Premenopauza este perioada anterioară menopauzei – cea care pregătește corpul pentru această nouă etapă din viața unei femei. Debutează de obicei după vârsta de 40 de ani și vine la pachet cu scădere treptată, naturală, a hormonilor sexuali – progesteron, estrogen și uneori și testosteron.
Etapa durează 5 până la 10 ani și aproximativ 80% dintre femeile care traversează această perioadă pot experimenta o serie de simptome mai dificil de gestionat, precum: fluctuații ale ciclului menstrual, care variază între a fi mai scurt sau mai lung, cu sângerări mai abundente sau dimpotrivă, cu fluxul mult mai redus, bufeuri, oboseală, anxietate, ceață mintală sau kilograme în plus.
Strategiile pentru a face față schimbărilor fizice și emoționale includ modificări în stilul de viață, menținerea activității fizice constante și abordarea de tehnici de reducere a stresului.
Claudia Buneci, functional health coach și consilier de echilibru hormonal explică pe larg ce este premenopauza, care sunt simptomele și cum o putem gestiona corect.
„Premenopauza este fereastra de timp pe care și-o ia corpul pentru a se pregăti de etapa menopauzei și postmenopauzei – atunci când ciclul menstrual se oprește definitiv. În această perioadă, progesteronul este primul dintre hormonii sexuali care intră în declin, urmat apoi, uneori la distanță de câțiva ani, de estrogen. Aceste diminuări ale hormonilor sexuali au efect la nivelul întregului corp și pot provoca simptome neplăcute pe care le asociem premenopauzei. Această perioadă normală din viața fiecărei femei începe cu aproximativ 10 ani înainte de menopauză. Ea poate avea manifestări mai vizibile sau mai puțin vizibile. Ideea este că nu ar trebui să vină cu un disconfort major în viața femeilor, pentru că este un pas firesc.”
Pe lângă vârstă, există și alți factori care pot declanșa premenopauza. Aceștia includ insuficiența ovariană prematură, afecțiunile cronice de sănătate și îndepărtarea ovarelor fie pentru a reduce riscul de a dezvolta anumite tipuri de cancer, fie pentru a elimina riscurile asociate endometriozei sau altor afecțiuni.
Simptomele premenopauzei pot fi atât fizice, cât și cognitive. Experiența fiecărei femei cu simptomele de premenopauză este diferită, inclusiv numărul de simptome pe care le are, cât de frecvent apar și cât de mult disconfort îi creează.
Printre simptomele posibile se numără: ciclul menstrual neregulat; sângerări abundente în timpul menstruației; bufeuri; transpirație excesiva în timpul nopții; probleme cu somnul; disconfort în timpul actului sexual; probleme ale vezicii urinare; dureri musculare sau articulare; dureri de cap; palpitații; modificări la nivelul pielii și părului; libido scăzut; instabilitate emoțională (inclusiv schimbări de dispoziție care implică iritare, furie și tristețe); anxietate (inclusiv probleme de a face față situațiilor, agravarea fobiilor); depresie (inclusiv dispoziții mai scăzute decât cele experimentate anterior și lipsă de motivație); uitare; concentrare slabă.
La unele femei, simptomele premenopauzei sunt de scurtă durată, dar pentru multe altele, ele pot continua mulți ani, inclusiv în perioada menopauzei.
„Atunci când observăm că ciclurile menstruale sunt mai scurte, că începem să luăm în greutate, că libido-ul nu mai este așa cum era, oboseala este mai accentuată decât de obicei, ridurile se accentuează, devenim mai iritate, mai irascibile, apar bufeurile și stările profunde de disconfort care pot lua formă de anxietate, de epuizare, de menstruații haotice care încep să vină la două luni și apoi la două săptămâni, deja înseamnă că cel puțin teoretic ne aflăm într-un stadiu mai avansat de premenopauză. Sau, de asemenea, asta ne poate arăta faptul că există niște dezechilibre în corp, care fac că aceste transformări firești din această perioadă a vieții noastre să fie resimțite mult mai intens. Dar în același timp, în măsura în care fac schimbări de stil de viață, chiar și aceste femei pot să-și prelungească perioada până la menopauză, pentru că reușesc să readucă liniștea în corp”.
Stresul poate duce, de asemenea, la dereglări hormonale accentuate sau la premenopauză precoce, uneori chiar la 30 de ani. Un nivel ridicat de hormoni de stres, cum este cortizolul, duce la diverse probleme și simptome care sunt și ele asociate cu premenopauza. Asta deoarece nivelul ridicat de cortizol influențează glicemia, progesteronul și hormonii tiroidieni, iar corpul devine mai vulnerabil.
