Deficienţa de vitamina D a fost mereu corelată cu boli precum diabet, boli de inimă, anumite tipuri de cancer. Recent, un studiu realizat de cercetătorii englezi a demonstrat că deficitul de vitamina D şi depresia “călătoresc” împreună. Dacă există în organism o cantitate suficientă de vitamina D, unele simptome ale depresiei pot fi ameliorate.
Încă nu este bine stabilit dacă nivelurile scăzute de vitamina D cauzează depresia, o agravează sau sunt chiar simptome ale depresiei. “Nu avem încă o dovadă clară care atestă că lipsa vitaminei D provoacă depresie. Se impun încă studii mai ample”, a declarat doctor endocrinolog Sonal Pathak.
Însă, faptul că depresia şi vitamina D sunt interdependente a devenit o siguranţă. În timpul unui studiu, participanţii – femei diagnosticate cu depresie care urmau şi tratament cu antidepresive – au simţit îmbunătăţiri privind starea lor de sănătate în urma terapiei cu vitamina D.
Vitamina D este produsă de organismul uman atunci când acesta este expus la soare. Dar poate fi adăugată şi în alimente precum: lapte, ton, somon, macrou, ficat de vită, brânză, gălbenuşuri de ou. Pentru că, de cele mai multe ori, este insuficient obţinută din regimul alimentar, doctorii recomandă suplimentele de vitamina D.
Citeşte şi: Bucură-te de soare pentru vitamina D!
Cum se manifetsă lipsa de vitamine?
Plimbaţi-vă în soare ca să scăpaţi de stres
Sursa: WebMD