Glaucomul este o importantă cauză de orbire la nivel mondial. Afecțiunea oculară se caracterizează prin distrugerea progresivă a fibrelor nervului optic. Iridotomia laser este tratamentul profilactic în cazul persoanelor diagnosticate cu glaucom primitiv cu unghi îngust, un tip de glaucom întâlnit rar, dar extrem de periculos.
Din păcate, de cele mai multe ori, acest tip de glaucom este diagnosticat în cadrul unui control de rutină, el fiind asimptomatic. Mai mult, glaucomul cu unghi îngust este descoperit adesea în timpul atacului de glaucom, care reprezintă o urgență medicală și care are nevoie de un tratament prompt care să oprească deteriorarea nervului optic și să salveze vederea.
Dr. Veronica Strehăianu, medic specialist oftalmolog, detaliază în ce constă această procedură și ce reacții adverse pot apărea ulterior.
Glaucomul primitiv cu unghi închis este cauzat de o predispoziție anatomică a globului ocular care va conduce la obstrucția parțială sau chiar totală a drenajului umorii apoase prin blocarea unghiului de către periferia irisului.
Cu ajutorul laserului YAG, medicul va face un mic orificiu în iris. În felul acesta, umoarea apoasă care este blocată în ochi va fi drenată și, ulterior, presiunea intraoculară va scădea.
Anestezia este locală, cu ajutorul picăturilor. Trebuie subliniat faptul că procedeul în sine este nedureros și durează extrem de puțin. Cu toate acestea, veți mai rămâne în clinică după finalizarea procedurii, astfel încât medicul să poată urmări presiunea oculară, explică dr. Veronica Strehăianu.
Este bine de menționat că în cazul pacienților cu irisul pigmentat (ochi căprui sau negri) există posibilitatea să fie necesare două ședințe de iridotomie laser.
În primul rând trebuie specificat faptul că dacă apar reacții post-intervenție, acestea sunt extrem de rare și dispar în câteva zile. Mai exact, pot să apară senzații de iritație oculară, sensibilitate la lumină sau o senzație ca și cum ai un corp străin în ochi.
De asemenea, mai pot să apară reacții precum: disconfort ocular, vederea să fie puțin neclară sau să existe halouri la lumină. Vestea bună este că aceste manifestări dispar în 2-3 zile. Însă, de regulă, după efectuarea procedurii, pacienții se pot întoarce la activitățile curente.
Principalele complicații sunt:
Iridotomia laser Yag se efectuează ca tratament de primă intenție la pacienții diagnosticati cu glaucom cu unghi îngust prin gonioscopie sau evaluarea OCT a unghiului camerular, predispuși să facă atac de glaucom, încheie medicul oftalmolog.