Ocluzia intestinală: cauze, manifestare şi tratament

Ocluzia intestinală semnifică apariţia unui obstacol la nivelul intestinului subţire sau gros care împiedică pasajul rezidiilor alimentare şi al lichidelor. Ocluzia intestinală poate fi parţială sau completă; partea “blocată” a intestinului poate suferi şi uneori chiar muri din cauza compromiterii vaselor care îl hrănesc, ceea se numeşte ocluzie strangulată. Cauzele diferă în funcţie de segmentul intestinal afectat.

„În ocluzia intestinului subţire, cele mai frecvente cauze sunt aderenţele intraabdominale după intervenţii chirurgicale (60-85% din cazuri), herniile, boala Crohn şi tumorile (fie tumori primitive de intestin subţire, fie invazii sau compresii ale intestinului subţire în cancere ovariene sau gastrointestinale).

90% dintre persoanele care suferă o intervenţie chirurgicală abdominală dezvoltă ulterior aderenţe. Riscul de apariţie a aderenţelor după intervenţii chirurgicale este mai mai mare după operaţii deschise decât după operaţii laparoscopice; densitatea aderenţelor este de asemenea mai mare atunci când se asociază cu infecţie în cavitatea abdominală, când sunt mai multe intervenţii chirurgicale pe abdomen sau după radioterapie.

Recomandări

Testul de sânge care poate depista tumorile canceroase în corpul viitoarelor mame

Top alimente care provoaca balonare

După scoaterea apendicelui, riscul de ocluzie intestinală datorat aderenţelor este de 1 % la 30 de ani de la operaţie şi este mai mare la pacienţii cu apendicită perforată (2,76%) faţă de cei cu apendicită neperforată (0,75%). Prinderea intestinului subţire în aderenţe este mai frecventă la intervenţiile realizate în abdomenul inferior şi este mai rară în operaţiile din partea de sus a abdomenului, cum ar fi scoaterea colecistului”, spune Dr. Elena Ciuperca, medic primar gastroenterolog, pentru Ce se întâmplă, doctore?!

Ocluzia intestinală: cauze şi tipuri

3 din 10 pacienti cu ocluzie a intestinului subţire au ca şi cauză a obstrucţiei prezenţa unei hernii încarcerate. “În această situaţie, şansa rezolvării spontane este foarte mică, riscul de recurenţă este mare şi se ajunge frecvent la strangularea intestinului.

Riscul de obstrucţie şi de strangulare este datorat defectului fascial prin care iese (herniază) intestinul. Cele mai frecvente tipuri de hernii asociate cu ocluzie intestinală sunt herniile inghinale, femurale şi herniile dezvoltate pe locul unor incizii chirurgicale. Ocluzia intestinală datorată herniilor abdominale apare frecvent la persoanele vârstnice; vârsta, bolile asociate şi întârzierea tratamentului sunt factori de prognostic nefavorabil în această situaţie”, adaugă specialistul.

Ocluzia intestinală şi legătura cu alte afecţiuni

Mai rar, ocluzia intestinului subţire apare la pacienţii cu boala Crohn- boala inflamatorie intestinală autoimună care implică frecvent şi intestinul subţire.  „Prezentarea poate fi cea a unei obstrucţii intestinale cronice, progresive prin dezvoltarea de ţesut fibros, cicatriceal în segmentele de inflamaţie intestinală; uneori şi inflamaţia acută a unei porţiuni de intestin se poate manifesta ca obstrucţie intestinală.

În plus, la pacienţii cu boala Crohn, cu intervenţii chirurgicale în antecedente, prezenţa aderenţelor intraabdominale poate fi cauza ocluziei intestinale”, mai spune Dr. Elena Ciupercă, medic primar gastroenterolog.

Tumorile care se dezvoltă primar la nivelul intestinului subtire şi pot “astupa” lumenul sunt rare; în peste 90% dintre cazurile de obstrucţie neoplazică a intestinului subţire este vorba de compresie din exterior sau invazie de vecinătate, cel mai frecvent de la cancerul colo-rectal sau ovarian.

În ocluzia intestinului gros, cauza cea mai frecventă este cancerul colorectal (50% din cazuri); la unul din cinci pacienţi cancerul colorectal se manifestă prin ocluzie intestinală, mai frecvent când este localizat în partea stangă a colonului şi care conţine materii fecale relativ solide. Alte cauze sunt volvularea colonului (răsucirea în ax a colonului în jurul pediculului vascular care apare mai frecvent la nivelul cecului şi colonului sigmoid) şi diverticulita acută (inflamaţia acută a unui segment de colon cu diverticuli care duce la îngustarea lumenului).

Ocluzia intestinală: consecinţele blocării tranzitului intestinal

În cazul blocării intestinului subţire nu se mai poate realiza pasajul rezidiilor alimentare, al aerului înghiţit şi al secreţiilor digestive.  „Astfel se produce distensia intestinului aflat deasupra obstacolului, cu creşterea presiunii în interiorul intestinului care comprimă treptat vasele de sânge aflate în peretele intestinal; consecutiv apar leziuni ale mucoasei intestinale şi ale întregului perete intestinal, scăderea capacităţii de a mai absorbi apa şi electroliţii din interiorul intestinului şi cresterea şi mai mare a presiunii şi a distensiei intestinale. De asemenea, bacteriile din intestinul aflat deasupra obstacolului produc gaze, contribuind la distensie’’, precizează Dr. Elena Ciupercă.

Presiunea crescută din intestin poate duce la ruperea acestuia şi la aparitia perforaţiei intestinale.  „Scăderea absorbţiei, creşterea secreţiei de apă, electroliţii din intestin şi vărsăturile duc în final la scăderea volumului sangvin circulant, scăderea tensiunii arteriale şi la compromiterea funcţiei renale.

Situaţia poate fi suplimentar complicată de trecerea bacteriilor din intestin în vasele limfatice, ganglionii limfatici regionali şi circulaţia sangvină sistemică, cu apariţia complicaţiilor infecţioase.

Atunci când obstrucţia se produce pe intestinul gros, toate aceste procese pot fi agravate dacă valva ileocecală (supapa dintre intestinul subţire şi cel gros, care nu permite refluarea conţinutului din colon în intestinul subţire) este competentă. În această situaţie, presiunea crescută nu se poate transmite în intestinul subţire şi toate fenomenele descrise se produc într-un segment colonic închis la ambele capete, cu un risc crescut de necrozare şi de perforaţie a peretelui colonic’’, adaugă medicul gastroenterolog pentru CSID.

Ocluzia intestinală se manifestă prin dureri în partea centrală a abdomenului care se repetă la 4-5 minute în ocluzia intestinului subţire şi mai rar în obstrucţia intestinului gros. Cu timpul, contracţiile intestinale care încercă să depăşească obstacolul scad, intestinul devine inert şi colicile abdominale se reduc. Atunci când este compromis aportul de sânge, la segmentul intestinal blocat apar dureri severe, persistente. De asemenea, pot să apară vărsături, inclusiv cu conţinut fecal, mai frecvent când obstacolul este la nivelul intestinului subţire;

• distensie abdominală;
• absenţa tranzitului pentru materii fecale şi gaze, care apare cu atât mai repede cu cât obstacolul este mai jos;
• dacă obstacolul este sus, la nivelul intestinului subţire, tranzitul poate continua pâna la evacuarea intestinului distal de obstacol.

Ocluzia intestinală: cum se pune diagnosticul

Primul pas în diagnosticare este de obicei radiografia abdominală simplă care vizualizează ansele intestinale destinse cu lichid şi gaz (“nivele hidroaerice”) şi, în caz de perforaţie, prezenţa aerului liber în abdomen.  „În funcţie de disponibilitate, ecografia abdominală poate vizualiza ansele intestinale destinse şi, uneori, îngroşarea peretelui intestinal prin inflamaţie sau tumori ca şi cauză a obstrucţiei. Analizele de sânge pot arăta o creştere a leucocitelor, modificări ale probelor renale şi ale electroliţilor serici- sodiu, potasiu şi clor”, explică Dr. Elena Ciupercă.

Ocluzia intestinală: tratamentul şi drumul către vindecare

Tomografia computerizată a abdomenului are o bună acurateţe în evaluarea pacienţilor cu ocluzie intestinală şi poate aduce informaţii privind cauza acesteia.

Pacienţii cu ocluzie intestinală trebuie evaluaţi în urgenţă, se opreşte aportul de lichide şi alimente pe gură şi trebuie să primească perfuzii de hidratare şi reechilibrare hidroelectrolitică.  „De asemenea, se plasează o sondă nazogastrică pentru a decomprima stomacul şi a reduce distensia intestinală; la pacienţii care varsă această sondă scade riscul de aspiraţie în căile respiratorii a conţinutului vărsat. Se asociază tratamentul cu antibiotic, mai ales la pacienţii care necesită intervenţie chirurgicală.

Tratamentul chirurgical nu este necesar la toţi pacienţii cu ocluzie intestinală; până la trei sferturi din pacienţii cu obstrucţie incompletă pot fi trataţi cu succes prin măsurile medicale de mai sus; pacienţii cu obstrucţie completă, strangulată sau hernie încarcerată, necesită de regulă intervenţie chirurgicală, variabilă în funcţie de cauză: desfacerea aderenţelor care au produs obstrucţia (nu neapărat a tuturor aderenţelor abdominale, acestea se vor reface ulterior), repararea defectului de perete la pacienţii cu hernie, rezecţia tumorilor sau a segmentelor fibrozate sau inflamate de intestin, îndepărtarea zonelor moarte de intestin şi restabilirea tranzitului intestinal”, adaugă Dr Ciupercă.

În îngustările benigne (după inflamaţii) sau maligne de colon sunt uneori posibile intervenţii endoscopice- dilatări sau plasări de stenturi metalice.  „Realizarea rectosigmoidoscopiei şi plasarea unui tub rectal pot fi terapeutice în cazul volvulării colonului stâng”.

Ocluzia intestinală: complicaţii

Ocluzia intestinală se asociază cu risc de deces şi de complicaţii (ex. necrozarea intestinului, septicemie, perforaţie intestinală, insuficienţă renală) în funcţie de cauza ei, de promptitudinea prezentării la medic şi stabilirii diagnosticului, de vârsta pacientului şi de bolile asociate. La pacienţii cu obstrucţie a intestinului subţire datorată aderenţelor există un risc semnificativ de recurenţă a ocluziei- 18% la 10 ani şi 29% la 30 de ani, riscul fiind maxim în primii 5 ani.