Litiaza renală (pietre la rinichi): simptome, tipuri, complicaţii şi tratament

Litiaza renală apare prin precipitarea sărurilor şi mineralelor din urină, la nivelul căii urinare , şi dezvoltarea unor structuri solide, dure. Calculii pot avea dimensiuni ce variază de la câţiva milimetri,  până la câţiva centimetri.  Aceştia pot migra de-a lungul tractului urinar (ureter, vezică şi uretră), afectând eliminarea urinii.

Simptomele litiazei renale

Simptomele determinate de litiaza urinară depind de numeroşi factori, în prim plan fiind localizarea calculilor. „Astfel, calculii renali neobstructivi provoacă dureri lombare surde, hematurie determinată sau accentuată de efort.

Calculii renali obstructivi sau cei ureterali determină apariţia colicii renale: dureri lombare severe cu iradiere descendentă anterioară spre organele genitale externe, urinare frecventă, usturimi micţionale”, afimă Conf Dr. Dragoş Georgescu, Medic Primar Urolog, pentru Ce se întâmplă, doctore?!

Recomandări

Alimente de evitat dacă suferi de litiază renală (pietre la rinichi)

Pietre la rinichi tratate fără cuţit, fără durere!

Alte simptome pot include: hematuria (sânge în urină), greaţă, vărsături etc. Asocierea infecţiei urinare se manifestă prin frisoane, febră, urină tulbure sau urină urât mirositoare, pierderea poftei de mâncare.

Tipuri de calculi

Calculii urinari pot fi clasificaţi în funcţie de diferite aspecte: dimensiuni, localizare, asocierea infecţiei, radio-opacitate şi compoziţia chimică. Acesta din urmă este esenţială pentru evaluarea şi prevenirea reapariţiei litiazei. Astfel, analiza chimică a calculului eliminat sau extras este obligatorie pentru toţi pacienţii.

„În funcţie de compoziţia chimică, există mai multe tipuri de calculi renali. Cei formaţi din oxalat de calciu sau fosfat de calciu sunt cei mai frecvenţi. Acestora li se adaugă pietrele struvitice, care conţin magneziu cristalizat şi amoniac, care se formează mai des după infecţiile tractului urinar.

Pietrele din acid uric apar la persoanele cu o aciditate mai ridicată a urinei. Pietrele de cistină sunt destul de rare şi se întâlnesc în general la membrii aceloraşi familii’’, precizează Conf Dr. Dragos Georgescu, Medic Primar Urolog, pentru Ce se întâmplă, doctore?!

De ce apar calculii urinari

Litiaza urinară poate fi determinată, pe de-o parte, de modificările metabolice care favorizează depunerea sărurilor minerale precum şi de factorii locali, care obstrucţionează căile urinare. „Litiaza urinară se formează atunci când urina are un conţinut prea mare de minerale şi săruri. Ca urmare se produce agregarea acestor cristale, depunerea lor şi formarea calculilor’’, adaugă specialistul.

Există o serie de factori de risc care predispun la apariţia litiazei renale. „Astfel, modificările metabolice din cazul diferitelor sindroame tubulare renale, hipercalcemia, valorile crescute de acid uric (inclusiv guta), diferitele boli enzimatice, malformaţiile renale, anumite medicamente favorizează apariţia calculilor’’, mai spune Conf Dr. Dragoş Georgescu, Medic Primar Urolog.

Apariţia pietrelor la rinichi este de circa 3 ori mai frecventă la bărbaţi comparativ cu femeile.

Reguli ce trebuie respectate

Prevenţia apariţiei calculilor renali include o serie de măsuri generale precum şi  măsuri specifice, asta în funcţie de tipul litiazei. O hidratare optimă de 2,5-3 litri de lichide pe zi este benefică în majoritatea tipurilor de litiază. În ceea ce priveşte regimul alimentar, se recomandă o dietă echilibrată, bogată în vegetale şi fibre, cu un conţinut de calciu de 1-2 g/zi şi o limitare a consumului de sare la 1-1,2 g/zi.

„Există o falsă dezbatere asupra consumului de calciu. Deşi calciul intră în compoziţia majorităţii pietrelor la rinichi, nu este necesar să renunţaţi la consumul de lactate. De fapt, consumul moderat de produse lactate zilnic şi al altor alimente bogate în calciu poate reduce riscul formării calculilor renali. Acest lucru nu se aplică însă suplimentelor de calciu, a cărora administrare a fost asociată cu riscul de dezvoltare a pietrelor la rinichi’’, mai spune medicul urolog.

Dieta recomandată

În cazul litiazei oxalice se recomandă limitarea aportului de alimente bogate în oxalaţi (ciocolată, bere, ceai, suplimente de vitamina C sau legume verzi). În cazul calculilor din calciu se va limita consumul de sare, iar în cazul pietrelor de acid uric se va reduce aportul de purine.

Combaterea obezităţii cu o activitate fizică adecvată şi compensarea pierderilor de lichide contribuie la reducerea riscului de apariţiei a litiazei renale.

Modificarea pH-ul urinar prin dietă sau medicamentos poate fi posibil, asta în funcţie de tipul de litiază.

La pacienţii cu litiază urinară cu risc crescut de recidivă se impune o evaluare metabolică complexă, cu instituirea unui tratament specific.

Sângele în urină

Prezenţa sângelui în urină (hematuria) apare atât în cazul litiazei renale, dar şi şi a altor tipuri de afecţiuni (tumori ale aparatului urinar, infecţii etc). Aceasta face ca în cazul pacienţilor cu hematurie să fie necesare investigaţii complete pentru precizarea diagnosticului. Este obligatorie evaluarea pacienţilor cu hematurie, întrucât intotdeauna aceasta are o cauză care trebuie stabilită şi tratată.

Cum poate fi diagnosticată litiaza

Prima investigaţie pentru diagnosticarea litiazei renale este reprezentată de ecografia abdominală. Radiografia reno-vezicală, urografia intravenoasă şi tomografia computerizată sunt necesare pentru stabilirea caracteristicilor calculilor şi efectelor asupra rinichiului. Analizele de urină pot determina concentraţia de săruri şi minerale care formează calculii renali.

Care pot fi complicaţiile?

Cele mai importante complicaţii se referă la colica renală, infecţia urinară asoicată şi insuficienţa renală.„Când calculii se deplasează din rinichi pe căile urinare, spre vezică, apare colica renală, cu dureri violente, în regiunea lombară, cu iradiere în abdomen şi spre organele genitale. Durerile acute sunt însoţite de urinări frecvente cu cantităţi reduse, greţuri, vărsături şi transpiraţii reci’’, adaugă Conf Dr. Dragoş Georgescu.

Tratament şi strategii terapeutice

Dacă litiaza este de mici dimensiuni, tratamentul poate consta în administrarea de analgezice şi stimularea  medicamentoasă a eliminării naturale a calculilor.  „Consumul sporit de lichide poate favoriza elimarea calculilor, dar  în colica renală nu se recomandă consumul de lichide întrucât poate accentua durerea. Dacă piatra la rinichi este mai mică de 5 mm, există 90% şanse că aceasta să fie eliminată fără alte intervenţii.

În cazul în care calculul măsoară între 5 mm şi 10 mm, probabilitatea că acesta să fie eliminat prin urinare scade la 50%. Atunci când pietrele depăşesc 10 mm, probablitatea de eliminarea spontană este foarte mică, în prim-plan fiind metodele de tratament intervenţional’’, mai spune Conf Dr. Dragoş Georgescu.

Medicamentele alfa-blocante relaxează musculatura ureterală, astfel încât piatra să se elimine mai uşor pe ureter. Alte medicamente (antialgice, anti-inflamatorii, antispastice) favorizează, de asemenea, expusia spontană a calculilor.

Terapia cu unde-şoc (Shockwave). O practică medicală frecventă pentru tratarea pietrelor la rinichi este litotriţia extracorporeală, ce foloseşte unde de şoc pentru a fragmenta calculii renali, astfel încât să se poată elimina spontan. Efectele secundare posibile sunt leziunile locale, sângerările şi senzaţiile de durere după efectuarea procedurii.

Ureteroscopia. Evoluţia aparaturii endoscopice moderne a modificat în mod dramatic strategia terapeutică în litiaza urinară. Marea majoritate a calculilor ureterali pot fi rezolvaţi în mod optim prin abord ureteroscopic semirigid. Intrducerea uretroscopiei flexibile asociată cu distrugerea calculilor cu laser a permis rezolvarea calculilor renali aproape indiferent de localizare. Aceste metode, folosind căile naturale, fără incizie, cu rate de succes foarte mari, au devenit, în multe cazuri, tratamentul de primă linie a litiazei.

Abordul percutanat printr-o incizie minimă (nefrolitotomia percutanată) este rezervată cazurilor cu calculi renali voluminoşi. Toate acestea fac ca tratamentul chirurgical clasic, deschis, să fie necesar doar în mod excepţional.

În funcţie de caz, pot fi recomandate ceaiuri diuretice, precum şi suplimente care să modifice pH-u