Cancerul osos este o boală care afectează în principal copiii şi adolescenţii.
Cele mai frecvent întâlnite tumori osoase sunt osteosarcomul, care se dezvoltă de obicei în oase şi în jurul genunchiului, şi sarcomul Ewing, care afectează oasele pelviene, coapsele, braţele sau coastele.
Cancerul osos la copii nu poate fi prevenit, deoarece cauzele apariţiei sale sunt încă necunoscute, însă aproximativ 90% din cazuri pot fi tratate cu succes dacă sunt diagnosticate din timp.
Prof. Univ. Dr. Rainer Kotz – specialist în ortopedie, chirurgia tumorii osoase şi chirurgia coloanei vertebrale, Director Medical al Wiener Privatklinik (Vienna Private Hospital), ne spune care sunt simptomele care ar trebui să îngrijoreze părinţii şi ce presupun metodele moderne de tratament ale acestei boli.
CSÎD: La ce vârstă apare cancerul osos şi care sunt cele mai întâlnite tipuri de tumori?
Prof. Univ. Dr. Rainer Kotz: Cancerul osos apare cel mai frecvent la copii şi adolescenţi şi destul de rar la adulţi. Cele mai întâlnite tumori osoase în rândul copiilor sau adulţilor tineri, până în 20 de ani, sunt osteosarcomul, care se dezvoltă în ţesuturi noi şi în oasele aflate în dezvoltare, şi sarcomul Ewing, care apare în apropierea oaselor şi ţesuturilor moi, în special în coaste, femur, humerus şi pelvis. În cazul adulţilor de peste 50 de ani şi al vârstnicilor, un tip de tumoră des întâlnită este condrosarcomul, care se dezvoltă în cartilaje.
CSÎD: Care sunt cauzele cunoscute ale cancerului osos? Există şi o componentă ereditară?
Prof. Univ. Dr. Rainer Kotz: Încă nu se cunoaşte cauza exactă a sarcoamelor osoase, însă credem că principalii factori sunt cei genetici, în special la copii, oasele acestora fiind în creştere. Cancerul osos nu are componentă ereditară.
CSÎD: Care sunt simptomele acestei afecţiuni? Prin ce metode poate fi diagnosticată?
Prof. Univ. Dr. Rainer Kotz: Simptomele specifice cancerului osos pot fi uşor confundate cu simptomele unor afecţiuni mai puţin grave, ceea ce face dificilă depistarea sa. Principalele semne sunt durerile în oase sau umflăturile în jurul zonei afectate. În extremităţi poate apărea o durere fără alte simptome care să conducă spre o radiografie timpurie. În cazul în care cancerul se răspândeşte la alte ţesuturi din organism, apar manifestări precum febra, frisoanele, transpiraţiile nocturne şi scăderea în greutate.
Pentru depistarea din timp a tumorii, un prim pas este efectuarea unei radiografii. Dacă aceasta relevă orice semn anormal, trebuie să fie efectuate investigaţii mai complexe, precum RMN, scanarea oaselor sau scanare PET.
CSÎD: Cum se tratează cancerul osos?
Prof. Univ. Dr. Rainer Kotz: Tratamentul cancerului osos îmbină metodele clasice – chimioterapia, cu intervenţia chirurgicală modernă, de ultimă oră, pentru a salva membrele pacienţilor bolnavi şi a le oferi o şansă la o viaţă normală. Dacă este depistat din timp, cancerul osos are o rată de vindecare de 70 – 90%, iar odată ce pacientul este vindecat, acesta are aceeaşi speranţa de viaţă ca orice copil sănătos.
