Pietre la rinichi: cum le elimini

Dacă ai pietre la rinichi experimentezi dureri severe şi poţi avea probleme care pot duce până la distrugerea ireversibilă a rinichilor, dacă nu iei măsuri.
  • Publicat:
Pietre la rinichi: cum le elimini

Dacă ai avut vreodată pietre la rinichi ştii cât de dureros poate să fie să le elimini şi, cel mai probabil, ai face orice să nu mai treci prin genul acela de experienţă. Pietrele la rinichi sunt mai întâlnite la femei decât la bărbaţi şi acestea recidivează în 10-15 ani, dacă nu iei măsuri de prevenire.

Cum apar pietrele la rinichi

Pietrele la rinichi se dezvoltă când anumite substanţe precum calciul, oxalaţii şi acidul uric devin foarte concentrate şi formează cristale în rinichi. Aceste cristale se măresc şi ajung „pietre”. Aproximativ 80-85% din pietrele de la rinichi sunt formate din calciu. Restul provin din acid uric şi apar la persoanele care au un pH scăzut al urinei.

După ce se formează, pietrele se pot disloca şi coborî pe ureter, blocând trecerea urinei. Astfel rezultă perioade cu durere severă, care radiază, uneori chiar sânge în urină, senzaţie de greaţă accentuată, stări de vomă. Pe măsură ce pietrele coboară pe ureter spre vezica urinară, poţi experimenta urinări frecvente, senzaţie de presiune în vezică şi chiar durere. Dacă experimentezi oricare dintre aceste simptome, mergi de urgenţă la medic, care, in urma unei ecografii va confirma existenţa pietrelor şi va determina numărul şi mărimea acestora.

Cum poţi contribui la eliminare pietrelor la rinichi

Acestea au nevoie de câteva săptămâni până la câteva luni pentru a fi eliminate, acest lucru depinzând de numărul şi mărimea lor. Medicamentele pentru durere pot contribui la descreşterea disconfortului în perioada în care acestea vor fi eliminate din organism. Medicul ţi-ar mai putea prescrie şi medicamente alfablocante, care relaxează musculatura ureterului şi ajută pietrele să treacă mai uşor şi mai puţin dureros. Dacă pietrele sunt prea mari pentru a putea fi eliminate de către organism, acestea pot fi îndepărtate chirurgical.

Chiar dacă pietrele la rinichi pot deveni o problemă recurentă, iată câteva strategii pe care le poţi adopta pentru a preveni recidiva:

  1. Bea suficientă apă. Un studiu din 2015 a scos la iveală faptul că persoanele care produc de la 2 până la 2,5 litri de urină, zilnic, sunt cu 50% mai puţin predispuse să dezvolte pietre la rinichi decât cei care produc o cantitate mai mică. Pentru asta, ai nevoie să bei aproximativ 2 litri de apă în fiecare zi.
  2. Evită cantităţile mari de alimente care conţin oxalaţi. Printre acestea se află spanacul, sfecla şi migdalele. Asta nu înseamnă că trebuie să excluzi acestea alimente din dieta ta, doar că nu trebuie să exagerezi cu cantităţile consumate.
  3. Mănâncă lămâi. Citratul, o sare din acidul citric împiedică depunerea calciului, deci şi formarea de pietre. Studiile au demonstrat că sucul a două lămâi, consumat zilnic împreună cu o cantitate suficientă de apă creşte nivelul de citrat din urină şi reduce riscul de a face pietre la rinichi.  
  4. Ai grijă la cantitatea de sare consumată zilnic. O dietă bogată în sodiu creşte nivelul de calciu din urină, deci creşte riscul de apariţie a pietrelor la rinichi.
  5. Redu cantitatea de proteine alimentare. Consumul de prea multe proteine animale care provin din carne, ouă, fructe de mare contribuie la creşterea nivelului de acid uric din organism. Dacă ştii că ai probleme cu pietrele la rinichi, redu cantitatea de carne din alimentaţie.

Foto: 123rf.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cât timp ar trebui să dureze o gripă?
Cât timp ar trebui să dureze o gripă?