Fibromul uterin afectează două milioane de românce, dar este de cele mai multe ori diagnosticat întâmplător. Menstruația abundentă, dureroasă, constipația și abdomenul mărit pot fi semne ale acestei afecțiuni. Din păcate, cauza fibromului nu este pe deplin cunoscută. Dar există anumiți factori de risc ce ar putea fi implicați în apariția și creșterea în dimensiune a fibroamelor uterine, cum ar fi absența sarcinilor, prima menstruație (menarha) la vârste mici, obezitatea, lipsa vitaminei D sau excesul de alcool ori carne.
Care sunt simptomele ce pot indica prezența unui fibrom uterin, cauzele și analiza indicată pentru depistarea precoce a acestuia aflăm în cele ce urmează.
Cauzele care duc la apariția fibromului uterin sunt încă necunoscute, însă au fost identificați până acum câțiva factori de risc.
În primul rând, odată cu înaintarea în vârstă apare riscul de a dezvolta fibrom uterin la femeile aflate în perioada fertilă.
Totodată, apariția fibromului poate fi influențată și de absența sarcinilor, menarha precoce sau factorii genetici – femeile ale căror mame au uter fibromatos au și ele risc mai mare de a dezvolta fibrom uterin.
În plus, obezitatea, hipertensiunea, consumul frecvent de alcool, lipsa legumelor sau fructelor din dieta zilnică, consumul excesiv de carne și deficitul de vitamina D pot stimula creșterea fibroamelor uterine.
Chiar dacă nu se cunoaște clar cauza apariției, este clar că fibromul este o tumoră hormonal dependentă, ceea ce face ca aceasta să apară în perioada în care pacienta are menstruație.
Fibromul uterin este cea mai frecventă tumoră necanceroasă a femeii, care se dezvoltă la nivelul peretelui uterin și poate să afecteze mai mult de jumătate, chiar până la 70% dintre femei și care apare în perioada hormonal activă.
Poate fi o tumoră unică sau multiplă și poate varia de la câțiva milimetri până la câțiva centimetri sau chiar zeci de centimetri. Chiar dacă în multe situații poate fi complet asimptomatic, la unele paciente poate determina o serie de complicații redutabile.
Odată apărut, fibromul are tendința de a crește în dimensiuni până la instalarea menopauzei, când începe să involueze. De cele mai multe ori, această creștere este lentă, iar uneori poate prezenta o creștere accelerată, așa cum se poate întâmpla în perioada sarcinii sau în premenopauză.
Au tendința să se dezvolte la nivelul uterului fie către exterior, așa cum sunt fibroamele subseroase, fie către cavitatea uterină, cum sunt cele submucoase. Alteori, pot să prezinte o creștere accelerată, ajungând să ocupe o mare parte din cavitatea abdominală.
„Evoluția este de cele mai multe ori asimptomatică, iar pacienta poate să nu știe că suferă de fibrom, să afle complet întâmplător.
Cele mai frecvente manifestări clinice sunt tulburările de ciclu menstrual, când pacientele sesizează că menstruația durează mai mult, este mai abundentă sau că încep să apară sângerări între menstruații.
De asemenea, pacientele pot acuza durere la nivelul pelvisului, menstruații dureroase sau dispareunie, adică dureri la contactul sexual. Totodată, pot apărea tulburări la urinare sau constipație și abdomen mărit în cazul unui fibrom cu dimensiuni mari.
De departe cea mai frecventă complicație este sângerarea abundentă, care poate duce la anemie sau la o spitalizare în regim de urgență. O durere abdominală intensă poate să apară în cazul unui fibrom care crește rapid în dimensiuni.
Asocierea fibromului uterin cu sarcina poate duce la pierderea sarcinii sau la nașterea prematură”, explică Dr. Cristian Jumuga, medic specialist obstetrică-ginecologie.
Dacă pacienta nu are o simptomatologie sugestivă pentru fibrom uterin, de cele mai multe ori, diagnosticul este pus accidental, în cazul unor controale de rutină.
În acest sens, se recomandă periodic o ecografie transvaginală, pentru că aceasta oferă informații foarte importante despre numărul fibroamelor uterine, localizarea și dimensiunea lor, vascularizație etc.
Aceste informații sunt utile pentru a decide apoi conduita terapeutică pentru pacientă.
Suplimentar, medicul poate recomanda și analize de laborator: hemoleucogramă, sideremie, examen Papanicolau, biopsie de endometru sau chiar CT sau RMN, în funcție de particularitatea cazului.