Nu poți urina sau, din contră, ai probleme cu incontinența? Aceste alimente pot fi de vină

  • Publicat:
Nu poți urina sau, din contră, ai probleme cu incontinența? Aceste alimente pot fi de vină

O serie de schimbări simple pe care să le introduci în stilul de viață îți pot îmbunătăți semnificativ controlul asupra vezicii urinare. Majoritatea medicilor specialiști recomandă pacienților să apeleze la o dietă care să excludă anumite alimente cu potențial declanșator.

Care sunt acestea și cum pot influența ele urinarea, aflăm în rândurile ce urmează.

Alimentele condimentate

Pacienților cu incontinență urinară, în special celor cu incontinență prin prea plin, le este recomandat să evite consumul mâncărurilor picante și excesiv condimentate, precum: mâncare maxicana, chilli, ardei iuți, etc.

Preparatele acide

Din categoria preparatelor acide fac parte citricele. Așadar, sucurile, dar și fructele propriu zise au proprietatea de a stimula vezica urinară din cauza acțiunii iritante. Sucul de merișoare, de pildă, deși are proprietăți antimicrobiene, fiind util în tratamentul infecției urinare, este considerat un produs acid declanșator, ce poate agrava incontinență.

Produsele care conțin cofeină

Cofeina și implicit toate produsele cu conținut ridicat de cofeină (ciocoalata, cacaua, unele sucuri, ceaiurile, cafeaua decofeinizată) acționează direct asupra vezicii urinare, în primul rând stimulându-i direct activitatea și în al doilea rând, acționând ca un diuretic.

Citește și: Efectul nebănuit pe care cafeaua îl are asupra vezicii. Ce să ai în vedere dacă te confrunți cu incontinența urinară

Băuturile carbogazoase

Băuturile carbogazoase, indiferent dacă au conținut de cofeină sau nu, ar trebui excluse orișicum din alimentația unei persoane care suferă de incontinență. Explicația? Dioxidul de carbon conținut de astfel de băuturi actineaza ca o substanță iritantă pe o vezică urinară cu o sensibilitate modificată, cum sunt pacienții cu incontinență.

Băuturile alcoolice

Medicii de pretutindeni trag un semnal de alarmă asupra influenței negative pe care băuturile alcoolice o exercită asupra evoluției episoadelor de incontinență. Alcoolul, potrivit specialiștilor, intervine în procesul de transmitere a semnalelor de la creier și către vezica urinară, acesta fiind realizat cu impulsuri și stimuli prin care sunt controlate acțiuni precum inițierea sau amânarea micțiunii.

Atunci când pacientul consumă alcool, controlul exercitat de către creier asupra aparatului sfincterian este de o intensitate mai redusă și astfel se poate declanșa episodul de incontinență.

Sfaturi alimentare pentru controlul vezicii urinare

Necesitatea de a urina se instalează după procesarea hranei și a băuturilor consumate, așadar este lesne de înțeles de ce alimentația influențează major simptomele vezicii urinare.

  1. Echilibrați aportul zilnic de lichide;
  2. Alegeți cu atenție băuturile consumate;
  3. Consumați cu încredere cât mai multe fructe și legume;
  4. Consumați mai multe produse din cereale integrale;
  5. Evitați condimentele picante.

Citește și: Incontinenţa urinară poate fi provocată de un obicei zilnic, pe care îl avem mulţi!

FOTO: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult