Sângerările dintre menstruaţii. Pe scurt, spotting

Termenul englezesc pe care l-au preluat ginecologii de multe ţări, inclusiv a noastră, se referă la sângerările care se ivesc între menstruaţii (sau în sarcină) şi pentru care, aparent, nu găsim nici o explicaţie.
  • Publicat:
Sângerările dintre menstruaţii. Pe scurt, spotting

Termenul englezesc pe care l-au preluat ginecologii de multe ţări, inclusiv a noastră, se referă la sângerările care se ivesc între menstruaţii (sau în sarcină) şi pentru care, aparent, nu găsim nici o explicaţie.

Le putem avea, deşi urmăm cuminţi o schemă de anticoncepţionale şi suntem în toiul foliei. Şi atunci îngrijorarea este şi mai mare, căci nu înţelegem cum putem sângera, deşi urmăm ca la cartea de ginecologie o schemă de protecţie.

Adevărul este însă că se întâmplă deseori şi, în marea parte a cazurilor, nu avem motive serioase de spaimă – pur şi simplu doza de hormoni pe care o înghiţim ca să ne suprimăm ovulaţia este prea slabă pentru noi, iar medicul trebuie să ne schimbe pilulele cu unele mai „puternice”.

După toate discuţiile despre dozele mari de hormoni din anticoncepţionale, pilulele de nouă generaţie conţin dozele de la cele mai mici care apoi cresc treptat – iar medicii care ni le prescriu pornesc, de obicei, cu cea scăzută „porţie” de hormoni, ca să tot adauge apoi până la valoarea potrivită corpului nostru.

De altfel, reţineţi că în primele 3 luni de când aţi început anticoncepţionalele, spottingul este perfect normal. De asemenea, orice abatere de la orarul după care luăm pilula sau orice pastilă uitată duce la sângerări. În astfel de cazuri apelaţi cu încredere şi urgenţă şi la un prezervativ când faceţi sex.

Alte scenarii posibile

Ginecologii spun că fiecare femeie se confruntă măcar o dată în viaţă cu spottingul. Şi dacă scenariul de mai sus, cu pilulele, nu e valabil, mai sunt altele pentru care apar sângerări între menstruaţii.
O perioadă deosebit de stresantă le poate declanşa, anumite medicamente, polipii uterini, ovarele polichistice, o tiroidă cu probleme, diabetul, endometrioză, infecţii vaginale sau de vezică, o sarcină, un avort spontan, diverse forme de cancer – de endometru, de uter etc. Posibilităţile sunt multe şi tocmai pentru că nu avem cum să o ghicim singure pe cea corectă, trebuie să ne anunţăm ginecologul rapid în caz de spotting.

Citeşte şi: 10 semne care te trimit urgent la ginecolog

Probleme ginecologice: sângerări suspecte, chisturi ovariene şi endometrioză

Polipii uterini se extirpă chirurgical, altfel pot apărea complicaţii. Află aici care sunt acestea!

 


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Paralizia e reversibilă
Paralizia e reversibilă