Alex Penescu, pianistul cu 3 dorințe. „Piesa Suflet Colectiv s-a născut când eram încă în comă după incendiul din Colectiv”

Alex Penescu este unul dintre supraviețuitorii incendiului din clubul Colectiv, care a curmat viețile a 65 de oameni și a lăsat urme adânci pe pielea și în sufletele celor care au scăpat din infern. A fost în comă mai bine de o lună, însă greul abia apoi a urmat. Recuperarea a însemnat zeci de operații care vor continua și în anii următori. Pe lângă durerea fizică suportată, l-a afectat faptul că mâinile lui nu mai puteau atinge ca altădată clapele pianului, marea lui dragoste. 

La aproape 7 ani de la tragicul eveniment care a marcat întreaga lume, Alex încearcă să țină închis sertarul minții în care sunt ținute amintirile dureroase de la momentul Colectiv și se dedică pasiunii sale de-o viață: muzica.

Acum privesc pianul altfel, mai puțin din punct de vedere tehnic și mai mult din punct de vedere a ceea ce poți transmite. Mai multă emoție cu mai puține note, spune el.

Piesa „Suflet Colectiv”, lansată la 4 ani de la episodul Colectiv, este un tribut adus celor care au pierit, dar și un rămas-bun pentru toată suferința de atunci. Însă ea s-a născut încă de când Alex era în comă, „astfel că atunci când m-am trezit, o mare parte din ea exista deja în capul meu”.

Vă invit, în rândurile următoare, să îl cunoașteți mai bine pe Alex Penescu, pianistul cu 3 dorințe care privește înainte cu optimism.

Eticheta „Alex Penescu, supraviețuitor Colectiv”

CSID: Bună, Alex! Hai să începem cu întrebarea „Cine ești tu, Alex Penescu?”, pentru cei care încă nu te cunosc. Ce vârstă ai, care-ți sunt hobby-urile?

Alex Penescu: Bună și mulțumesc pentru invitație. Tocmai am împlinit o vârstă la care, cum am spus în glumă, am putut aranja lumânările pe tort în orice ordine, fără să fie relevant dacă primul 4 este înaintea celui de-al doilea sau invers.

Până la momentul Colectiv am lucrat ca avocat, având privilegiul de a mă forma și de a îmi desfășura activitatea în case de avocatură de top. Obișnuiam uneori să spun că sunt, în funcție de context, fie un avocat pasionat de muzică, fie un muzician (amator) pasionat de avocatură. Cât despre pasiuni, cred că fraza anterioară clarifică puțin lucrurile 🙂 În afară de muzică, sunt foarte pasionat de istorie.

CSID: Pe lângă această descriere a ta, unii te știu drept „supraviețuitor Colectiv”. Cum te simți când ți se alătură această etichetă?

Alex Penescu: Am considerat mereu că ceea ce s-a întâmplat este un episod din viața mea, unul important, dar doar un episod și nimic mai mult, în sensul că ceea ce reprezint eu nu se rezumă la experiența nefericită prin care am trecut și încă trec.

Deși m-am ținut departe cât am putut de apariții pe această temă, de fuga unei mari părți din mass-media după senzațional și dramă, sunt conștient că este o etichetă foarte ușor de pus și foarte greu de dat jos, dacă nu imposibil. Dovadă și faptul că aparițiile în presă, legate de proiectele mele muzicale, sunt prezentate cu titlul „Alex Penescu, pianistul supraviețuitor din Colectiv, a lansat o nouă piesă”.

Nu îmi amintesc nimic. Și poate este mai bine așa.

CSID: Ne poți povesti puțin despre perioada de spitalizare de după accident, ce îți amintești sau ce te-a marcat cât timp ai fost în spital?

Alex Penescu: O mare parte a timpului petrecut în spital, aproximativ jumătate, deci mai mult de o lună, am fost în comă, astfel că nu îmi amintesc nimic. Și poate este mai bine așa.

Cât despre perioada de după comă – când eram intubat, nu puteam vorbi, nu îmi puteam mișca mâinile, nu mă puteam da jos din pat, deci practic nu puteam face nimic -, prefer să o las închisă într-un sertar al minții, acolo unde este acum, și la care încă nu doresc să umblu.

CSID: Ce te-a ținut tare în acele momente, ce te-a motivat să fii puternic și să lupți pentru a-ți recăpăta viața?

Alex Penescu: Chiar dacă m-am găsit atâta timp într-o situație despre care aș fi gândit că nu am cum să îi fac față, cumva am încercat – și poate am reușit, într-o oarecare măsură – să o privesc ca pe un episod temporar și care se va termina cu bine.

