu a mai urinat de mult timp, sunaţi de urgenţă la salvare. Poate fi din cauza ingestiei accidentale de paracetamol.
Există însă şi alte grupe de medicamente prezente în mai toate familiile. Este vorba de medicaţia împotriva vărsăturilor. De la cantităţi peste doza recomandată, copiii prezintă semne de intoxicaţie centrală – încep să privească în toate direcţiile, au privirea fixă, îşi mişcă necontrolat membrele şi apoi întreg corpul.
Şi picăturile nazale în exces pot determina reacţii severe. Pot conduce la scăderea puterii de contractibilitate a inimii şi până la un sindrom de hipotensiune severă.
Unele dintre cele mai severe reacţii le produc şi antihipertensivele destinate în general bunicilor.
În anumite doze, dar nu numai, ci şi legat de receptivitatea organismului pot determina şoc hipovolemic: copiii ajung în stop cardiac şi respirator.
Orice ingestie de medicamente reprezintă urgenţă medicală. Chemaţi ambulanţa imediat ce vedeţi aceste semne. După stabilizarea episodului acut, medicii vă indică să le verificaţi micuţilor funcţia renală şi hepatică ca să fiţi siguri că nu au rămas cu sechele. Se verifică valorile creatinininei, ureei şi a transaminazelor la intervale stabilite de medic.