Deosebit de importantă în descoperirea precoce a cancerului de colon, colonoscopia poate da de multe ori rateuri atunci când pacienţii nu ţin seama de sfatul medicului şi nu se pregătesc „ca la carte” în zilele premergătoare.
Specialiștii atrag atenţia asupra importanţei pregătirii colonului în vederea examinării. Practic, ce se întâmplă cu o zi înainte de colonoscopie este la fel de important precum procedura în sine!
Medicilor le este imposibil să detecteze prezenţa excrescenţelor pre-canceroase în cazul multor pacienți, pentru că aceştia nu şi-au curăţat colonul în mod corespunzător.
Numeroşi polipi sau alţi factori cu risc cancerigen au fost descoperiţi la câteva luni distanţă, când pacienţii au fost supuşi unei noi colonoscopii. Consecinţele? Risc crescut de diagnosticare tardivă a cancerului de colon!
Colonoscopia este o procedură medicală endoscopică prin care se examinează tractul digestiv inferior, compus din intestin subțire, colon și rect.
Efectuarea unei colonoscopii implică introducerea unui dispozitiv denumit colonoscop pe toată lungimea colonului, până la nivelul ultimei porțiuni a intestinului subțire. Colonoscopul este un tub subțire flexibil care are în vârf o cameră video și o lumină puternică, cu ajutorul cărora medicul vizualizează leziunile sau tumorile tractului digestiv inferior.
Medicul gastroenterolog este cel care recomandă și efectuează colonoscopia, pentru a investiga cauzele anumitor simptome.
Sângerarea rectală, diareea cronică, constipația cronică, durerea abdominală cronică, scăderea inexplicabilă în greutate sunt manifestări care trag un semnal de alarmă și necesită efectuarea acestei investigații.
Colonoscopia se poate efectua pentru a depista, pentru a supraveghea evoluția sau pentru a trata afecțiuni precum:
Colonoscopia este procedura standard pentru diagnosticul precoce al cancerului colorectal sau pentru urmărirea recidivelor acestui tip de cancer.
Colonoscopia se recomandă oricărei persoane cu vârsta peste 45 de ani și chiar mai devreme, în cazul în care exista un istoric familial de cancer de colon. Totodată, prelevarea de biopsii în timpul colonoscopiei este importantă pentru diagnosticul de certitudine al anumitor boli.
Procedura se efectuează cu programare (cu cel puțin 24 de ore înainte), cu pregătire corespunzătoare și durează între 30 și 45 de minute. În timpul procedurii, dacă este nevoie, medicul poate recolta mici bucăți de țesut (biopsii) sau poate chiar exciza polipi colonici.
Prelevarea de biopsii de la nivelul colonului și al intestinului subțire nu este dureroasă, chiar și în cazul colonoscopiilor fără sedare. Fragmentele prelevate sunt apoi trimise la Laboratorul de anatomie patologică, pentru a fi examinate la microscop și pentru a se formula diagnosticul histopatologic.
Cu 3-4 zile înainte de efectuarea colonoscopiei, asigură-te că faci mici ajustări în regimul alimentar pentru a ajuta procesul de curățare a colonului. Medicii recomandă alimentele ușor de digerat și evitarea celor care au sâmburi, semințe, coji, pentru a se curăța mai bine tubul digestiv.
De asemenea, cu câteva zile înainte de efectuarea colonoscopiei se recomandă întreruperea administrării de vitamine sau alte suplimente (în special cele pe bază de fier sau bismut) și consultarea medicului în ceea ce privește tratamentul cu medicamente pentru diverse afecțiuni, antiinflamatoare sau antiagregante (poate fi necesară ajustarea dozei de medicament sau oprirea temporară a acestuia).
Tot în cadrul discuției cu medicul ți se va comunica ce medicament laxativ trebuie să iei cu o zi înainte de colonoscopie pentru a curăța colonul.
Cu 24 de ore înainte de colonoscopie este interzis consumul de alimente solide. În schimb, sunt permise și indicate lichidele limpezi, cum ar fi:
Cu 4 ore înainte de colonoscopie nu se mai consumă deloc lichide!
Clismele evacuatorii cu soluții laxative puternice sunt esențiale în pregătirea pentru colonoscopie.
Produsele laxative osmotice pentru curățarea colonului de tip Fortrans se prezintă sub formă de plicuri cu suspensie orală, care se dizolvă în cantități mari de apă ce trebuie consumată cu 24 de ore înainte de efectuarea colonoscopiei.
Doza recomandată este de 1 litru soluție reconstituită/15-20 kg, ceea ce corespunde cu o doză medie de 3-4 litri soluţie reconstituită (1 plic la 1 litru de apă).
Lichidul poate fi administrat fie în priză unică (3-4 litri în ziua premergătoare procedurii), fie fracţionat (2 litri cu o seară înaintea procedurii şi 2 litri în dimineaţa procedurii). Ultima doză trebuie luată cu cel puțin 3-4 ore înaintea procedurii.
Alte soluții purgative sunt Picoprep, Endofalk sau Dulcolax (comprimate) – împreună cu medicul se va stabili care este varianta optimă, în funcție de modul de administrare și gradul de tolerabilitate.
Semnul că medicamentul își face efectul constă în eliminarea de scaune apoase, limpezi, de culoare gălbuie, care nu conțin reziduuri de materii fecale.
Majoritatea persoanelor nu agreează gustul soluției laxative, însă există câteva trucuri pentru a face față mai ușor acestui disconfort:
Ține cont că, odată ce laxativul începe să acționeze, vei avea episoade diareice frecvente și puternice, posibil crampe abdominale, balonare. Alocă timp suficient pentru pregătire; nu o face în grabă sau în timp ce desfășori alte activități și asigură-te că ai acces la o toaletă în apropiere.
În cazul în care ai hemoroizi, aceștia se pot irita din cauza diareei. Pentru a evita iritațiile în zona anusului cauzate de scaunele frecvente se recomandă băile cu apă călduță după fiecare scaun, folosirea hârtiei igienice umede fără parfum pentru toaleta locală și folosirea de unguente anti-iritative (ex: Bepanthene).
De asemenea, există riscul să te confrunți cu greață și vărsături, caz în care trebuie să anunți medicul, deoarece este posibilă necesitatea amânării colonoscopiei.
Chiar dacă pregătirea pentru colonoscopie nu este un proces tocmai plăcut, amintește-ți că este o măsură ce îți poate salva viața!