Paralizia cerebrală: ce este și cum se manifestă

Paralizia cerebrală se referă la anumite tulburări neurologice care își fac debutul în copilăria timpurie și afectează permanent mișcarea corpului și coordonarea mușchilor. Paralizia cerebrală (PC) este cauzată de anumite leziuni ce apar pe parcursul dezvoltării creierului. Ori, acestea perturbă capacitatea creierului de a controla mișcarea și de a menține postura și echilibrul intacte.

 Paralizia cerebrală afectează zona motorie a stratului exterior al creierului (numită cortex cerebral), acea parte a creierului care direcționează mișcarea mușchilor. Sunt mai multe motive pentru care funcția motorie este afectată. În anumite cazuri, cortexul motor cerebral nu s-a dezvoltat normal în timpul creșterii fetale. În alte cazuri, deteriorarea este rezultatul unei leziuni a creierului fie înainte, în timpul sau după naștere. În niciunul dintre cazuri, însă, prejudiciul nu este reparabil, iar dizabilitățile care rezultă sunt permanente.

Paralizia cerebrală: simptome

Copiii cu paralizie cerebrală prezintă o mare varietate de simptome, inclusiv: lipsa coordonării musculare la efectuarea mișcărilor voluntare (ataxie); mușchi rigizi și reflexe exagerate (spasticitate); slăbiciune la unul sau mai multe membre; mers pe vârful degetelor, mers ghemuit sau un mers „încrucișat”; variații ale tonusului muscular, fie prea rigid, fie prea flasc; salivare excesivă sau dificultăți de înghițire ori de vorbire; tremur sau mișcări involuntare aleatorii (spasme); întârzieri în achiziția abilităților motorii; și dificultate în executarea mișcărilor precise, cum ar fi scrisul sau închiderea nasturilor unei cămași.

Recomandări

Transfuziile de sânge cordonal, o speranţă pentru copiii cu paralizie cerebrală şi autism

Terapia cu delfini, o speranţă pentru copiii cu dizabilităţi

Simptomele paraliziei cerebrale diferă ca tip și severitate de la o persoană la alta și se pot schimba în timp. Simptomele pot varia foarte mult de la o persoană la alta, în funcție de părțile creierului care au fost lezate. Toate persoanele cu paralizie cerebrală au probleme cu mișcarea și postura, iar unele prezintă, de asemenea, un anumit nivel de dizabilitate intelectuală, convulsii și senzații sau percepții fizice anormale, precum și alte tulburări medicale. Persoanele cu paralizie cerebrală pot manifesta, de asemenea, tulburări de vedere sau auz, precum și probleme de limbaj și vorbire.

Paralizia cerebrală este principala cauză a dizabilităților în copilărie, dar nu provoacă întotdeauna dizabilități profunde. Sunt mai multe stadii. Copiii cu paralizie severă – cei care sunt imobilizați în dispositive de mers – ar putea fi incapabili să fie independenți și vor avea nevoie de îngrijire permanentă pe tot parcursul vieții. Pe când cei care au un stadiu moderat sau ușor se pot descurca singuri, pot avea o viață independent. Este important de știut că paralizia cerebrală nu e o afecțiune progresivă, ceea ce înseamnă că nu se agravează în timp. Cu toate acestea, pe măsură ce copilul crește, anumite simptome pot deveni mai mult sau mai puțin evidente.

Care sunt semnele timpurii?

Semnele paraliziei cerebrale apar de obicei în primele luni de viață, deși diagnosticul specific poate fi amânat până la vârsta de doi ani sau mai târziu. Sugarii cu paralizie cerebrală au frecvent o întârziere în dezvoltare: ei vor merge de-a bușilea, vor sta în fund sau vor merge mai târziu decât ar fi normal în etapele lor de dezvoltare.

Unii sugari cu paralizie cerebrală au un tonus muscular anormal. Scăderea tonusului muscular (hipotonie) îi poate face să pară relaxați, iar creșterea tonusului muscular (hipertonie) îi poate face să pară rigizi. În unele cazuri, o perioadă timpurie de hipotonie va evolua spre hipertonie după primele 2 până la 3 luni de viață.

Copiii cu PC pot avea, de asemenea, o postură neobișnuită sau pot suprasolicita o anumită parte a corpului atunci când se târăsc sau se mișcă. Este important de reținut că astfel de simptome pot fi normale chiar și în cazul copiilor care nu au PC.

Paralizia cerebrală: semne timpurii

La un copil mai mic de 6 luni: nu poate să-și ridice singur capul, are musculatura hipotonă sau hipertonă, atunci când îl ridici, picioarele devin spastice, se înțepenesc și se încrucișează.

La un copil cu vârsta mai mare de 6 luni: nu se rostogolește în nicio direcție, nu-și poate împreuna mânuțele, are dificultăți în a-și duce mâinile la gură.

La un copil cu vârsta mai mare de 10 luni: se târăște într-o manieră deformată, împingând cu o mână și un picior în timp ce trage de mâna și piciorul opus, nu suportă să aibă sprijin.

Fii atent la etapele de dezvoltare ale bebelușului tău și observă dacă apare vreunul dintre aceste simptome! Este important ca diagnosticul să fie pus cât mai devreme, astfel încât cel mic să înceapă recuperarea cât mai rapid.