Fracturile provocate de sporturile de iarnă: tipuri de fracturi, măsuri şi prevenţie

Suntem în plin sezon de iarnă şi printre cele mai apreciate modalităţi de petrecere a timpului liber din această perioadă sunt sporturile legate de zăpadă. Cele mai iubite dintre acestea sunt schiatul şi snowboardingul, mai ales în rândul tinerilor. Însă antrenamentele de acest fel pot fi foarte periculoase, mai ales atunci când nu avem pregătirea necesară sau nu respectăm regulile elementare de protecţie. Din păcate, aceste sporturi, pe lângă adrenalină şi o stare de bine, ne pot provoca serioase probleme de sănătate, cele mai comune fiind fracturile şi rupturile ligamentare. Din acest motiv, stăm de vorbă cu medicul Vlad Predescu, chirurg ortoped specializat în protezare articulară şi traumatologie sportivă, pentru a ne eplica riscurile la care ne putem expune.

Fracturile la membrele superioare

În primul rând, trebuie să vedem care sunt cele mai expuse grupe de risc. Ambele sporturi, atât schiul cât şi snowboardul, necesită o capacitate mare de echilibru, tocmai pentru a putea atenua eventualele căzături. Dacă vorbim de începători în aceste domenii, este evident că ei sunt mai expuşi. În majoritatea cazurilor, practicanţii sporturilor de iarnă cad pe încheietura mâinii, deci aceasta este foarte expusă, fiind mai des întâlnită la snowboarderi. Aici putem avea următoarele tipuri de accidentări: fractura intraarticulară – atunci când este afectată suprafaţa articulaţiei, fractura extraarticulară – când nu avem de-a face cu integritatea articulaţiei, fractura deschisă, în momentul în care osul străpunge pielea şi fractura cominutivă, în situaţia în care sunt mai multe fragmente osoase apărute în urma traumatismului.

“Evident că ultimele două sunt considerate a fi cele mai grave şi sunt catalogate urgenţe medicale întrucât pot apărea numeroase complicaţii. Fracturile deschise au risc extrem de ridicat pentru apariţia infecţiei, iar fractura cominutivă este extrem de instabilă şi se poate agrava, la rândul ei, cu fractură deschisă sau leziuni vasculare sau nervoase. Tratamentul fracturilor cu deplasare sau deschise este întotdeauna chirurgical. Pe de o parte, pentru a se limita sau evita complicaţiile şi, pe de altă parte, pentru fixarea cu materiale de osteosinteză care refac anatomia locală. Este foarte important să se folosească implanturi de calitate, moderne, anatomice, care se adaptează cât mai bine formei şi dimensiunii extremităţii osoase fracturate.

Principiile fundamentale în tratarea unei fracturi articulare sau periarticulare constau în fixare fermă, de bună calitate, apoi mobilizare precoce a articulaţiei pentru a evita redoarea şi atrofia musculară. Dacă nu se reface corect anatomia articulaţiei, funcţia acesteia nu va mai putea fi recăpătată complet, iar incongruenţa suprafeţelor articulare duce la apariţia artrozei”, susţine doctorul Predescu.

Fracturile la membrele inferioare

Apoi, vorbim de accidentele care au loc, de obicei, la membrele inferioare, cele mai frecvente în sezonul rece fiind fracturile de gambă şi platou tibial. Fracturile de gambă pot fi foarte grave, mai ales că pot afecta şi ţesuturile din împrejurimi, referindu-ne aici la muşchi, vase de sânge sau nervi.

