Fistula anală afecteaza de circa cinci ori mai frecvent bărbaţii, comparativ cu femeile. Toate grupele de vârstă pot fi afectate de această boală cu o predominanţă clară între 30 şi 50 de ani.
Abcesul perianal şi fistula anală reprezintă două etape ale aceleiaşi boli apărute din cauza unei infecţii în glandele anale. Este vorba de glandele anale situate în porţiunea mijlocie a canalului anal. Apariţia fistulelor anale şi a abceselor se face în mai multe etape. Prima fază corespunde infecţiei glandei anale. Pe măsură ce se agravează, această infecţie duce la a doua etapă a bolii caracterizată prin supuraţie.
Puroiul difuzează prin diferitele ţesuturi şi prin muşchii care înconjoară canalul anal printr-o mic conduct (fistula) asemănător unui cordon. Abcesul perianal se formează odată ce supuraţia atinge pielea din jurul anusului: el apare astfel, numai într-un stadiu avansat al bolii. Cu alte cuvinte, apariţia unui abces rezultă din agravarea unei fistule subiacente.
Abcesul apare iniţial sub forma unei mici ”mingi ” roşii, caldă dureroasă şi inflamatorie localizată în jurul anusului. Este întotdeauna foarte dureros şi poate împiedica pacientul să se aşeze. Inflamaţia poate fi, de asemenea, însoţită de febră. Fistula, pe de altă parte, nu provoacă durere. Se manifestă numai printr-un flux de puroi în zona din jurul anusului.
Cu toate acestea, apariţia unei senzaţii de durere este unul din primele semne ale evoluţiei bolii către faza abcesului. La examinarea clinică, medicul poate observa un mic orificiu fistulos în apropierea anusului. Pacientul prezintă adesea o mică cicatrice în această zonă, lăsată de incizia unui abces anterior. Palparea regiunii perianale poate sesiza uneori un cordon dur, tare, care corespunde traiectului fistulei. Această descoperire clinica este destul de rară. În general, acest traiect se descopera intraoperator. Un RMN de pelvis sau ecografia endoanală trebuie efectuate în cele mai dificile cazuri de fistulă recurentă sau foarte profund situată.
Chirurgia este singura modalitate de a vindeca o fistulă anală.
Tratamentul unei fistule anale are două scopuri principale:
Operaţia se desfăşoara sub anestezie generală sau sub anestezie loco-regională.
Chirurgul va inciza abcesul pentru evacuarea puroiului. Apoi, acesta va încerca să localizeze traiectul fistulei prin găsirea orificiului intern al fistulei, din canalul anal. Dacă fistula este superficială şi necomplicată, chirurgul va putea trata fistula în timpul aceleiaşi proceduri. Dacă este complexă, profundă şi trece prin muşchii utilizaţi pentru continenţa anală, chirurgul va trata doar abcesul, rezolvand fistula intr-un timp ulterior.
Tratamentul va depinde şi de traiectul fistulei. Chirurgul va evalua traiectul fistulos introducând prin acesta o mică tijă metalică subţire şi flexibilă. Dacă fistula este superficială se va realiza o fistulotomie cu aplatizarea traiectului fistulos, fără risc de deteriorare a sfincterului anal, lucru care ar pune în pericol continenţa anală. Dacă fistula este profundă sau complexă, riscurile incontinenţei sunt prea mari şi este necesară rezolvarea în două etape.
Chirurgul “va usca” fistula şi ramurile sale prin aplicarea unui fir elastic (seton) care va permite drenajul. 6-8 săptămâni mai târziu, va fi efectuată o a doua intervenţie. Acest lucru poate fi realizat prin diferite tehnici, în funcţie de tipul de fistulă. Tehnica cea mai folosită, care oferă printre cele mai bune rate de vindecare (80%) combină fistulectomia (adică, o secţiune directă a traiectului fistulei reziduale cu indepartarea acestuia), cu un lambou de coborâre (care închide orificiul intern al fistulei prin coborârea peretelui rectal).
Terapia completă durează aproximativ 6 până la 8 săptămâni. Postoperator, principalele neajunsuri sunt legate de cicatrici, care pot provoca mâncărime până la vindecare şi jenă în timpul defecaţiei. Riscul de recidivă depinde de fistula tratată iniţial şi de tehnica chirurgicală şi se cifreaza între 2 şi 20 %. Există riscuri de incontinenţă anală întotdeauna corelată cu severitatea fistulei iniţiale şi cu gradul de traumă a sfincterului anal. Această incontinenţă anală se referă în principal la dificultatea de reţinere a gazelor, a scaunelor lichide şi a prezenţei scurgerilor anale intermitente.
Autor: dr. Stefan Tucă, medic primar chirurgie generală, competenţă chirurgie laparoscopica avansată
tel: 0723 042 207