Infecţiile din spitale cauzate de mâinile nespălate

Un simplu gest precum cel al spălatului pe mâini corect ori de câte ori este nevoie ar putea reduce considerabil transmiterea infecţiilor în spitale.
  • Publicat:
Infecţiile din spitale cauzate de mâinile nespălate
Infecţiile din spitale cauzate de mâinile nespălate, foto 123rf.com

Subiectul infecţiilor din spitalele româneşti este unul generos. Foarte generos, din pacăte. Însă prin respectarea unor reguli de bază atât din partea pacienţilor cât şi a personalului medical şi a celui auxiliar, dar şi al vizitatorilor numărul infecţiilor se pot reduce. Cel mai eficient gest, dar şi cel mai simplu şi mai economic este spălarea mâinilor. Ministerul Sănătăţii a demarat proiectul ”Mâini curate în spitale”.

Majoritatea infecţiilor din spitale sunt cauzate de mâinile nespălate. Studiile arată că dezinfectarea mâinilor în mediul spitalicesc se face sub 50% din necesar. Cadrele medicale trebuie să-şi dezinfecteze mâinile de minim 100 de ori într-o tură de 12 ore. Depinde de numărul pacienţilor. Procedura se efectuază de câte ori este necesar. Recomandarea este ca pentru dezinfecţie să se folosească soluţie dezinfectantă pe bază de alcool sau apă şi săpun înainte şi după fiecare contact cu pacientul. Proiectul ”Mâini curate în spitale” demarat de Ministerul Sănătăţii este în continuă dezvoltare conform informaţiilor anunţate pe site-ul ministerului. Sf. Constantin din Braşov, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău şi M.C. Curie din Bucureşti au implementat deja campania.

Când trebuie făcută dezinfecţia mâinilor?

 

  • Înainte şi după fiecare contact cu pacientul,
  • După expunerea la fluidele corpului
  • La contact cu echipamentul respirator
  • După atingerea obiectelor aflate în contact sau în preajma pacientului
  • Înainte de a îndeplini procedure aseptice
  • La schimbarea lenjeriei
  • După folosirea toaletei;
  • Înainte de a mânca, bea sau fuma;
  • Înainte de a pregăti mâncare;
  • După contactul cu lenjeria murdară sau deşeuri ;
  • După tuse sau strănut cu gura acoperită cu mâna.

Cum ne dăm seama că am folosit suficient dezinfectant?

Mâinile trebuie să rămână ude minim 20 de secunde după utilizarea dezinfectantului pe bază de alcool. Atunci înseamnă că s-a folosit cantitatea corectă de dezinfectant. Conform informaţiilor furnizate de experiţii în sănătate ai Ministerului Sănătăţii folosirea mănuşilor nu înlocuieşte dezinfectarea mâinilor înainte şi după intervenţie.

Cum se spală corect mâinile?

Se foloseşte apă caldă. Se aplică săpun lichid, se împreunează mâinile şi se face spumă. Se freacă palmele împreună. Se frecă spatele fiecărei mâini cu palma mâinii opuse şi se întrepătrund degetele. Se frecă palmele cu degetele întrepătrunse.
Apoi se freacă spatele degetelor de palma opusă, cu degetele strânse; Apoi se frecă pe rând fiecare deget mare în palma opusă folosind o mişcare de rotaţie. Se freacă vârfurile degetelor în palma opusă printr-o mişcare circular. Spălarea corectă a mâinilor continuă cu frecarea fiecărei încheieturi cu mâna opusă.
Se limpezesc mâinile cu apă curentă. Dacă robinetul permite se închide cu cotul, dacă nu cu un prosop de hârtie. Mâinile se usucă cu un prosop de hârtie.

Vizitatorii trebuie să respecte şi ei reguli

Este foarte important ca vizitatorii să respecte regulile de igienă impuse de spitale de fiecare dată când sunt în incinta şi să limiteze vizitele dacă şi ei la rândul lor sunt bolnavi. Folosirea protecţiilor pentru încălţăminte, a halatelor, spălarea şi dezinfectarea corectă a mâinilor, folosirea măştilor de protecţie.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult