O femeie care suferă de ovare micropolichistice poate să obțină o sarcină pe cale naturală, spune dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu specializare în infertilitate.
Trebuie ținut cont totuși și de stadiul afecțiunii (există 4 stadii). Diagnosticul de ovare micropolichistice se stabilește prin dozare de hormoni și ecografie transvaginală.
În majoritatea cazurilor se poate obține sarcină pe cale naturală dacă femeia are această afecțiune, cu condiția să nu existe și alte probleme de sănătate. Din acest motiv, atunci când femeia nu poate rămâne însărcinată, trebuie făcute mai multe investigații pentru a descoperi cauza.