Ce poate fi mai frumos decât speranţa zilelor însorite, a naturii renăscute şi, mai presus de toate, a unui corp sănătos în aşteptarea primăverii?
Încearcă să-ţi faci curăţenie în viaţă, dar şi în organism şi să ai grijă de tine, din cap până-n picioare.
Fii atentă la perioada de tranziţie dintre anotimpuri, aceasta aduce de cele mai multe ori viroze dintre cele mai puternice şi, oricât de tonifiat ar fi organismul sau oricât de atenţi am fi la igienă, neplăcutele simptome de răceală se pot instala.
Fără să ne dăm seama, sistemul imunitar este slăbit şi predispus la atacul virusurilor gripale. Pentru ca organismul tău să fie pregatit de orice „atac”, poţi să-ţi susţii sistemul imunitar prin cure de imunizare şi printr-o alimentaţie sănătoasă.