Cancerul localizat in sfera genitala este cel mai mare pericol care ameninta sanatatea femeilor care amana vizita la ginecolog. Multe fac cancer din cauza infectiilor lasate mult timp netratate.
Situatia este cu atat mai grava cu cat medicii au observat in ultima vreme o crestere a numarului de femei care au diverse infectii, mult mai periculoase decat candidoza sau infectia cu Trichomonas. Infectiile cu chlamidia si cu HPV, unul dintre factorii de risc pentru cancerul de col uterin, sunt in crestere.
Una dintre cele mai des intalnite probleme de sanatate ale femeilor este si cervicita, adica inflamatia colului uterin cauzata de cele mai multe ori de o infectie. Mai mult de jumatate dintre femei sunt afectate la maturitate de aceasta problema care apare mult mai frecvent la persoanele care si-au inceput devreme viata sexuala sau la cele cu un comportament sexual riscant.
Orice sangerare sau secretie anormala trebuie sa grabeasca vizita la ginecolog, care dupa un examen obisnuit, recomanda diverse analize pentru depistarea microbilor vinovati de aparitia infectiei si stabileste tratamentul adecvat fiecarui tip de infectie.
In multe cazuri, dupa medicamente, medicii recurg si la alte terapii, cum este tratamentul laser, care astazi inlocuieste din ce in ce mai mult cauterizarea clasica folosita pentru vindecarea anumitor rani din sfera genitala.
“Laserul in ginecologie are cateva avantaje: este nedureros, nu necesita spitalizare si nu produce nici un efect secundar negativ. De fapt, este vorba despre un fascicul luminos care prin efectul termic pe care il produce, favorizeaza coagularea, cicatrizarea.
Avantajul este ca medciul este cel care stabileste parametrii fizici ai energiei, adica el stabileste cantitatea de energie, frecventa radiatiei si cate aplicari se pot face, in functie de fiecare caz” sustine dr. Doina Nitulescu, medic primar obstetrica-ginecologie de la Spitalul Elias din Bucuresti.
Pentru a elimina orice disconfort, medicii recurg la anestezie locala si astfel ei vindeca cervicita si elimina polipii care apar in sfera genitala, adica din col, vagin si labii. Aceste tratamente sunt contraindicate in perioada menstruatiei. Pentru a vindeca anumite cervicite, medicii recurg si la tratamente hormonale mai ales in cazul femeilor care sunt la menopauza.