Suportul necondiționat al familiei, al prietenilor, al celor din jur a ajutat mai mult decât și-ar putea imagina. Apoi, ideea că am încă multe lucruri de făcut aici, multe episoade de trăit, multă muzică de compus și cântat, faptul că abia am așteptat să mă pot așeza din nou la pian… Toate acestea au fost și sunt câte un mic pas în drumul pe care încă îl am de făcut.

Medicul care i-a schimbat viața

CSID: Cum arată parcursul recuperării tale, câte operații ai până acum la activ, mai sunt lucruri de rezolvat, cum ai descrie relația ta cu medicul Dragoș Zamfirescu – cum ai ajuns la el?

Alex Penescu: Am trecut până acum prin multe zeci de intervenții chirurgicale și mă așteaptă încă un număr mare în viitorul apropiat și mediu. Relația cu dr. Zamfirescu, la care am ajuns printr-o cunoștință comună, depășește relația medic-pacient. Este o relație specială pe care o prețuiesc foarte mult, o relație în care dă dovadă de multă deschidere și mai ales multă răbdare. Și o întâlnire care mi-a schimbat viața.

CSID: Pe lângă recuperarea fizică, la fel de importantă este și cea emoțională. Ai urmat ședințe de psihoterapie, ai avut un sprijin în acest sens din partea familiei, prietenilor?

Alex Penescu: Întotdeauna recuperarea emoțională este cel puțin la fel de importantă precum cea fizică. Din acest punct de vedere am avut mereu sprijinul necondiționat al persoanelor speciale din viața mea.

Mai multă emoție cu mai puține note.

CSID: Știm că ești pasionat de muzică încă din copilărie – tatăl tău (n. red., medicul nefrolog Mircea Penescu, muzician în Orchestra Medicilor) având un rol important în ecuația asta –, dar pianul a rămas marea ta dragoste. Cum te-a afectat accidentul din Colectiv din punctul acesta de vedere? Cât timp ți-a luat până ai putut din nou să cânți la pian?

Alex Penescu: După incendiul din Colectiv, multă vreme nu m-am putut apropia de pian, deși acesta a fost mereu targetul meu. Prima tentativă pe care am avut-o a fost un șoc, pentru că mi-am dat seama că eram la ani lumină distanță față de nivelul la care eram înainte.

Au trecut mai bine de patru ani până când am putut cât de cât să cânt din nou, cu limitări masive față de nivelul anterior, limitări care încă există. Dar, încet încet, am început să privesc pianul altfel, mai puțin din punct de vedere tehnic și mai mult din punct de vedere a ceea ce poți transmite. Mai multă emoție cu mai puține note.

CSID: Declarai într-un interviu că piesa „Suflet Colectiv” a fost un tribut pentru prietenii pierduți în Colectiv, dar și un rămas-bun pentru toată suferința de atunci. Povestește-ne care a fost parcursul acestei piese, pentru că a durat câțiva ani până să capete formă.

Alex Penescu: După cum am mai povestit și cu alte ocazii, piesa „Suflet Colectiv” s-a născut când eram încă în comă, astfel că atunci când m-am trezit, o mare parte din ea exista deja în capul meu.

După aproximativ patru ani, când am putut din nou să mă apropii de pian, am intrat în studio, unde am observat că îmi este mult mai greu din punct de vedere tehnic să fac ceea ce făceam înainte. Cu toate astea, cu multă răbdare și trecând peste șocul cauzat de limitările pe care le am acum, am reușit să aduc piesa în forma pe care ați auzit-o. Și, evident, am fost onorat de colaborarea cu nume de legendă ale rockului românesc și sunt onorat de prietenia pe care am legat-o atunci cu liderul trupei Celelalte Cuvinte (n. red., Călin Pop), trupă pe care o ascult și o urmăresc în concerte de mai bine de 25 de ani.

Cele 3 dorințe

CSID: Care sunt cele mai mari dezamăgiri și frici ale tale acum, dar și cele mai aprige dorințe, pentru care simți că trebuie să muți munții din loc ca să devină realitate?

Alex Penescu: Încerc să nu mă gândesc prea mult la părțile negative ale acestei povești. Evident, mă afectează faptul că nu pot face multe din lucrurile pe care le făceam înainte sau că totul arată altfel.

Am cunoscut de-a lungul acestui parcurs și oameni fabuloși, dar și oameni care s-au dovedit a fi o mare dezamăgire. Referitor la ultima categorie, consider că am lucruri mai frumoase de făcut cu viața mea decât să mă gândesc la ei, așa că nu văd de ce le-aș acorda vreo importanță.

Cât despre dorințe, în afară de a-i avea pe cei dragi sănătoși și aproape, în afară de revenirea mea atât de aproape de normal cât se poate, sunt 3.

Toate încep cu litera S:  Sală (de repetiții), Studio (de înregistrări) și Scenă 😉