Dacă suspectaţi apariţia unui AVC, prin simptome precum pareză mână-picior, asimetria feţei, dificultăţi de vorbire, nu staţi acasă! Pacienţii sau aparţinătorii nu trebuie să piardă niciun minut până să sune la 112.
Se estimează că 1 minut pierdut înseamnă 2 milioane de neuroni pierduţi. Suntem într-o cursă contracronometru pentru a ţine pacientul departe de invaliditate sau chiar de deces, atenţionează medicii.
Pe durata stării de urgenţă, care a durat 2 luni, a scăzut foarte mult numărul persoanelor care s-au prezentat la secţia de primiri-urgenţe a spitalelor.
„Cazurile care au ajuns au fost de cele mai multe ori grave, decompensate, cazuri de AVC severe, ieşite din fereastra de timp terapeutică”, afirmă prof. dr. Gheorghe Iana, medic primar Radiologie şi Imagistică Medicală.
Teama de infecţie a fost principalul motiv care i-a ţinut pe oameni departe de serviciile medicale de urgenţă.
„Au fost zile când de la 70 de prezentări la camera de gardă la neurologie am avut doar 4 sau 5 pacienţi. În mod sigur acele persoane nu vor avea contact cu mediul de spital şi nu vor fi infectaţi cu SARS-CoV-2 în spital, dar este foarte probabil să sufere de afecţiuni grave, care nu vor mai putea fi remediate”, avertizează conf. dr. Cristina Ţiu, Şefa Secţiei de Neurologie II din Spitalul Universitar Bucureşti
Spitalele au creat circuite şi proceduri menite să minimizeze expunerea pacienţilor la riscul de infectare cu noul coronavirus, iar medicii le cer oamenilor să apeleze cu încredere la serviciile medicale de care au nevoie, mai ales în cazul bolilor grave care necesită intervenţie de urgenţă.
„Spitalul Universitar Bucureşti este pregătit să gestioneze cazurile de AVC. Există materiale de protecţie, s-au creat circuitele necesare pentru pacienţii suspecţi de COVID-19, s-au organizat ture ale personalului care asigură îngrijirea celor suspecţi şi care nu se intersectează cu restul personalului. Toţi pacienţii care au indicaţie de internare sunt testaţi şi direcţionaţi către o aripă separată până la sosirea rezultatelor. Bineînţeles, în acest timp, primesc tratamentul adecvat”, explică dr. Bogdan Dorobăţ, medic primar radiologie intervenţională.
De asemenea, întreg personalul medical şi auxiliar poartă masca, ochelari sau vizieră, bonetă, îmbrăcăminte sterilă, iar pacientului i se pune mască.
Sterilizarea sălii de intervenţie se face ca şi cum pacientul ar fi pozitiv, cu dezinfectare corespunzătoare, lampă UV, pauză între pacienţi şi aerisirea încăperilor. După sosirea rezultatului la testul COVID-19 efectuat, pacienţii sunt mutaţi pe aripile cu pacienţi negativi.
„În laboratorul de angiografie am încercat să creăm echipe de personal, medici, asistenţi, infirmiere – în principiu două echipe care lucrează alternativ, astfel încât să nu se intersecteze. Dacă una dintre echipe prezintă simptome, cea de-a doua să poată asigura continuarea activităţii”, adaugă dr. Bogdan Dorobăţ despre activitatea din Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.
Cazurile de pacienţi cu suspiciune de AVC sunt o prioritate pentru toate spitalele de urgenţă din lume, iar în România sunt planuri concrete pentru scurtarea la minimum a perioadei dintre telefonul la 112 şi aplicarea tratamentului adecvat asupra pacientului în spital.
„Înainte de declanşarea pandemiei era foarte aproape punerea în aplicare, în cadrul Acţiunii Prioritare pentru AVC-uri ischemice, a unui parteneriat între Ministerul Sănătăţii şi serviciile de ambulanţe, pentru aplicarea unei prenotificări a prezenţei unui caz de stroke încă din ambulanţă, pentru a putea fi totul pregătit la ajungerea sa la spital şi a se scurta cât mai mult mult timpii de intervenţie până la aplicarea tratamentului potrivit”, spune conf. dr. Cristina Ţiu.
Pacienţii sau aparţinătorii îşi pot identifica după o metodă simplă simptomatologia AVC.
Dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervenţională la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, explică:
„Viaţa unei persoane care a suferit un AVC depinde de secundele care se scurg şi de rapiditatea cu care aceasta ajunge la o unitate spitalicească unde poate primi îngrijirea potrivită pentru a elimina riscurile de deces sau invaliditate. Nu trebuie să existe ezitare sau timpi morţi între bănuiala apariţiei unui AVC şi telefonul dat la 112. Cum ne putem da seama că o persoană din jurul nostru trece prin asta? Prin metoda supranumită FAST, care este vitală şi care ar trebui să fie cunoscută de cât mai multă lume.”
FAST este un acronim format din primele litere ale celor mai importante simptome ale unui AVC: F este de la Faţă căzută şi asimetrică, A de la Amorţirea braţelor şi picioarelor, S de la Stâlcirea sau Sacadarea vorbirii, iar T vine de la Timp, pentru că atunci când un aparţinător sesizează simptomele, este timpul să sune urgent la 112.
„Atenţia fiecăruia dintre noi la cei din jur şi reacţia imediată în caz de pericol nu trebuie să ţină cont de timpuri sau de temeri, pentru că, aşa cum obişnuim noi, medicii din domeniul neurologiei şi neurochirurgiei, să spunem: Timpul este creier!”, a adăugat dr. Lucian Mărginean.
Dintre pacienţii cu AVC, aproximativ 30% decedează în primele 30 de zile, iar 30-35% vor rămâne cu un grad de dizabilitate care îi va face dependenţi de îngrijirea unei alte persoane sau îi va împiedica să îşi mai desfăşoare activitatea profesională.