Chimioterapia este utilizată cu succes de când a fost inventată în 1975 de către Norman Jaffe şi Gerald Rosen în Statele Unite. Acest tratament a fost transferat în Austria în toamna anului 1975 de către mine şi de atunci mai mult de o mie de copii au fost trataţi în Viena în centrul de tumori osoase al spitalului general şi, de asemenea, de mai mulţi ani în Viena Private Hospital (spitalul Wiener Privatklinik), care reuneşte peste 30 de specialişti în oncologie, incluzând chirurgi, oncologi, specialişti în medicină nucleară, genetică şi alte specialităţi medicale dedicate tratării cancerului, astfel încât pacienţii să poată beneficia de un diagnostic corect şi tratament excelent.
Procedurile moderne în tratarea cancerului osos sunt în principal chirurgicale pentru a salva membrul pacientului bolnav. Intervenţia chirurgicală presupune rezectia adecvată a tumorii şi implantarea unei proteze tumorale.
CSÎD: Ce noutăţi există în domeniul implanturilor protetice? Cum funcţionează implanturile protetice moderne?
Prof. Univ. Dr. Rainer Kotz: Implanturile protetice sunt acum standardul de aur în tratarea afecţiunilor ortopedice grave, iar expertiza medicală în ceea ce priveşte implanturile protetice moderne a fost dezvoltată în Viena. O primă îmbunătăţire a fost dezvoltată în ceea ce priveşte durata de viaţă a unei endoproteze. În timp ce primele aveau o durată de aproximativ 10 ani, după care axa trebuia schimbată, în ziua de astăzi, durata de viaţă a unei endoproteze este de 20 ani sau mai mult, iar axele sunt cu mult îmbunătăţite. Dacă proteza tumorală cade, aceasta poate fi cu uşurinţă înlocuită cu o nouă proteză modernă, care să ofere din nou o funcţie bună, chiar şi pentru întreaga viaţă.
De asemenea, protezele standard pentru tumorile la adulţi au fost schimbate cu proteze în creştere pentru copii (cunoscută ca proteza Kotz), care să lase piciorul să crească asemenea celui sănătos. Cu toate că endoprotezarea în cazul copiilor foarte mici este dificilă, aceasta se poate realiza de la vârsta de 6 ani până la 16 ani. Protezele în creştere pot fi reglate la lungimea părţii sănătoase, printr-o serie de mici intervenţii chirurgicale. Când pacientul a crescut, proteza pentru copii trebuie schimbată cu proteză pentru adulţi, pentru a-i servi acestuia pentru tot restul vieţii.
Sursa foto: tandfonline.com
O altă tehnică modernă utilizată este implantarea de alogrefă, posibilă în cazul tumorilor de dimensiuni reduse. Alogrefa poate fi utilizată în principal în caz de simulare a tumorii sau a tumorilor osoase benigne care sunt rare comparativ cu cele maligne. Alogrefele sunt „implanturi slabe” şi sunt uneori resorbite.
CSÎD: Unde sunt disponibile protezele în creştere pentru copii?
Prof. Univ. Dr. Rainer Kotz: Protezele în creştere sunt disponibile în toate ţările, însă, în general, pacienţii tineri cu tumoră osoasă malignă sunt trataţi în Viena deoarece există de asemenea posibilităţi şi experienţă pentru a salva membrul pacienţilor. Chimioterapia le salvează viaţa, iar intervenţia chirurgicală salvează membrul unui copil bolnav, aşadar, este foarte important să existe o conexiune între tratamentul clasic şi intervenţia chirurgicală.
Acest lucru este stabilit în mod special la Viena, având şi un registru al tumorilor osoase cu peste o mie de cazuri, aspect care ne-a oferit experienţă în aceste cazuri tragice. Nu numai că sunt copii mici, dar intervenţia chirurgicală mutilantă şi fără tratament sofisticat reprezintă o speranţă de viaţă scurtă a acestor pacienţi. Datorită acestor eforturi depuse în păstrarea membrului şi îmbunătăţirea funcţiei, avem sute de pacienţi care trăiesc o viaţă normală, au o profesie, sunt căsătoriţi, au copii şi chiar pot practica sport cu proteza lor.