Folosirea excesivă a telefonului mobil dăunează ochilor copilului tău

Lumina albastră emisă de dispozitivele electronice este extrem de periculoasă pentru vederea copiilor. Medicul oftalmolog explică de ce trebuie folosit cât mai puţin telefonul mobil de către cei mici.
  • Publicat:
Folosirea excesivă a telefonului mobil dăunează ochilor copilului tău

Sindromul privitului la ecrane, numit şi disconfort ocular digital, apare atunci când privim concentraţi la un ecran de dispozitiv electronic (telefon, tabletă, laptop, calculator).

Concentrarea intensă este frecvent asociată cu o rată mai redusă a clipitului.

Principalul rol al clipitului este etalarea filmului lacrimal pe suprafaţa oculară. Reducerea frecvenţei clipitului determină simptomatologia descrisă în cadrul ochiului uscat. Astfel, înroşirea ochilor, vederea înceţoşată şi senzaţia de arsură şi disconfort local reprezintă principalele acuze ale folosirii îndelungate a telefonului mobil.

Efectul luminii albastre asupra ochilor

Principalele surse de lumină albastră sunt soarele, dispozitivele electronice (telefon, tabletă, laptop, calculator), lumina artificială de interior (neon). Cea emanată de soare are şi numeroase efecte benefice: menţinerea unui ritm normal zi-noapte, care asigură nivelul optim de energie pe parcursul zilei.

Ochii iau contact cu lumina albastră emisă de dispozitivele electronice de la o distanţă mai mică şi în doze mai ridicate. Ochii copiilor au o capacitate mai mare decât cea a adulţilor de a absorbi lumina albastră, efectul cumulativ fiind documentat ştiinţific.

Expunerea cronică determină apariţia stresului oxidativ la nivelul zonei centrale a retinei, care la maturitate poate determina îmbătrânirea acestei arii importante a vederii. Astfel, degenerescenţa maculară legată de vârstă poate apărea la persoane fără alţi factori de risc pentru această afecţiune sau poate debuta mai precoce, la cei cu factori de risc asociaţi.

Ce simptome pot acuza copiii care stau ore în şir cu ochii în telefoane

Ochiul tânăr poate susţine un timp îndelungat efort vizual îndelung la distanţe mici. Astfel, un copil de 8 ani poate realiza până la 14 dioptrii de acomodaţie pentru a privi aproape, deşi are nevoie doar de 3 dioptrii pentru a citi la 30-40 cm, distanţa recomandată de lucru.

După o perioadă mare de efort vizual la distanţe mai mici decât cea recomandată, poate apărea simptomatologie ce frecvent cuprinde:

  • durere de cap cu senzaţie de tensiune frontală
  • ameţeală
  • vedere înceţoşată la distanţă

Iniţial, la ochiul emetrop, fără nevoie de dioptrii, apare spasmul acomodativ (falsa miopie), care va dispărea după administrarea de picături. Ulterior, acest mecanism poate determina apariţia unei nevoi reale de dioptrii cu minus, ochiul emetrop devenind miop sau determinând creşterea dioptriilor pentru ochiul deja miop.

Acestea nu mai pot fi înlăturate cu ajutorul administrării de picături, fiind nevoie de prescrierea unor ochelari sau de modificarea celor actuali.

Ce putem face?

Principala modalitate prin care putem reduce disconfortul ocular digital este reprezentată de conştientizarea clipitului şi păstrarea frecvenţei acestuia la un nivel cât mai aproape de normal.

De asemenea, ajustarea luminozităţii ecranului la un nivel confortabil permite menţinerea suprafeţei oculare la un nivel de lubrifiere ce asigură confortul în timpul folosirii telefonului mobil.

Totodată, nivelul la care este utilizat, în raport cu înălţimea ochilor, influenţează prin deschiderea diferită a fantei palpebrale. Cu cât dispozitivul este folosit mai sus, cu atât deschiderea ochiului este mai mare şi suprafaţa de pe care filmul lacrimal se evaporă creşte proporţional.

Ideal, acesta va fi folosit puţin mai jos de nivelul ochilor, dar nici prea jos, pentru a nu produce disconfort la nivelul coloanei vertebrale cervicale.

Reducerea timpului total de expunere la telefon la maximum o oră/zi la copiii sub 14 ani şi la maximum două ore/zi la cei peste 14 ani este prima metodă prin care putem preveni cele descrise anterior.

De asemenea, pauzele frecvente de 20 de secunde de privit în depărtare la fiecare 20 de minute de folosire previn apariţia sau progresia miopiei asociată efortului vizual intens în zona de aproape.

Totodată, minimum două ore/zi de activităţi în aer liber stimulează retina periferică, ceea ce conform studiilor are efect benefic asupra sănătăţii oculare. Şi, nu în ultimul rând, trebuie respectată distanta de privit de 30-40 cm, distanţele mai mici fiind asociate cu risc mai mare de afectare oculară.

De asemenea, filtrul pentru lumină albastră aplicat pe lentilele ochelarilor blochează aceste lungimi de undă, astfel că ele nu mai ajung în contact cu retina privitorului.

Folosirea telefonului cu două ore înainte de ora de culcare poate influenţa negativ ritmul zi-noapte.  Prelungind expunerea la lumina albastră, apariţia somnului va fi întârziată, determinând dificultăţi de adormire şi un somn neodihnitor. De aceea, recomandările presupun renunţarea la folosirea telefonului cu două ore înainte de culcare.

Urmărește CSID.ro pe Google News