“În practică, cele mai multe fracturi deschise le-am întâlnit în cazul celor de gambă. Acestea apar prin traumatism direct al gambei sau, îndirect, prin răsucire bruscă, atunci când nu sare schiul din picior. Fractura de platou tibial este, de asemenea, specifică accidentelor de schi prin forţarea genunchiului în exterior sau interior. Aceste fracturi sunt însoţite, de multe ori, de leziuni ale ligamentelor colaterale sau încrucişate, precum şi ale  meniscurilor. Fractura de platou tibial, prin leziunile complexe pe care le angrenează, precum şi prin faptul că de multe ori este afectat cartilajul articular, are consecinţe grave pe termen lung. Astfel, de multe ori apare artroza şi funcţia genunchiului nu mai poate fi câştigată în totalitate”, consideră medicul ortoped.

Prin urmare, intervenţia chirurgicală în cazul acestor fracturi trebuie efectuată cât de repede este posibil şi fractura fixată cu implanturi de cea mai bună calitate, care să permită mobilizarea imediată a articulaţiei cu reluarea imediată a mersului cu sprijin, fie parţial, fie total.

Fractura gleznei şi rupturile ligamentare

În cazuri mai rare, când bocancul sportivului nu este strâns corect, pot apărea fracturile de gleznă. Acestea sunt, de cele mai multe ori, fără deplasare şi atunci pot fi tratate prin imobilizare în aparat gipsat. În cazul în care sunt cu deplasare, tratamentul este, de cele mai multe ori, chirurgical.

“Deşi vorbim despre fracturi, aş aminti de leziunile ligamentare, mai ales ale ligamentului încrucişat anterior, ele fiind cele mai des întâlnite. Ruptura ligamentului încrucişat anterior presupune intervenţia chirurgicală de reconstrucţie a acestuia. Momentul chirurgical este, fie în primele zile de la traumatism, fie după circa 6-8 săptămâni, atunci când funcţia articulaţiei s-a recuperat. De regulă, mulţi schiori au tendinţa să continue schiatul cu ligamentul rupt. Acesta determină instabilitate şi sportivul va suferi o nouă căzătură care va accentua leziunile ligamentare şi meniscale”, explică specialistul ortoped.

Măsurile imediate după o fractură

În cazul unei fracturi, oricare ar fi poziţionarea acesteia, trebuie respectate câteva reguli, menite să asigure combaterea şocului traumatic şi prevenirea complicaţiilor. Din acest motiv, cel mai important lucru ce trebuie făcut ţine de mobilizarea pacientului. Primul lucru ţine de identificarea unor atele, chiar şi unele improvizate, care vor fi poziţionate astfel încât să fixeze cele două articulaţii, înainte şi după locul traumatismului. Acestea pot fi înfăşurate în materiale moi pentru a nu leza şi mai tare zona afectată. Foarte important: să nu fie foarte strânse pentru a nu împiedica buna circulaţie a sângelui. Dacă vorbim de fracturi deschise, situaţia este mai complicată, întrucât trebuie rezolvată, în primă etapă, hemoragia. Dacă este o hemoragie intensă, trebuie aplicat un garou, altfel sunt suficiente pansamente compresive sterile pe plagă.

Prevenţia în cazul sporturilor de iarnă

Pentru că vorbim despre sporturi de iarnă, acolo unde au loc multe dintre accidentele şi fracturile din sezonul rece, este indicat să respectăm câteva reguli elementare. Încălzirea înaintea sesiunii de antrenament este foarte importantă, la fel şi folosirea unui echipament adecvat.

“În cazul schiului şi al snowboardingului, antrenamentele sunt esenţiale, în vederea întăririi musculaturii, recomandarea fiind să fie începute cu aproximativ cinci săptămâni înainte de prima sesiune de schi”, susţine medicul ortoped.

Apoi, o altă regulă importantă este să nu practicaţi sporturi de iarnă când sunteţi obosiţi – în acest caz, reflexele sunt mult atenunate, ceea ce creşte riscul unor greşeli sau chiar a unor tamponări cu alţi sportivi. De asmenea, nu consumaţi alcool atunci când practicaţi schi sau snowboarding – acesta provoacă o deshidratare mai puternică, tulburări de echilibru şi creşte riscul unor reacţii neconforme cu realitatea.