Nu consumaţi carne de porc netestată! Evitaţi trichineloza!

Trichineloza este o boală comună omului şi animalelor (zoonoză) care apare ca urmare a consumului de carne infestată cu parazitul Trichinella spiralis. Rezervorul de infestaţie este format în special de porcine, precum şi alte mamifere: porc mistreţ, urs, lup, vulpe, rozătoare.
  • Publicat:
Nu consumaţi carne de porc netestată! Evitaţi trichineloza!

Trichineloza este o boală comună omului şi animalelor (zoonoză) care apare ca urmare a consumului de carne infestată cu parazitul Trichinella spiralis. Rezervorul de infestaţie este format în special de porcine, precum şi alte mamifere: porc mistreţ, urs, lup, vulpe, rozătoare.

Şi pentru că se apropie perioada „tăierii porcului”, ar fi bine să ştii la ce riscuri te supui dacă nu testezi carnea!

Ca răspândire, în Europa este mai frecvent întâlnită în partea de răsărit: Moldova, Polonia, Ungaria, în timp ce în vestul continentului cazurile sunt rare, cu excepţia Germaniei unde au mai apărut epidemii generate de carnea necontrolată trichineloscopic.

În România, trichineloza a fost semnalată aproape pe toată suprafaţa ţării, mai ales sub formă de focare cu caracter familial, generate de consumul de carne de porc din gospodăriile individuale. Focarele apar în tot cursul anului, dar perioada de maximă frecvenţă este sezonul de iarnă, în special la Crăciun, ca urmare a tradiţiilor culinare din această perioadă.

Transmiterea la om se face prin consumul de carne, în special de carne crudă (pastramă, afumături), care conţine larve vii capabile să realizeze un ciclu biologic odată pătrunse în intestin. Boala nu se transmite de la om la om. Animalele parazitate rămân contagioase timp îndelungat, ca şi carnea acestora, chiar dacă este păstrată la frigider sau congelată.

Gravitatea bolii depinde de numărul larvelor îngerate. S-a constatat că pacienţii care prezintă o formă severă de boală sunt parazitaţi cu 50-100 de larve pe gramul de muşchi, în timp ce aceia cu mai puţin de 10 larve pe gram nu prezintă manifestări clinice.

În formele de gravitate medie, boala debutează după 1-2 zile de la consumul de carne infestată cu larve de Trichinela spiralis, cu simptome de diaree abundentă, însoţită de vomă şi dureri abdominale, acestea fiind efectul pătrunderii acestora în mucoasa intestinală.

Urmează o perioadă în care larvele diseminează în organism determinând creşterea temperaturii progresiv, ajungând până la 40-41 ºC, apar edeme periorbitale (în jurul ochilor), conjunctivite şi hemoragii conjunctivale, dureri musculare generalizate, mai puternice cu precădere în muşchii maseteri şi muşchii oculari. În această perioadă, mai pot apărea erupţii urticariene care pot dura câteva zile.

În faza de închistare a larvelor, febra scade, însă mialgiile (durerile musculare) şi manifestările alergice persistă mult timp.

Există şi forme grave de boală atunci când larvele invadează plămânul, inima sau sistemul nervos central. Astfel pot apărea: polinevrite, meningita, encefalita, delirium, miocardita etc.

Diagnosticul trichinelozei se obţine prin anamneză (informaţiile privind recentul consum de carne neprelucrată sau insuficient prelucrată termic, pe care pacientul le furnizează medicului la internare) şi simptomele caracteristice bolii, fiind confirmat ulterior de examenele de laborator.

Investigaţia de laborator cea mai sugestivă la un astfel de pacient cu istoric, o reprezintă hemoleucograma, care arată o eozinofile de 7-8% apărută în a doua săptămână a bolii. În formele medii de boală eozinofilia poate varia între 15 şi 80%.

Diagnosticul imunologic se bazează pe determinarea anticorpilor în ser, aceştia devenind pozitivi începând cu a treia săptămână de la infectare.

Medicamentele folosite în mod curent pentru tratarea trichinelozei nu dau rezultate satisfăcătoare, deoarece acesta nu pot acţiona în faza tisulară a parazitului – când larvele sunt deja închistate în fibrele musculare.

Măsurile de prevenire şi combatere a trichinelozei vizează atât protejarea consumatorilor cât şi prevenirea infectării porcilor, principala sursă a îmbolnăvirilor umane.

Protejarea consumatorilor se face prin obligativitatea verificării trichineloscopice a cărnii înainte de a fi vândută. În abatoarele industriale după sacrificarea fiecărui animal analiza este efectuată, carcasele pozitive fiind înlăturate, iar cele negative, avizate pentru consum prin însemnarea “verificat trichineloscopic” cu o stampilă.

Persoanele care cumpără carne din locuri neautorizate, care nu se supun regulilor sanitar-veterinare, au risc crescut de a face infecţia.

Trichineloza este o boală cu declarare şi tratament obligatoriu!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cum să ţii diabetul sub control
Cum să ţii diabetul sub control