Noutăţi de sănătate la început de primăvară

  • Publicat:
Noutăţi de sănătate la început de primăvară

Vă prezentăm câteva produse destinate sănătăţii noastre recent apărute pe piaţă, dar mai întâi iată o veste bună privind copii.
 

Societatea Română de Pediatrie ne anunţă decizia Ministerului Sănătăţii de a introduce vaccinarea pneumococice conjugată în schema naţională de imunizare. Datorită acestei hotărâri, copiii vor beneficia de protecţie sporită împotriva bolilor pneumococice, care reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale mortalităţii infantile în lume.

Societatea Română de Pediatrie informează că în România sunt disponibile două tipuri de vaccin pneumococic conjugat, ambele cu eficienţă testată şi folosite în mod regulat de medicidin întreaga ţară pentru a creşte protecţia împotriva bolilor pneumococice invazive precum meningita şi bolilor pneumococice non-invazive, precum otita medie.
De la lansarea vaccinurilor, câteva zeci de mii de copii au fost imunizaţi împotriva pneumococului, dar costurile au fost suportate de părinţi.

Vaccinarea pneumococică asigură protecţia împotriva unor boli deosebit de grave, dar previne şi suferinţa de zi cu zi provocată de afecţiuni precum sinuzita sau otita medie acută, una dintre cele mai dureroase şi frecvente boli ale copilăriei.

Pentru că bacteria se răspândeşte pe calea aerului, bolile pneumococice sunt mai răspândite primăvara şi iarna.
Prin introducerea în calendarul naţional de vaccinare, aceasta formă de protecţie devine astfel accesibilă tuturor copiilor din România.
 

Tratament anti-acnee cu acţiune 2 în 1

Laboratoarele Dermatologice Bioderma lansează Sebium AI Corector, tratament anti-acnee cu acţiune 2 în 1: tratează şi camuflează  imperfecţiunile pielii acneice. 

Sebium AI Corector accelerează eliminarea coşurilor inflamate printr-o acţiune multiplă:

– crema verde din capac distruge bacteriile, calmează şi camuflează roşeaţa;

– crema cu tentă colorată naturală, din tub, elimină leziunile inflamate, uniformizează tenul. 

Capacul conţine o oglindă cu ajutorul căreia vei putea retuşa imperfecţiunile oriunde te-ai afla!

Cu textură lejeră şi non-grasă este non-comedogenic şi hipoalergenic, nu conţine parabeni (73 lei).

Bioderma

 

calciu Calciu şi vitamina D


CalciviD formula citrat este indicat tuturor persoanelor care necesită suplimentarea aportului de calciu, chiar şi celor care prezintă contraindicaţii la administrarea altor forme de săruri de calciu.

Deoarece este produs majoritar din substanţe naturale, CalciviD citrat poate fi luat pe stomacul gol, nu irită mucoasa gastrică .

Resorbindu-se rapid în cantitate suficientă, CalciviD citrat de la Béres aduce doza de calciu necesară  sănătăţii şi rezistenţei oaselor, dar cu un rol important şi în circulaţia sângelui şi în funcţionarea normală a inimii.
La asimilarea eficientă contribuie şi conţinutul de vitamina D din combinaţia optimă indispensabilă a formulei CalciviD citrat: 300 mg calciu citrat – legături organice şi 200 UI vitamina D3 (preţ 23 lei).

 

XL S Medical
Pastile de slăbit XL-Medical

XL-S Medical conţine 3 produse cu ingrediente active naturale ce au o eficienţă maximă mai ales atunci când sunt alternate cu o dietă sănătoasă şi exerciţii fizice constante. Un plus al acestei game este faptul ca nu creează dependenţă şi poate fi folosit chiar şi de copii cu vârsta peste 12 ani şi IMC > 18.5.

În funcţie de stilul tău culinar, XL-S Medical îţi propune trei produse pentru a slăbi sănătos:

Dacă la o masă mănânci alimente bogate în grăsimi, ex.: cartofi prăjiţi, carne de porc, brânză, sosuri, cotlete de miel, smântână, cârnaţi, … Atunci XL-S Medical Fat Binder luat imediat după masă:
• reduce absorbţia grăsimilor până la 27%,
• este îmbogăţit cu vitaminele A, D şi E pentru a compensa orice pierdere de vitamine

Dacă la o masă mănânci alimente bogate în carbohidraţi, ex.: pâine, orez, cartofi, cuscus, prăjituri, spaghete, … Atunci XL-S Medical Carb Blocker administrat înainte de masă
• favorizează o reducere de 66% a absorbţiei de carbohidraţi

Dacă între mese simţi pofta să ronţăi ceva, ex.: bomboane, ciocolată, alune, chipsuri, prăjituri, tort, …
Atunci XL-S Medical Appetite Reducer luat cu 30 min înainte de masă sau de gustare:
• oferă o senzaţie placută de saţietate
• conţine fibre complexe solubile

Produsele XL-S Medical asociate cu o dietă te ajută sa slăbeşti mai rapid.

Produsele XL-S Medical pot fi găsite în farmacii sau pe site-ul www.omega-pharma.ro (preţ 100 lei / buc). Pentru a afla mai multe detalii despre produsele XL-S vezi site-ul www.xl-s.ro

 

Protecţie solară pentru copilul tău

 

Photoderm KID Lapte SPF 50+ asigură, copiilor cu vârsta peste 3 ani, o fotoprotecţie foarte înaltă, protejează ADN-ul celular şi susţine imunitatea cutanată.

Culoarea turcoaz a laptelui evidenţiază zonele neprotejate şi dispare la scurt timp după aplicare.

Protecţia internă şi externă anti-UV este asigurată de asocierea filtrelor solare cu complexul biologic brevetat Cellular Bioprotection. Acesta stimulează mecanismele naturale de autoapărare împotriva stresului oxidativ şi a şocului termic.

Photoderm KID Lapte SPF 50+ este rezistent la apă, transpiraţie şi frecare. Este hipoalergenic: nu conţine parfum, parabeni şi octocrilenă.

Bioderma

Se aplică uniform pe piele, înainte de fiecare expunere la soare, apoi se reaplică la fiecare 2 ore, înainte şi după activităţi precum înotul, sportul sau cand produsul este eliminat prin stergere.

Photoderm KID este disponibil in 2 variante: Photoderm Kid lapte 100 ml/55 lei si Photoderm Kid Spray 200 ml/ 70 lei

 

somnus bioeel Pentru un somn liniştit: Somnus de la Bioeel

Somnus Pasiflora conţine extracte de valeriană şi floarea pasiunii şi are rol de a îmbunătăţi calitatea somnului, de a ameliora sindromul premenstrual şi menstrual. Produce o stare de relaxare şi calmare a sistemului nervos, induce somnul şi ajută la tranziţia spre un somn liniştit.

Somnus Malatonina oferă echilibrul de care ai nevoie pe timpul nopţii şi energia de care ai nevoie ziua. Ingrediente precum valeriana şi roiniţa sunt principiile active ce contribuie la combaterea trezirilor nocturne şi a stresului provocat de oboseală.
Somnus este interzis persoanelor care folosesc sedative şi alte calmante sau femeilor pe durata sarcinii şi alăptării. Preţ recomandat: 9 lei.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beneficiile…plictiselii
Beneficiile…plictiselii