Danielle Baskin, o artistă de 27 de ani din Oakland, California, a realizat o gamă de măşti de protecţie tip selfie, adică după chipul celor care le poartă. Intitulată sugestiv Maskalike, masca poate fi personalizată după dorinţa fiecăruia: un selfie foarte realistic, animalul de companie sau, de ce nu, faimosul Harold, bătrânul care face înconjurul internetului în tot felul de meme. Măştile sunt confecţionate din bumbac, au elastice care se prind după urechi şi pot fi spălate la maşină.
Pentru a le arăta celor interesaţi cum arată o astfel de mască, tânăra a postat pe contul ei de Twitter mai multe poze. Într-o postare, ea a scris: „Când ies afară îmi pun a doua faţă.”
Vezi mai jos o GALERIE FOTO cu măştile inedite.
Imaginile au atras atenţia internauţilor, mai precis a 25.000 de persoane, care la sfârşitul lunii iunie erau pe lista de aşteptare pentru a primi o mască inedită. Preţul nu este încă precizat, dar cel mai probabil va fi unul accesibil tuturor.
Artista nu este la prima „abatere”. Ea a creat în luna februarie a acestui an o mască medicală de tip N95 pe care este printat chipul utilizatorului. Astfel, persoana care poartă această mască îşi poate debloca telefonul prin funcţia de recunoaştere facială şi, în acelaşi timp, să se protejeze pe ea însăşi, dar şi pe alţii de infecţia cu noul tip de coronavirus. Preţul acestei măşti este de 40 de dolari, însă Danielle nu s-a decis încă dacă să comercializeze acest model sau să rămână la stadiul de invenţie.