Exista multe elemente si structuri anatomice ale corpului nostru
de care nu suntem constienti decat atunci cand organismul ne
semnaleaza prezenta lor, de multe ori prin durere. Unele dintre
aceastea sunt pintenii calcaneeni (numiti si „ciocuri la calcaie „,
„pinten toc”, „pinten osos”).
Acesti pinteni apar ca niste
proeminente osoase dezvoltate la marginea plantara anterioara a
calcaneului. Tesutul care formeaza
arcul piciorului (fascia plantara) se inflameaza si
apare durerea piciorului. Pintenul calcaneean este o depunere
osoasa ce se formeaza pe calcaneu.
Atentie insa, de multe ori
pintenii calcaneeni sunt confundati cu fasciita plantara. In cazul
acesteia, durerile apar pe marginea interna a piciorului, mai ales
la primii pasi, dimineata, si par a se ameliora dupa o perioada de
incalzire. Netratate, durerile devin insuportabile.
In cazul pintenului
calcaneean durerea apare la sprijin. Nu pintenul in sine doare, ci
compresia pe care acesta o exercita asupra unui mic nerv ce trece
pe sub el. Circa 70% dintre pacientii cu fasciita plantara au un
pinten osos care poate fi vazut la examenul radiologic. Cu toate
acestea, multi pacienti pot avea pinteni ososi si sa nu prezinte
simptome de durere.
Cauzele aparitiei si factori de risc
Ca masura de precautie,
organismul tinde sa reactioneze atunci cand se produce o tensiune
si o agresiune asupra lui. In acelasi mod, la nivelul
piciorului, ligamentele tensionate pot tractiona
calcaiul. Pe masura ce se produce reparatia osoasa, se poate forma
un osteofit pe fata plantara a calcaiului. Aceasta agresiune asupra
calcaiului repetata in timp se regaseste la atleti, dansatori,
supraponderali si la persoanele care poarta incaltari nepotrivite
(ex: purtarea indelungata a pantofilor cu toc inalt).
Simptome
Diagnostic
Diagnosticul se pune pe
baza examenului fizic si al celui radiologic. Consultul de
specialitate se face fie la ortoped, reumatolog, la medicina
sportiva sau la kinetoterapeut.
Tratament
Tratamentele clasice se refera in
principal la vindecarea simptomelor: repaus pe termen lung,
efectuarea de
stretching, aplicarea de gheata, administrarea
de medicamente antiinflamatoare, schimbarea incaltarilor
necorespunzatoare, folosirea talonetelor de silicon pentru
sustinerea calcaiului etc.
Tratamentele moderne insa
presupun utilizarea undei de soc extracorporeala, o interventie
comoda, eficienta si neinvaziva. Cu ajutorul ecografiei de parti
moi se vizualizeaza exact zona afectata si catre ea sunt orientate
undele de soc produse de aparat la nivelul pielii. Prin efectele
sale, aceasta interventie duce la rezultate excelente si o rata de
satisfactie a pacientilor de peste 90%.
Pentru efectuarea
interventiei sunt necesare, de regula, 3 sedinte cu o durata de
aproximativ 20-30 minute, la interval de 2- 3 zile. Tratamentul se
efectueaza numai in urma unui consult de specialitate efectuat
pentru a determina daca pacientul se califica sau nu pentru
procedura.
Citeste si: Tocurile
inalte: sexy si… nesanatoase!