(P) Menopauza a venit cu anxietate? Iată ce trebuie să faci pentru a o ține sub control! 5 sfaturi esențiale ca să rămâi în echilibru!

  • Publicat:
(P) Menopauza a venit cu anxietate? Iată ce trebuie să faci pentru a o ține sub control! 5 sfaturi esențiale ca să rămâi în echilibru!
Menopauza a venit cu anxietate? Iată ce trebuie să faci pentru a o ține sub control! 5 sfaturi esențiale ca să rămâi în echilibru!

Menopauza este o etapă firească în viața fiecărei femei, însă schimbările hormonale din această perioadă pot avea un impact semnificativ asupra echilibrului emoțional. Anxietatea se poate declanșa atât la perimenopauză, cât și la menopauză, cauzele fiind nivelurile fluctuante ale hormonilor, în special ale estrogenului care influențează neurotransmițătorii responsabili de reglarea stării de spirit.

Deși este o reacție naturală a organismului la stres, atunci când anxietatea devine persistentă și afectează activitățile zilnice sau dinamica relațiilor cu cei din jur, trebuie gestionată cu atenție și cu ajutor specializat.

Potrivit Dr. Ingrid Irimescu, medic specialist endocrinologie și psihiatrie la Regina Maria, menopauza este o tranziție care presupune o adaptare la „noua normalitate”, iar modificările prin care trece organismul pot perturba tiparele cognitive, generând stres și anxietate.

„Modificarea concentrației hormonilor din perioada menopauzei, mai ales scăderea nivelului de estrogen, duce la modificări ale neurotransmițătorilor din creier, îndeosebi serotonina și noradrenalina”, explică Dr. Ingrid Irimescu, subliniind că aceste schimbări pot declanșa stări de anxietate și fluctuații emoționale.

Cum se manifestă anxietatea la menopauză?

Anxietatea la menopauză poate fi recunoscută prin tulburările de panică, caracterizate de atacuri de panică recurente – „însoțite de simptome fizice intense, precum palpitațiile, transpirațiile, tremurul și dificultățile de respirație, iar persoana afectată poate experimenta o frică intensă și senzația de pierdere a controlului”, menționează Dr. Irimescu.

O altă manifestare este tulburarea de anxietate generalizată, o stare persistentă de îngrijorare excesivă, care apare frecvent în legătură cu situații ipotetice. Aceasta poate duce la insomnie, tensiune psihică constantă și simptome fizice precum cefaleea, durerile articulare și neliniștea generală.

De asemenea, unele femei pot experimenta la menopauză o combinație între anxietate și depresie, numită de specialiști drept tulburarea anxios-depresivă. Dr. Irimescu explică că aceasta se poate manifesta – „printr-o tendință spre izolare și incapacitatea de a se bucura de activitățile obișnuite.”

În continuarea articolului, Dr. Ingrid Irimescu oferă 5 sfaturi care pot ajuta la gestionarea anxietății, pentru o trece mai ușoară prin menopauză :

  1. Activitatea fizică ameliorează tulburările emoționale

Exercițiile fizice regulate joacă un rol esențial în gestionarea anxietății, „prin stimularea secreției de endorfine și serotonină, substanțe chimice din creier care induc o stare de bine și reduc simptomele de îngrijorare”, precizează Dr. Irimescu. Se recomandă cel puțin 150 de minute de antrenamente cardio pe săptămână, precum alergarea, ciclismul, înotul sau lecții de dans, adaptate în funcție de condiția fizică și starea de sănătate.

  1. Conexiunile sociale – un sprijin esențial la menopauză

Menținerea relațiilor interumane la menopauză și chiar consolidarea lor au beneficii importante pentru o stare generală de bine și diminuarea anxietății.

„Participarea la activități alături de persoane dragi generează un sentiment de apartenență”, explică Dr. Irimescu. Medicul mai adaugă că grupurile de suport, întâlnirile cu prietenii și implicarea în activități recreative sunt recomandate pentru îmbunătățirea stării de spirit la orice vârstă și trebuie menținute și după vârsta 40 de ani.

În această perioadă de tranziție, sprijinul emoțional din partea familiei, prietenilor și partenerului de viață poate ajuta la gestionarea schimbărilor fizice și psihologice asociate menopauzei. Comunicarea deschisă și sinceră despre nevoile și emoțiile resimțite contribuie la întărirea legăturilor și la reducerea sentimentului de izolare.

  1. Practicarea tehnicilor de relaxare pentru reducerea stresului

Tehnicile de relaxare pot avea beneficii semnificative asupra stării de spirit la menopauză. „Yoga, mindfulness și relaxarea musculară progresivă sunt metode eficiente pentru diminuarea anxietății și îmbunătățirea echilibrului emoțional”, subliniază Dr. Irimescu. Aceste tehnici ajută la reducerea tensiunii musculare, iar respirația controlată și meditația ghidată pot fi instrumente utile pentru gestionarea stresului declanșat de anumite simptome sau modificări ale organismului.

  1. Alimentația echilibrată – un factor cheie

Dieta joacă un rol esențial în gestionarea anxietății. „Reducerea consumului de zahăr și alimente ultraprocesate este crucială, deoarece acestea pot genera fluctuații glicemice și, implicit, influențează negativ starea de spirit”, explică Dr. Irimescu. „Se recomandă adoptarea unei diete mediteraneene, bogate în grăsimi sănătoase provenite din ulei de măsline, pește, avocado și nuci, precum și un aport ridicat de legume, fructe proaspete și cereale integrale, semințe de dovleac, spanac”, adaugă Dr. Irimescu.

  1. Consultul de specialitate – esențial când simptomele persistă

Dacă simptomele anxietății persistă și afectează calitatea vieții, este importantă o evaluare de specialitate. „Recunoașterea momentului potrivit pentru a solicita ajutor specializat este crucială. Dacă simptomele precum neliniștea, nervozitatea excesivă, dificultățile de concentrare persistă mai multe luni și interferează cu activitățile cotidiene, un consult de specialitate este necesar”, subliniază Dr. Irimescu.

Intervenția unui medic poate ajuta la stabilirea unui plan terapeutic personalizat, care poate include terapie cognitiv-comportamentală, medicație sau o combinație a acestora. De asemenea, evaluarea hormonală poate fi utilă pentru a determina dacă terapia de substituție hormonală ar putea fi benefică.

Acționează din timp pentru starea ta de bine la menopauză

În final, medicul atrage atenția asupra importanței conștientizării și gestionării acestor simptome cât mai din timp: „Afecțiunile medicale diagnosticate timpuriu au o rezolvare mult mai facilă și implică mai puține resurse de timp și financiare, astfel încât pacienta aflată la menopauză să aibă o calitate mai bună a vieții. Fiecare femeie este diferită, iar comunicarea cu medicul și abordarea unor strategii personalizate pot face o diferență semnificativă în această perioadă.”

Pentru o mai bună gestionare a simptomelor menopauzei, cere ajutor în Centrele de Management al Menopauzei Regina Maria.

Urmărește CSID.ro pe Google News