Este al patrulea tip de cancer ca incidenţă.
Vorbim despre cancerul de stomac care, din 1990 încoace, a devenit extrem de frecvent. Unii asociază rata de apariţie crescută cu hrana industrializată consumată în exces.
Şi dacă nu puteţi elimina toate produsele superprocesate din dietă, puteţi însă să preveniţi dezvoltarea acestei boli prin alte mijloace.
Gastrite, polipi situaţi în interiorul stomacului, anemie. Iată situaţiile care impun investigaţii şi tratament. În felul acesta, puteţi primi o terapie şi puteţi preveni cancerul de stomac. Pentru a-i scădea riscul, cea mai sigură metodă este tratamentul leziunilor premergătoare cancerului.
Scăderea în greutate inexplicabilă, senzaţia de vomă, inapetenţă pentru carne, dureri în decursul nopţii, scaun închis la culoare – iată semne alarmante pentru cancerul de stomac. Dar odată apărute aceste simptome, medicii constată deja tumori de dimensiuni mari. Şi, de multe ori, e prea târziu. Pe de altă parte, ţineţi minte că stomacul este gălăgios în manifestări.
Aşa că orice v-ar deranja la nivelul acestuia, oricât de banal ar fi, necesită vizita la medicul specialist. În stadiul iniţial, o tumoră malignă la nivelul stomacului are o creştere foarte lentă, nu se întâmplă în săptămâni sau în luni. Imaginaţi-vă, când tumora are dimensiuni micronice, îşi dublează dimensiunile în alţi microni. Abia când ajunge de la 1 cm încolo dublarea se face la 6 luni, când va ajunge la 2 cm. Şi tot aşa. Dar ideal ar fi să descoperiţi stările precanceroase de la nivelul stomacului care pot fi perfect tratate. Endoscopia digestivă este cea care le semnalează.
Una dintre forme se numeşte gastrita atrofică, adică mucoasa stomacală se atrofiază şi nu mai e capabilă să secrete acid clorhidric. De multe ori, nu simţiţi lucrul acesta. Este o stare precanceroasă, care însă se tratează. Această boală se descoperă în urma endoscopiei. Tot în cadrul endoscopiei, eventualii polipi pot fi îndepărtaţi. Riscul apariţiei cancerului pe un polip, aşadar pe o tumoră benignă, este mare. Şi tot la endoscopia, se poate constata o gastrită hipertrofică, adică pliurile stomacale sunt foarte mărite.
De multe ori, această gastrită nu dă simptome. Şi banala hemoleucogramă trebuie făcută anual. Dacă medicul constată o anumită formă de anemie, trebuie investigat nivelul vitaminei B12 din sânge. Spre deosebire de toate celelalte vitamine din grupul B, aceasta se absoarbe condiţionat de o mică moleculă care creşte numai în stomac. Ori o concentraţie scăzută de B12 în sânge arată o problemă în interiorul stomacului. Dacă decoperiţi un cancer precoce la nivelul stomacului, există metode terapeutice. Cancerul gastric precoce înseamnă că, din cele patru tunici ale stomacului, doar prima era invadată. Tocmai pentru că nu există simptome, trebuie să faceţi o endoscopie digestivă, de control, măcar o dată la fiecare 5 ani.
Spre deosebire de colon, care nu dă nici un simptom decât în cazuri avansate de cancer, stomacul este un organ gălăgios. Ceea ce este un avantaj, spun medicii. Aşadar dacă simţiţi că vă deranjează, indiferent de modul în care se manifestă, mergeţi la o consultaţie.
La ora actuală, incidenţa mare a cancerului de stomac e legată de hrana îndustrializată. Abia acum 80 de ani, a apărut industria alimentară în lume. În 1993, şi în România a început să se dezvoltă ceea ce se numeşte hrana industrializată. Vorbim despre doar 20 de ani. Este un timp insuficient să ne adaptăm la reţete de hrană care n-au nicio legătură cu alimentele naturale. Iar dacă nu vă vine să credeţi, să luăm exemplul unei îngheţate. Peste 90% dintre sortimente nu au văzut laptele şi nici o altă substanţă care se găseşte în natură şi pentru care suntem adaptaţi. Şi pentru că e deja vară, parcă o îngheţată merge de minune! Dar poate nu vă place îngheţata. Însă “aveţi de unde alege” aşa-numitele produse înalt industrializate.
Este vorba despre sosuri, toppinguri, mezeluri, brânzeturi care n-au văzut laptele (citiţi eticheta ca să vă convingeţi), dulciuri care n-au nimic natural, poate doar o cantitate infimă de făină albă. Dar oare aţi citit eticheta unei pungi de făină albă? În afară de făină albă, aţi văzut câţi aditivi conţine? Din păcate, nu avem gene care să fie adaptate la aceşti aditivi.
În fiecare an, e indicat să vă faceţi analizele uzuale. Dacă medicul constată o anumită formă de anemie, veţi face şi testul din sânge care stabileşte nivelul vitaminei B12. Dar ca să ajungeţi la acest test, trebuie mai întâi ca specialistul să vadă hemoleucograma.
Dacă ştiţi că aveţi o gastrită, mergeţi regulat la medic pentru tratament şi tot regulat veţi face o endoscopie superioară. Orice simptom la nivelul stomacului trebuie investigat, chiar dacă pare banal. Aceasta pentru a depista orice formă de afecţiune malignă în stadii incipiente, cât mai poate fi tratată.
Autor: Ioana Georgescu