PERICOLUL din sucuri: obezitate şi diabet

Consumul de sucuri, chiar şi cel de fructe, în cantităţi mari, poate duce la diabet şi obezitate, atrag atenţia specialiştii, statisticile arătând că România ocupă locul doi în Europa la obezitate infantilă, iar peste 11% din populaţia ţării prezintă cazuri de diabet, notează Mediafax.
  • Publicat:
  • Actualizat:
PERICOLUL din sucuri: obezitate şi diabet

Consumul de sucuri, chiar şi cel de fructe, în cantităţi mari, poate duce la diabet şi obezitate, atrag atenţia specialiştii, statisticile arătând că România ocupă locul doi în Europa la obezitate infantilă, iar peste 11% din populaţia ţării prezintă cazuri de diabet, notează Mediafax.

Persoanele care beau zilnic sucuri, chiar şi de fructe, prezintă risc major de obezitate şi diabet de tip II, atrag atenţia medicii specialişti în boli de nutriţie. Potrivit acestora, consumul de astfel de băuturi este cel mai obezogen factor, după consumul de dulciuri.

Pentru o persoană care obişnuieşte să bea 2,5 litri de suc pe zi e ca şi cum i-ai da un sfert de kilogram de zahăr cu linguriţa. La 100 de mililitri de astfel de lichid avem 10 grame de zahăr”, a declarat specialist în diabet şi boli de nutriţie medical Simona Tivadar pentru Mediafax.

Medicii spun că şi la copii consumul de astfel de băuturi bogate în zahăr promovează celule grase care generează obezitate şi chiar diabetul.

“Este cu adevărat iresponsabil să le dai copiilor astfel de băuturi. Am văzut copii sugari care aveau suc în biberon. Într-un fresh de portocale, adică 500 de grame de fruct, avem 40 de grame de carbohidraţi, echivalent cu patru felii de pâine. Din păcate, oamenii nu socotesc că şi aceea, băutura din fructe, este o formă de zahăr. Fructele sunt plicuri de zahăr. Sucururile trebuie să fie un consum întâmplător ”, a mai adăugat medical Simona Tivadar.

Studiile recente arată că România ocupă al doilea loc în Europa la cele mai multe cazuri de obezitate infantilă. Specialiştii susţin că ar fi şi din cauza faptului că în România lipseşte educaţia nutritivă.

Sucurile trebuie să fie un consum întâmplător. Este dramatică situaţia de la noi, în România am avut un boom, după ’89, am vrut să gustăm toate sucurile. Suntem pe locul doi în Europa la obezitate infantilă iar acest fenomen a sărit în aer după Revoluţie când oamenii s-au repezit la orice ambalaj frumos. „Doza face otravă” în orice, s-a spus şi încă este valabil ”, a mai declarat medicul.

Diabetul zaharat afectează 11,6% din populaţia adultă a României, adică 1,8 milioane de oameni”, a explicat doctorul Cristian Serafinceanu, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice pentru Mediafax.

Declaraţia doctorului Serafinceanu se bazează pe un studiu din 2013 (Predator) care arată că 11,6 % din populaţia adultă, 20-79 de ani, din ţara noastră suferă de diabet, în condiţiile în care media europeană este de 8 %.

“Problema e că nu îi cunoaştem pe toţi, noi spunem că pentru un pacient cunoscut cu diabet, există cel puţin unul necunoscut. Acum, noi avem peste 700.000 de pacienţi care primesc reţete decontate de Casa de Asigurări” , a susţinut medicul Cristian Seranfinceanu.

În România, piaţa de băuturi nonalcoolice (carbogazoase şi sucuri naturale) se ridică anual la peste 4,1 miliarde de lei, fiind vândute 1,6 miliarde de litri, conform datelor furnizate de unul dintre cei mai mari competitori.

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Tufts şi publicat în octombrie 2015 în revista “Circulation” susţinea că 184.000 de adulţi mor anual în întreaga lume din cauza consumului excesiv de băuturi bogate în zahăr. Realizatorii studiului notau că, doar în 2010, băuturile îndulcite cu zahăr ar fi ucis 6.450 de oameni de cancer, 45.000 de boli cardiovasculare şi 133.000 de oameni de diabet zahar.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Simona Tivadar - Medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice
Dr. SIMONA TIVADAR s-a născut în 1961 la Dej, judeţul Cluj. A urmat o școală experimentală la Dej, de studiu al limbilor străine în ciclul primar, apoi liceul de matematică-fizică „N. Bălcescu“ la Cluj, absolvind însă liceul de filologie-istorie „Ady–Şincai“ din acelaşi oraș. A ...
citește mai mult