Ne-a muşcat o căpuşă. Un medic dermatolog explică ce e de făcut

Dacă am fost muşcaţi de o căpuşă nu trebuie să aplicăm soluţii sau băuturi alcoolice ci trebuie să îndepărtăm ferm, dintr-o singură mişcare căpuşa cu penseta.
  • Publicat:
Ne-a muşcat o căpuşă. Un medic dermatolog explică ce e de făcut
Muşcătură de căpuşă, foto 123rf.com

Oricât de panicaţi am fi, nu putem sta departe de natură doar de frica muşcăturilor de căpuşe. Şi nici pe copii nu trebuie să îi izolăm doar pe astfalt tot din această cauză. O serie de măsuri profilactice sunt de folos, dar mai ales un însuşirea unor informaţii de bază pentru scoaterea căpuşelor cât mai curând sunt necesare. Medicul dermatolog rezident, Brigitta Mihai ne explică cum procedăm în cazul în care am fost muşcaţi de o căpuşă. Sau de mai multe.

Cea mai simplă metodă de a dormi liniştiţi după zi petrecută la iarbă verde sau în grădină este verificarea amănunţită a pielii corpului (adulţii verifică pielea copiilor, iar pentru a observa propria piele se pot folosi de o oglindă). ”Căutaţi în toate zonele de pliu (genunchi, antebrat, gat, pliu inghinal) între degetele de la picioare şi mâini, dar şi pe scalp, după urechi, în zona ombilicală” explică dr. Mihai.

Muşcături de căpuşă – metode de prevenţie

La iarbă verde ori în natură am putea purta haine cu mâneci lungi, pantaloni lungi de culori deschide, pentru a observa mai uşor eventualele insecte. Ideal este să nu lăsăm zone de piele libere. Putem pune şosetele peste pantaloni, mai ales în cazul în care zona este faimoasă pentru căpuşe.
Spălarea corpului – un duş, o baie, imediat ce am intrat în casă scade riscurile de ataşare a căpuşei.
”Utilizarea unui spray protecţie care să conţină DEET maxim 30%. Atenţie la utilizarea acestor loţiuni la copii, dar şi la timpul de reaplicare menţionat pe etichete”.
Se pare că în cazul căpuşelor uleiurile cu eucalipt/lămâie/citronella nu au efect de protecţie dovedit împotriva căpuşelor.
Un alt sfat este să se folosească pături şi cearceafuri de picnic deschise la culoare pentru a observa dacă apar şi musafiri precum căpuşele la ospăţ.

Am găsit o căpuşă înfiptă în piele, care este pasul următor?

Nu ne panicăm. ”Se prinde căpuşa tangenţial pielii, cu o pensetă fină şi se îndepartează ferm, dintr-o singură mişcare. Nu se roteşte, nu se apasă, nu se înţeapă cu acul” explică dr. Brigitta Mihai.
Nu încercaţi să aplicaţi diverse substanţe pe căpuşă pentru a o determina să se retragă, căci gestul aparent nevinovat poate duce la eliminarea spirochetelor în momentul în care se va “sufoca” sub acţiunea preparatelor respective.
”Scoateţi căpuşa când aţi identificat-o, în mod corect. Dacă nu aveţi mijloacele de a o face, mergeţi la spital. Adresabilitatea trebuie să fie catre o clinică cu serviciu de chirurgie, în cazul adulţilor, respectiv un spital de pediatrie în cazul copiilor” explică dr. Brigitta Mihai.

Fotografiaţi căpuşa sau notaţi-i caracteristicile

Următorul pas este să spălaţi zona bine, cu apă şi săpun. Bucăţile restante, în cazul în care există, vor fi lăsate acolo, fără încercarea de a le înlătura prin traumatizarea zonei.
”După ce aţi scos căpuşa, analizaţi-o, notaţi aspectele ei particulare, caracteristice. Puteţi face o fotografie!” sfătuieşte medicul. E important de ştiut ce tip de căpuşă este, ce dimensiuni are, ce aspect, în ce moment al evoluţiei se află, etc.
Nu toate tipurile de căpuşe sunt periculoase. ”Căpuşele maronii, de dimensiuni mici (de mărimea unei sămânţe de mac sau a unui vârf de creion), sunt căpuşele care pot transmite Borrelia. Dimensiunea variază cu vârsta şi cu gradul de saţietate. Acestea mai pot transmite afecţiuni precum Babesioza şi Anaplasmoza” a mai precizat medicul dermatolog.

Muşcătură de căpuşă – tratament

Necesitatea tratamentului se stabileşte în funcţie de tipul de căpuşă, de prezenţa simptomelor.
”Tratamentul este recomandat doar persoanelor care întrunesc TOATE criteriile următoare: 

  • Adult sau nimfă din specia Ixodes.
  • Ataşare cutanată cu durata de peste >36 de ore
  • Prezentarea la medic în primele 72 de ore de la înlăturarea insectei.
  • Când rata de infecţiozitate locală a zonei geografice >20%.
  • Când pacientul nu are contraindicaţie la Doxiciclina (alăptare, sarcină, copil mai mic de 8 ani).

Dacă pacientul întruneşte cele cinci criterii, se va administra Doxiciclina în doză unică. Nu se vor administra alternative” explică medicul. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult