Un chist sebaceu poate părea o simplă umflătură sub piele, însă dermatologii avertizează că această afecțiune nu trebuie tratată cu superficialitate. Deși, în majoritatea cazurilor, chisturile sebacee sunt benigne și nu prezintă riscuri majore, stoarcerea și ruperea lor pot duce la infecții și complicații, avertizează specialiștii.
Chisturile sebacee sunt tumorete benigne, ca niște săculeți cu o substanță albicioasă, care apar în zone ale corpului unde se află glande sebacee.
„Aceste chisturi conțin sebum și au aspectul unui coș mai mare. Deși, în general, nu sunt dureroase, chisturile sebacee pot crește în dimensiune și se pot inflama. Dacă pereții chistului se rup, riscul de suprainfectare devine semnificativ, iar complicațiile pot fi severe”, explică dr. Andreea Stancu, medic primar dermatolog.
Chisturile sebacee se manifestă sub forma unor umflături mici și mobile, localizate frecvent pe scalp, față, urechi, trunchi, spate și regiunea inghinală. Acestea sunt pline de keratină, lipide și alte particule de piele, și pot rămâne de dimensiuni stabile sau pot crește treptat.
„Cauza principală a apariției acestora este blocarea glandelor sebacee sau a foliculilor de păr. De asemenea, leziunile sau traumele pielii pot contribui și ele la formarea chisturilor.”, evidențiază dr. Andreea Stancu.
În anumite cazuri, chisturile sebacee se pot inflama sau infecta, caz în care ele pot deveni sensibile la atingere, iar pielea din jurul lor va fi roșie și caldă. De asemenea, poate apărea un lichid alb-cenușiu, cu un aspect brânzos și un miros neplăcut.
Chiar dacă există tentația de a căuta soluții rapide, nu este recomandat să se încerce spargerea sau drenarea unui chist sebaceu acasă.
„Aceste intervenții necontrolate pot duce la infecții severe și pot favoriza recidiva chistului. Cel mai sigur este ca pacienții să consulte un dermatolog, care va decide cel mai potrivit tratament pentru fiecare caz în parte”, explică dermatologul.
Atunci când chistul sebaceu necesită îndepărtare, există câteva metode standardizate. Una dintre ele este incizia și drenajul, o procedură prin care medicul face o mică tăietură pentru a elimina lichidul acumulat în interiorul chistului. Deși această procedură poate ajuta la ameliorarea inflamației și umflării, problema rămâne parțial nerezolvată, întrucât capsula chistului nu este eliminată, iar chistul poate să reapară.
Pentru o soluție permanentă, excizia chirurgicală rămâne cea mai eficientă metodă. „În cazul în care chistul nu este inflamat, acesta poate fi îndepărtat ușor, aproape ca un sâmbure din cireașă.”, explică dr. Stancu.Excizia chirurgicală garantează îndepărtarea completă a chistului și a capsulei care îl înconjoară, prevenind astfel recidiva.
În ciuda caracterului lor benign, chisturile sebacee pot ascunde semne de afecțiuni mai serioase. Prin urmare, este esențial să nu ignori orice schimbare a pielii tale. Medicul dermatolog poate evalua corect leziunile cutanate, identificând rapid semnele care necesită tratament.
„Un chist sebaceu poate deveni suspect în anumite condiții. Este recomandat consultul dermatologic dacă un chist depășește 5 centimetri în diametru, se reface rapid după eliminare sau devine inflamat, roșu, dureros și prezintă semne de infecție”, avertizează medicul.