Putem trata depresia telefonic?

Consultaţiile telefonice contra depresiei sunt mai uşoare pentru pacienţi, din punctul de vedere al accesului, dar beneficiile pe termen lung sunt mai mari atunci când consultaţiile sunt realizate faţă în faţă.
  • Publicat:
Putem trata depresia telefonic?

Consultaţiile telefonice contra depresiei sunt mai uşoare pentru pacienţi, din punctul de vedere al accesului, dar beneficiile pe termen lung sunt mai mari atunci când consultaţiile sunt realizate faţă în faţă.

„Acesta este un studiu care îi va irita cu siguranţă pe susţinătorii psihanalizei tradiţionale”, sunt de părere specialiştii. Se ştia deja că terapiile comportamentale şi cognitive (TCC) tratează depresia şi limitează riscurile de recidivă – cu atât mai mult cu cât ele sunt asociate cu un tratament medicamentos.

Cercetătorii de la Universitatea Northwestern din oraşul american Chicago au demonstrat că aceste consultaţii sunt mai bine primite de pacienţi atunci când ele sunt realizate prin telefon. „În practica lor cotidiană, specialiştii au constatat că jumătate dintre pacienţi renunţă la tratament înainte de încheierea acestuia”, afirmă cercetătorii americani. „Lipsa timpului, a banilor şi a mijloacelor de transport sunt citate ca principale obstacole”.

Alo, pot vorbi cu tristeţea, vă rog?
Pentru a măsura rata de adeziune la TCC, cercetătorii americani au propus unui număr de 325 de pacienţi, suferind de depresie moderată, un ciclu de 18 şedinţe cu medici generalişti instruiţi pentru acest experiment. Bolnavii au fost repartizaţi în două grupuri – unul monitorizat doar prin telefon, celălalt, prin metoda clasică a şedinţelor faţă în faţă.

Rezultatul: 20% dintre bolnavii din primul grup au renunţat la terapie, comparativ cu 32% din cel de-al doilea grup. În ambele grupuri, starea pacienţilor a cunoscut progrese importante, au declarat autorii acestui studiu, publicat în Journal of the American Medical Association (JAMA). Însă beneficiile au fost superioare, la şase luni de la încheierea tratamentului, pentru pacienţii care au intrat în contact direct cu medicii lor.

Astfel, prezenţa fizică a terapeutului pare să ofere pacientului o capacitate mai mare de a trece peste depresie, după încheierea consultaţiilor. După părerea cercetătorilor, telefonul rămâne, în ciuda acestor rezultate, un mijloc eficient de tratament pentru pacienţii care nu pot sau care nu vor să se deplaseze.

Depresia este o boală psihică foarte răspândită, care îi face pe oameni să aibă gânduri pesimiste, să sufere o pierdere de energie, o scădere a dorinţelor şi a plăcerii, să se teamă de viitor şi să devină trişti. Ea este adeseori asociată cu angoasa şi cu tulburările somnului.

Citeşte şi: Depresia estivală, o reaitate dureroasă

Oamenii materialişti sunt mai depresivi

Imaginile cu mesaj pozitiv vindecă depresia

 


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult