Interviu Valentina Suvorov, profesor de yoga, despre maternitate: „Femeia experimentează moartea, doliul și renașterea”. Ce reprezintă nașterea din punct de vedere spiritual și cum ne ajută practicile yoga în depresia postnatală

Nașterea este o experiență magică, unică și transformatoare. Proaspetele mămici se nasc și ele, o dată cu puii lor. Totuși, maternitatea nu este o experiență ușoară, iar mămicile sunt prinse într-un roller-coster al emoțiilor și al trăirilor puternice. Avem instrumente la îndemână și este importabt să știm să cerem ajutorul, atunci când sufletul de transmite semnale că nu mai poate. Valentina Suvorov, profesor de yoga, ne-a povestit în interviul de mai jos despre schimbările prin care trec femeile, din punct de vedere spiritual, în momentul nașterii și imediat după, dar și cum practica Kundalini ne poate ajuta în momentele grele postpartum.
  • Publicat:

Perioada postnatală este, pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă. Bebelușul mult așteptat și iubit ne schimbă radical viața și felul în care ne conectam înainte cu lumea exterioară, dar și cu noi însene.

O mamă se naște o datăcu naștere bebelușului ei, iar o dată cu ea pot apărea numeroase frici, gânduri și nevoi care așteaptă să fie îndeplinite. Din păcate, depresia postnatală este cât se poate de serioasă, iar femeile trec printr-un adevărat roller-coster în lunile de după naștere.

În cazul în care proaspetele mame se simt mai obosite ca de obicei, cheful de viață s-a diminuat, energia este scăzută, este recomandat să ceară sfatul unui specialist. Printre metodele care pot ajuta proaspetele mame se numără și yoga.

Valentina Suvorov, profesor de yoga

Valentina Suvorov este profesor de yoga, cu o experiență de 5 ani în acest domeniu, prin ghidarea a numeroase clase de yoga. Ea și-a obținut prima certificare în India, în 2019, și-a continuat studiile și a devenit master teacher în Hatha Yoga, tot în India, chiar în primele săptămâni de sarcina, iar de atunci își desfășoară activitatea fie la studio, fie online.

De curând, Valentina este și mămică, ceea ce a făcut-o să își dea seama, pe propria persoană, cât de benefică este practica yoga pentru liniștirea minții și revigorarea trupului. Mai mult, Valentina urmează acum și cursul de și profesor de Kundalini yoga, o practică yoga potrivită nevoilor oamenilor moderni, care lucrează, au familie și în același timp doresc să experimenteze o viață conștientă, să devină observatorii propriilor obiceiuri, gânduri, emoții și a modului în care acestea le impactează viața, și pentru care Kundalini Yoga oferă instrumente practice și precise pentru a le putea gestiona. Kundalini Yoga ne reamintește că suntem ființe spirituale care experimentează viața pe pământ , și nu vice versa, și ne aduce aproape de esența noastră reală, adevărată.

Vă invit să citiți interviul de mai jos cu Valentina, în care ne va explica provocările prin care trec proaspetele mămici, din punct de vedere spiritual, dar și ce soluții avem la îndemână pentru a ne simți, din nou împlinite.

CSID.ro: Ce se întâmplă, din punct de vedere spiritual, în momentul în care o femeie devine mamă?

Valentina Suvorov: În filosofia Yoga, sufletul care se naște în trup de femeie, este prin natura proprie mai aproape de Creator, de divinitate, de Dumnezeu, de conștiința Universală. Prin actul nașterii are onoarea să ia parte la creație, este un canal prin care sufletul vine pe pământ. Ce poate fi mai profund și spiritual de atât?

Real, femeia experimentează moartea, doliul și renașterea. Moartea identității anterioare și doliul pierderii, ca apoi să renască. De aceea, înțelegem că depresia postnatală este dureroasă. Femeia nu mai știe cine este, se simte neînțeleasă și are o nevoie puternică de a afla cine e. Are mare nevoie de susținere din partea celor apropiați pentru a putea trăi cu iubire și compasiune această experiență. Conștientizarea responsabilității aducerii unui suflet pe pământ și a atașamentului față de el este mult mai intensă decât în cazul tatălui, pentru că până la vârsta de 3 ani mama și copilul împart aceeași aură. Asta înseamnă că la nivel energetic mama și copilul simt și împart aceleași emoții și vibrații, comunică la un nivel profund și de aceea, mama simte rolul de protector al copilului mai intens ca tata și are o tendință mai accentuată spre anxietate.

Tatăl, la rândul lui, simte presiunea unui nou rol, acela de protector al familiei și ia contact cu o nouă conștientizare, cea a nevoii de stabilitate a copilului și mai ales a mamei. Mama are nevoie să se simtă în siguranță, siguranță pe care o resimte când partenerul o susține fizic, emoțional și energetic. Menționez că acesta este exemplul aferent familiei femeie și bărbat, și în care părinții sunt împreună, situația este însă similară și atunci când cuplurile sunt de același gen sau tatăl este cel care stă acasă cu copilul și mama merge la serviciu, în aceste contexte considerați mamă persoana care este îngrijitorul principal, iar tatăl susținătorul familiei.

Perioada postpartum și depresia postnatală

CSID.ro: Tu ești o persoană echilibrată, care practică yoga de mulți ani. Totuși, după naștere, lucrurile nu au fost ușoare nici pentru tine, așa cum nu sunt pentru majoritatea femeilor. Acest fapt demonstrează că depresia postnatală sau baby blues nu sunt mofturi, ci sunt nevoi cât de poate de reale ale mamei. Cum a fost experiența ta și ce te-a ajutat în perioada postpartum?

Valentina Suvorov: Yoga te sensibilizează, în sensul că ești mai conștient de tiparele de comportament, ale tale și ale celor din jur. De aceea, momentele în care observi cum greșești și te vezi mânat de emoții intense, sunt foarte dureroase. În același timp, și bucuria, recunoștința, iubirea le simți mult mai intens. Pentru mine perioada postpartum a fost cel mai dur doliu, cea mai dură pierdere în care m-am împotrivit să accept că Valentina pe care o știam nu mai există. Și ducând această durere am făcut multe greșeli, i-am rănit pe cei din jur, i-am judecat, m-am judecat pe mine. Mult timp am suferit gândind că am nevoie să îmi fac practica pentru a mă regla emoțional și psihic, dar fizic eram permanent cu fetița în brațe, cu toată atenția la ea și mă întrebam cum voi putea face asta? Am petrecut zile întregi, uitându-mă la ea, fără telefon, fără televizor, vorbind foarte puțin cu cei din jurul meu, observându-mi gândurile, rumegând la ele, văzând cât de departe mă poate duce mintea, în cele mai negre scenarii. Și m-am rugat. Rugăciunea este prezentă în practica yoga. Diferența pe care aș sublinia-o dintre meditație și rugăciune, este că în rugăciune vorbești/ceri, pe când în meditație asculți/primești. Și nu puteam să meditez (să ascult), că urechile mele erau în plan fizic, conectate la vocea copilului.

În fiecare rugăciune mă predam și spuneam: ajută-mă Doamne să accept voia ta, dă-mi din puterea, înțelepciunea și iubirea Ta, să învăț ce am de învățat și mă regăsesc pe mine! Asta a fost practica mea continuă în primele 9 luni, Apoi, începerea cursului de profesor de Kundalini Yoga a fost o schimbare de direcție. Fetița avea deja 10 luni și cu anxietatea în brațe, mă prezentam pe saltea pentru practică. Și asta mi-a adus cea mai mare transformare, care încă nu s-a încheiat. Faptul că mi-am acordat atenție mie, nu m-am distrat și nu am fugit, am stat cu emoțiile, mi-am pus corpul la treabă, și am stat cu răbdare și am așteptat să văd de unde vin emoțiile, care sunt factorii declanșatori, care e cauza și ce am de învățat.

CSID.ro: Ce sfaturi ai pentru proaspetele mame care încearcă să se acomodeze cu noul lor rol?

Valentina Suvorov: În primul rând aș transmite un mesaj pe care probabil că doar mamele îl vor înțelege și îl spun cu toată iubirea: mami, te văd, te simt, sunt aici cu tine! Nu aș da sfaturi, însă pot spune ce cred eu cu tărie că ajută: conectarea cu mama proprie/bunica/orice persoană care pentru tine este imaginea și energia maternă. Asta ne aduce înțelegerea că nu suntem singure și ne îmbrățișează în compasiune. Apoi, aș menționa că este nevoie să rămânem în energia feminină, care este o energie a observației, a prezenței, a contemplării. Deci, mami, nu te grăbi să te întorci la management, la organizare, la administrare, lasă-te susținută de cei din jur cu aceste treburi.

Există o presiune foarte mare asupra mamelor în general, nu doar a proaspetelor mame, să demonstreze, să fie fit fizic, să nu își abandoneze cariera, să nu își abandoneze gașca de prietene, să fie sexy pentru soț, să gătească pentru familie ca un chef profesionist, să țină casa curată lună și câte și mai câte. Cred că aceste lucruri ne presează să ne deconectăm de la această energie a contemplării, de care avem atât de multă nevoie pentru a ne regăsi. Neacordându-ne timpul necesar acestui proces de doliu și renaștere, riscăm să mascăm despresia, anxietate, distrugându-ne sănătatea, relațiile și pe noi înșine. Să rămâi în această energie a contemplării nu înseamnă că renunți la aspectele menționate anterior, ci că prioritizezi altfel lucrurile din viața ta.

Hai să facem un exercițiu : gândește-te că tu ești omul pe care copilul tău îl admiră și iubește cel mai mult, tu ești pentru el un Dumnezeu, cum se simte asta în corp, în inimă? Închide ochii și respiră profund de câteva ori punându-ți această întrebare. Răspunsul la această întrebare ghidează orice părinte în direcția potrivită lor. Nu există o rețetă care să funcționeze la toate mamele, toți tații.

Rolul practicilor yoga în viața proaspetelor mame

CSID.ro: Care sunt principalele gânduri și frământări ale mamelor după naștere și cum le poate aborda yoga?

Valentina Suvorov: Primele frământări pot fi legate de frică, anxietate, apartenență, identitate (chakra rădăcină): sunt capabilă să am grijă de copilul meu, să îl țin în siguranță, să îi înțeleg și să îi satisfac nevoile? Dacă îi fac rău?

Punem la îndoială capacitate noastră de a îndeplini rolul de mamă fără să știm că o dată cu nașterea copilului se naște și mama. Când conștientizăm rolul de mamă începem să ne întrebăm cine suntem, unde e persoana care eram înainte de naște, apare nesiguranța, lipsa clarității. Apoi, ne putem teme de capacitatea noastră de a fi în continuare femei, nu doar mame. Ne confruntăm cu egoul propriu care ne mână să facem totul singure și ne lovim de greutăți, frustrări, oboseală. Devenim poate mai agresive, din lipsa odihnei, a unui somn continuu și neîntrerupt, din cauza nivelului de stres crescut etc. Bineînțeles, că acestea sunt generalități și depinde foarte mult de fiecare persoană, de nivelul de conexiune cu sinele și de prezența în corp. 

Pentru mine una din frământări sau falsă conștientizare a fost gândul că nu voi mai putea medita vreodată, pentru că voi avea în permanență o parte a minții îngrijorată pentru siguranța fetiței mele. Idee la care abia după 1 an și jumătate am reușit să îi dau drumul. Am participat de curând la o sesiune de 12h de meditație, timp în care m-am putut conecta cu fizic cu fetița mea doar 25 de minute. După această experiență, perspectiva mi s-a schimbat complet, am primit înțelegerea că noi , ca părinți, aveam sarcina de a proteja și îndruma copiii noștri însă ei, ca viață, ca existență, ca suflet pe acest pământ nu ne aparțin. Știam asta în teorie, însă îmi lipsea să o simt profund, să o conștientizez.