„Diferența principală între premenopauză și menopauză este aceea că hormonii sexuali în menopauză nu mai sunt produși de către ovarele noastre, ci sunt produși într-o cantitate mult mai mică de către glandele noastre suprarenale, dacă acestea nu sunt epuizate. Așa cum se spune în medicina funcțională, în perioada premenopauzei se face trecerea de la această perioadă în care ai putut procrea și care a fost centrată în jurul ovarelor, către perioada menopauzei, care este centrată în jurul suprarenalelor. De aceea, este foarte important să nu intrăm epuizate în menopauză și să nu ne ținem suprarenalele ocupate pentru a produce doar cortizol și adrenalină. Este important să lăsăm spațiu și resurse pentru a produce inclusiv estrogen și progesteron, care sunt niște hormoni de stare de bine, nu de supraviețuire.”
O abordare integrativă a sănătății în premenopauză înseamnă îngrijirea corpului, a minții și a spiritului în această perioadă lungă de tranziție. Practicile minte-corp ajută la creșterea sănătății și a bunăstării și pot contribui la minimizarea anxietății, stresului și depresiei. Alături de exerciții fizice regulate, somn de calitate și o dietă antiinflamatoare, acestea pot ameliora simptomele și pot minimiza efectele secundare.
Iată câteva strategii de echilibrare hormonală pe care Claudia Buneci, functional health coach și consilier de echilibru hormonal, le-a testat și de aceea le recomandă cu încredere:
Gestionarea stresului: „În premenopauză femeile au nevoie să își facă timp pentru a avea grijă de ele, dacă își doresc să se simtă în continuare bine. Este important să ne amintim că îngrijirea de sine este la fel de necesară ca și grijă pentru familie și prieteni. Corpul răspunde la povestea pe care fiecare dintre noi și-o spune, așa că este foarte important cum ne vorbim și ce gânduri hrănim. Terapia de toate tipurile, plimbările, dansul, întâlnirile cu oameni dragi, râsul, bucuria sunt instrumente foarte valoroase pe care fiecare femeie ar trebui să și le aducă conștient în viață ei. În premenopauză corpul ne dă semne, prin simptomele pe care le primim, că este nevoie să ne regândim și reorganizăm felul în care ne trăim viața.”
Menținerea unui stil de viață activ: „Putem opta pentru orice tip activități, antrenamente combinate cu mișcarea cu plimbările în aer liber pentru a beneficia și de lumina naturală. Începem ușor, chiar și 10 minute în fiecare zi și creștem treptat nivelul de activitate fizică. Exercițiile fizice ne pot ajuta să controlăm greutatea, să dormim mai bine și pot ajuta de asemenea la prevenirea problemelor de memorie.”
Alimentație sănătoasă: „Ceea ce mâncam are un impact mai mare decât realmente conștientizăm asupra stării noastre de bine. Ca recomandări simple pot spune că face o mare diferență să mâncăm alimente cât mai puține procesate, cât mai apropiate de forma lor naturală. O alimentație echilibrată înseamnă și o hrană variată, care furnizează, fără bătăi de cap, toți nutrienții de care avem nevoie. Mesele echilibrate, suficiente, dense nutritiv reduc poftele alimentare. De asemenea, ar fi foarte indicat să renunțăm la fumat și să limităm consumul de alcool și cafea.”
Reducerea toxinelor: „Zilnic suntem expuse la sute de chimicale și vorbim aici de produse de make up, produse de îngrijire, la cele de curățenie, inclusiv detergenții de rufe sau de vase, la covoare, mobilă în general, odorizantele de cameră, toate acestea pot conține chimicale care interferează cu hormonii noștri. Aceste chimicale sunt unele dintre cauzele responsabile pentru dereglările tale hormonale și se numesc xenoestrogeni. Aceste toxine care provin din mediul exterior, odată pătrunși în organism, se comportă asemeni estrogenului, dar nu au nici pe departe aceleași beneficii. Ei afectează funcționarea suprarenalelor, tiroidei, cantitatea de testosteron și echilibrul dintre estrogen și progesteron, ceea ce poate duce la dezechilibru hormonal general în corp. Din păcate nu putem evita definitiv expunerea la aceste toxine, dar putem limita accesul alegând produse de curățare organice, produse de îngrijire din ingrediente naturale și folosind cât mai puține recipiente din plastic.”
Premenopauza este un proces natural și pentru multe femei, această nouă fază a vieții vine cu provocări emoționale intense. Multe dintre simptomele premenopauzei sunt temporare și nu persistă după menopauză. Cu toate acestea, unele dintre efectele asupra sănătății ale scăderii estrogenului și progesteronului (care nu sunt doar hormoni sexuali, ci au un impact puternic asupra întregii stări de bine), inclusiv predispoziția la boli cardiovasculare și neurodegenerative, rămân pe parcursul vieții. Prioritizarea îngrijirii de sine, luarea în considerare a diferitelor opțiuni de tratament, modificări aduse în stilul de viață și controale medicale regulate, ne pot ajuta să minimizam sau să gestionam aceste simptome și să traversam cu succes această perioadă!
Foto: shutterstock