Deşi o afecţiune benignă, rinita are un impact serios asupra calităţii vieţii pacienţilor. Afectează respiraţia, dă oboseală, cefalee, insomnie etc.
De multe ori însă, tratamentul medicamentos nu este suficient pentru eliminarea problemei, fiind necesară intervenţia chirurgicală.
Din fericire, rinita cronică hipertrofică, rinita alergică, rinita vasomotorie, cu sindrom de apnee în somn, şi alte afecţiuni din sfera ORL pot fi tratate modern, cu laserul, în detrimentul bisturiului.
Intervenţiile sunt mai rapide decât operaţiile chirurgicale clasice, nu provoacă sângerare, nu sunt dureroase, fiind realizate cu anestezie locală, iar timpul de recuperare este mult mai scurt.
Rinita este o afecţiune inflamatorie a mucoasei nazale, care provoacă o serie de neplăceri ce pot afecta calitatea vieţii pacienţilor: obstrucţie nazală, rinoree, prurit nazal, strănut etc.
Dintre rinite, rinita cronică hipertrofică este una dintre cele mai frecvente afecţiuni rinologice (ale nasului). Pe lângă faptul că afectează calitatea vieţii pacienţilor, poate provoca o serie de complicaţii pulmonare sau otice. Bărbaţii sunt afectaţi într-o măsură mai mare decât femeile.
Cauzele apariţiei rinitei cronice hipertrofice au legătură cu fumatul, aerul poluat, deviaţia de sept nazal, alergenii inhalatori (temperatură scăzută sau umiditate mediului ambient), infecţii precum sinuzita cronică, dereglări hormonale (care apar in timpul sarcinii – „rinita gravidelor”), infecţiile nazo-faringiene (virale, bacteriene, fungice etc.).
Diagnosticul exact se stabileşte de către medicul ORL în urma anamnezei, examenelor clinice şi paraclinice (endoscopie nazală, CT sau RMN), a testelor alergice (acolo unde există suspiciunea unei etiologii alergice) şi prin rinomanometrie (test care măsoară presiunea şi debitul aerului în cavitatea nazală).
Chirurgia laser este, la ora actuală, cea mai modernă metodă de tratament a acestor afecţiuni, precum şi cea mai rapidă, întrucât nu necesită spitalizare, iar pacientul poate pleca acasă în aceeaşi zi. Scopul intervenţiilor, fie că vorbim de uvuloplastia laser (UVP Laser) sau reducţia turbinală laser, este reducerea dimensiunilor cornetelor nazale, a vălului şi amigdalelor palatine.
„Printre beneficiile intervenţiilor ORL cu laserul cu dioxid de carbon CO2 se numără: reducerea semnificativă a simptomelor de obstrucţie nazală, diminuarea sforăitului, rapiditatea, lipsa durerii (procedura este efectuată cu anestezie de contact), îmbunătăţirea respiraţiei şi a calităţii vieţii.
În plus, nu necesită tamponament nazal, iar pacientul poate pleca pe picioarele sale acasă, după 30 de minute”, explică Dr. Iulia Grecu, medic primar ORL în cadrul clinicilor Bio-Medica, pentru CSID.
Rezultatele apar imediat. Respiraţia nazală este deja îmbunătăţită la o săptămână de la intervenţie, iar vindecarea definitivă se produce într-o lună. „Testele respiratorii nazale (rinomanometria, rinometria acustică) înregistrează valori considerabil îmbunătăţite în cazul pacienţilor trataţi cu laserul”, adaugă medicul ORL. De asemenea, studiile clinice efectuate de-a lungul timpului arată că această metodă poate da rezultate şi pe termen lung.