Medicamente luate vara – Cum influenţează căldura tratamentul medical?

Pacienţii cardiaci sunt predispuşi în timpul verii la deshidratare cauzată de diureticele specifice tratamentelor destinate acestora.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Medicamente luate vara - Cum influenţează căldura tratamentul medical?

Temperaturile ridicate din timpul verii afectează în mod direct persoanele sensibile, cauzând stări de slăbiciune, pierderea cunoştinţei şi chiar probleme cardiovasculare. Însă efectele negative ale căldurii pot fi și indirecte, mai precis prin acțiunea temperaturilor crescute asupra tratamentelor pentru diverse boli.

Atunci când temperatura dintr-o zi toridă de vară depăşeşte limitele pe care organismul uman le poate suporta, există numeroase riscuri pentru cei care urmează un tratament medical, întrucât căldura în exces declanşează în corp dereglări care pot duce la accentuarea afecţiunilor.

Atenție, cardiaci! Diureticele și betablocantele vă pot crea probleme

Pacienţii cardiaci sunt predispuşi în timpul verii la deshidratare cauzată de diureticele specifice tratamentelor destinate acestora. Deşi în general se recomandă consumul unei cantităţi mari de lichide, există riscul ca excesul de lichide să afecteze inima şi sistemul cardiovascular. Betablocantele, medicamente frecvent prescrise pacienţilor cardiaci, pot împiedica inima să se contracte suficient de repede în zilele cu temperaturi ridicate, limitând astfel capacitatea corpului de a se răcori.

De asemenea, persoanele care urmează tratament cu diuretice au o probabilitate mai mare de a pierde electroliţi precum sodiul şi potasiul, care trebuie compensate printr-o hidratare corespunzătoare.

Riscul deshidratării, al insolaţiei și al epuizării termice poate crește şi ca urmare a administrării unor medicamente care pot agrava efectele căldurii asupra corpului.

Cunoşti efectele adverse şi contraindicaţiile medicamentelor pe care obişnuieşti să le iei frecvent? Consultă dicţionarul nostru de medicamente pentru a verifica prospectele.

Pe lângă tratamentele indicate în bolile cardiace este necesară o atenţie sporită şi neurolepticelor, antimigrenoaselor, unor antibiotice sau antiinflamatoare care pot determina o stare de disconfort urmată de deshidratare.

Deshidratarea duce şi la creşterea numărului de bătăi cardiace, care poate fi resimţită sub forma unor palpitaţii. Din cauza creşterii consumului de oxigen în muşchiul cardiac, la temperaturi ridicate, persoanele cu afecţiuni cardiovasculare au un risc mai mare de angină pectorală sau de agravare a insuficienţei cardiace.

De asemenea, deshidratarea şi vasodilataţia indusă de căldură pot favoriza scăderea tensiunii arteriale, iar tratamentul hipertensiv poate fi tolerat mai greu. Medicamente precum betablocantele şi blocantele canalelor de calciu pot duce la scăderea tensiunii, la fel ca şi vasodilatatoarele, care determină o vasodilataţie suplimentară.

Apariţia reacţiilor de fotosensibilitate induse de medicamente este greu de prevăzut, însă acestea sunt printre cele mai comune modalităţi în care căldura poate afecta acţiunea unui tratament – reacţiile fotoalergice sunt reacţii imediate imunologice şi apar doar la persoane sensibilizate şi fără să depindă de doza administrată în cadrul tratamentului.

Medicamentele care conţin salicilanilidă sau benzocaină sunt foarte frecvent implicate în apariţia erupţiilor cutanate fotoalergice. Aceste substanţe cu efect fotosensibilizant se găsesc şi în unele loţiuni sau săpunuri.

Dintre medicamentele considerate a avea risc mare de fotosensibilitate fac parte: tetraciclinele, antiinflamatoarele nesteroidiene prescrise împotriva durerilor de orice tip, unele antidiabetice orale, antidepresivele şi medicamentele antialergice.   

Temperaturile ridicate declanşează o serie de efecte dăunătoare asupra sănătăţii, iar în cazul persoanelor care se confruntă în prealabil cu o afecţiune serioasă, acţiunea căldurii este cu atât mai periculoasă. Cel mai adesea se produc variaţii ale tensiunii arteriale sau tulburări circulatorii care, unei persoane relativ sănătoase, îi provoacă stări de disconfort, epuizare sau chiar dureri. În cazul în care pacientul se confruntă în prealabil cu aceste simptome, tratamentul poate suferi dereglări iar căldura poate declanşa adevărate crize.

O soluţie în acest sens este întărirea organismului printr-un regim de viaţă echilibrat, prin transformarea plimbării zilnice în aer liber într-o regulă de aur, dar şi susţinerea organismului cu ajutorul suplimentelor alimentare destinate întăririi imunităţii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult