Așa cum numele sugerează, osteopenia și osteoporoza sunt afecțiuni înrudite. Ambele fac referire la pierderea densității mineralelor oaselor, un marker pentru oase puternice, iar riscul este ca ele să se rupă.
Principalul mod prin care se poate determina densitatea oaselor este cu ajutorul unui test non-invaziv, lipsit de durere (DXA) care ajută la măsurarea conținutului de minerale din oase. Măsurătorile, cunoscute și ca scoruri-T, determină în ce categorie se încadrează o persoană: osteopenie, osteoporoza sau normală. Riscul de fracturi crește atunci când apare declinul densității mineralelor din oase. Un studiu publicat în Journal of the American Medical Association în 2001 raportează că o femeie de 50 de ani cu un scor de -1 are cu 16% șanse mai mari să se confrunte cu fractură de șold, 27% șanse atunci când scorul este -2 și 33% șanse atunci când scorul este -2.5.
Însă există o diferență uriașă între un scor -2.3 și -2.5, deoarece prima poate fi etichetată ca osteopenie, în timp ce a doua poate fi etichetată ca osteoporoză.
Un scor-T care variază între -1 și -2.5 este clasificat ca osteopenie. Cu cât scorul este mai mic, cu atât oasele sunt mai poroase.
Oasele noastre se slăbesc odată ce înaintăm în vârstă, dar anumite obiceiuri și alegeri în stilul de viață pot accelera procesul. Acestea includ:
Spre deosebire de bărbați, femeile sunt mai predispuse la scăderea densității oaselor. O treime din femeile albe și bărbații asiatici trecuți de 50 de ani sunt afectați. Procentajul pentru hispanici (23%) și pentru cei de culoare (19%) este mai mic, dar sesizabil.
Se recomandă testarea densității mineralelor din oase:
Osteopenia poate fi tratată cu ajutorul exercițiilor fizice, nutriției sau medicamentației. Riscul de fractură este scăzut, iar cercetările arată că medicamentația nu reduce acest risc atât de mult, dar ar putea avea efect pe termen lung.