Și ca să răspund și la cum putem aborda aceste aspecte prin yoga, yoga te aduce întâi cu atenția la corp, la respirație, astfel că revii cu picioarele pe pământ reușind să ții în frâu tendința minții de a crea scenarii sau de a fugi în dorul de trecut, de ceea ce a fost și nu va mai fi. În același timp, atât practicile fizice, cât și tehnicile de respirație calmează sistemul nervos central, te ajută să readuci echilibrul chimic și hormonal, în creier și corp, echilibru afectat de nivelul de stres și de oboseală crescut. De exemplu, Kundalini Yoga are practici precise pentru a restabili echilibrul între aspectele de gândire pozitivă, negativă și neutră a minții.

Și nu în ultimul rând, prezența simțită în timpul meditației, care ne revelă resursele proprii de a fii capabili să ducem această experiență cu bucurie și liniște.

CSID.ro: Care sunt momentele cheie din viața bebelușului și a mamei dintr-o perspectivă energetică și cum poate yoga influența aceste momente?

Valentina Suvorov: În trimestrul trei de sarcina copilul începe să preia din tiparele emoționale și de gândire ale mamei. În această etapă, tot ceea ce constituie obicei al mamei, devine o tendință latentă în subconștientul copilului. Apoi, in primele 40 de zile de la naștere se spune că sufletul noului venit oscilează între planul divin și pământesc, chakra coroană, fontanela sunt deschise, de aceea este important ca în primele 40 de zile copilul să fie înconjurat doar de oamenii din familia restrânsă, respectiv părinți, frați, surori și bunici, fiind extrem de sensibil energetic. La fel și mama are nevoie de un spațiu stabil emoțional, iar un flux mare de vizite acasă sau la spital, și chiar prezența mamei și a copilului în locuri publice aglomerate pot epuiza energetic mama și copilul, creând și mai multă instabilitate emoțională în mamă, și reflectându-se în starea copilului.

La polul opus se află plimbările în natură, în zone neaglomerate, o ajută pe mamă să se redreseze energetic și psihic, lucru care din nou, se reflectă în starea copilului. Iar apoi, ce menționasem mai devreme, primii 3 ani aura mamei este și aura copilului. Este nivelul cel mai înalt de protecție al copilului pe care i-l oferă mama, prin propria energie. Și prin asta subliniez importanța stării psihice, emoționale și prin urmare energetice a mamei. Cu cât mama este mai echilibrată la aceste capitole, cu atât este și copilul. Și pentru asta are nevoie de susținerea celor din jur și de protecția lor. Și aici, foarte important, partenerul mamei, tatăl, daca este prezent în aceste momente, el este protectorul energetic al familiei.

Deci, amintesc aici că, pentru ca tații să își îndeplinească rolul de protector și susținător al familiei, și ei au nevoie să fie văzuți și să fie susținuți de linia masculină din jurul lor, tată, frate, prieteni. Nu uitați, vă rog, și de tați! În ceea ce privește yoga, voi sumariza prin a spune că a practica yoga înseamnă a depune eforturi constante spre a fi conștient în propria viață. Înainte, în timpul și după sarcină, yoga nu poate decât să te susțină să experimentezi acest proces real, autentic și cu un nivel crescut de conștiință, astfel ca întreaga experiență să te înalțe.

CSID.ro: De ce este importantă validarea emoțiilor în perioada postnatală și cum poate yoga contribui la acest proces?

Valentina Suvorov: Validarea emoțiilor ajuta la restabilirea identității femeii. De fapt, prin validare mama se simte în siguranță, se simte protejată, și acceptată iar aceste sentimente o împuternicesc in rolul ei de mama și în recunoașterea noii ei identități.

CSID.ro: Ce tehnici de yoga specifice recomanzi pentru mamele care se confruntă cu anxietate și stres postnatal?

Valentina Suvorov: Pranayama, de exemplu, respirația numita square breathing sau box breathing. Practic, inspirăm 4 timpi, ținem respirația 4 timpi, expirăm 4 timpi și ținem respirația 4 timpi. Încercăm întâi cu inspirație pe nas și expirație pe gura, apoi încercăm cu inspirație și expirație pe nas. Pentru persoanele cu experiență, se poate crește la 8 timpi.

Ce este Kundalini Yoga

CSID.ro: Ce ne poți spune despre Kundalini yoga? În ce moment a apărut în viața ta, cui i se adresează și ce nevoi ale mamelor, în special, poate satisface această practică?

Valentina Suvorov: Practicam Kundalini Yoga încă dinainte de a naște, însă nu aveam acces constant la clase și nici eu nu am insistat, probabil că nu era încă momentul pentru mine. Kundalini Yoga este o practică potrivită pentru oamenii care sunt implicați în treburile lumești. Care doresc să trăiască o viață conștientă, îndeplinindu-și în același timp responsabilitățile familiale și sociale. În Yoga se deosebesc sannyasi yogi – yoghini asceți, care se retrag din activitatea lumească, de karma yogi – yoghini care îți continuă activitatea în lume. Aceștia din urmă suntem noi, cei care continuăm să lucrăm, să ne căsătorim, să facem copii dar nu uităm de esența noastră divină și ne îngrijim de ea și de drumul pe care sufletul nostru îl are de parcurs în această existență.

Pentru mine, ca mamă, este practica perfectă, Kundalini Yoga conține meditații atât de precise și eficiente că le poți practica de la 3 minute la 11 minute, la 60 de minute, etc, în funcție de timpul disponibil și de capacitatea ta de concentrare. Kriya fizică (seturile de exerciții fizic) și Breath of fire din Kundalini Yoga, ajută foarte mult la refacerea mușchilor abdominali și ai planșeului pelvin.

Știm foarte bine că, după sarcină, acești mușchi sunt slăbiți și din această cauză apar alte neplăceri, precum incontinența urinară. De asemenea, in Kundalini Yoga cântarea mantrelor are un rol foarte important în reglarea emoțională, energetică și pentru calmarea agitației minții. O practică cu care rezonez și pe care o pot fac în orice context, chiar și cu fetița mea. De exemplu, multe dintre dimineți le începem cântând Mul Mantra, mantra care îți oferă claritate în privința misiunii tale. Și nu în ultimul rând, pentru mamele care au timp liber doar când dorm copiii, și nu numai, practic pentru toți oamenii cu program foarte încărcat sau rigid, clasele online de Kundalini sunt un instrument extraordinar. Pentru mine au fost si încă sunt.

Eu am făcut foarte multe clase online, si primeam înregistrarea claselor. Astfel ca atunci când nu puteam participa live, seara, după ce adormeam fetița, mă așezam în camera alăturată, cu o casca în ureche și puneam înregistrarea, nici nu trebuia să mă uit la ecran, închideam ochii și mă lăsăm ghidata de vocea profesorului, mă transpuneam la clasa dar o ureche era libera pentru a o auzi pe cea mica dacă se trezea. Această flexibilitate de a practica, ghidată de profesorul meu, la ora la care eu sunt disponibilă, m-a susținut enorm de mult și mi-a dat încrederea că pot continua practica, cu aceeași dedicație ca și înainte să nasc. Aici țin să menționez că yoga poți practica oricând și în orice circumstanțe, yoga fiind înțeleasă ca starea în care ești conștient de conexiunea conștiinței individuale cu Conștiința Universală. Ai nevoie doar să știi cum să o faci, și dacă nu îți este accesibil în mod natural, Kundalini Yoga îți oferă instrumentele potrivite să descoperi acest potențial din tine.

CSID.ro: În încheiere, ce mesaj ai pentru toate proaspetele mămici care se confruntă cu emoții puternice în această perioadă?

Valentina Suvorov: Să fie sigure că au în ele toate resursele de care au nevoie, toată iubirea, toată puterea și toată înțelepciunea pentru a depăși aceste momente încărcate. Să ceară ajutor atât de la familie, pentru lucrurile care le copleșesc, cât și de la un profesionist sau poate de la un terapeut. Nu în ultimul rând, să conștientizeze în profunzimea lor cât de mare este onoarea de a fi alese de Dumnezeu să participe la actul creației, și cât de iubite sunt de Dumnezeu.

 

Sursă foto – Valentina Suvorov

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult