Oasele fragile pot da semne aparent neobișnuite, care pot fi observate pe unghii sau chiar în gură. Este foarte important să iei măsuri dacă ai oasele fragile, demineralizate, pentru că ești expus unui risc major de osteoporoză. Această boală poate fi ținută sub control cu medicamente care reduc pierderea osoasă și, implicit, riscul de fracturi.
Pe măsură ce îmbătrânim, oasele își pierd densitatea și se pot fractura mai ușor. Mai ales dacă am dus o viață sedentară, am fumat și am avut o alimentație dezechilibrată!
Din fericire, există câteva semne timpurii pe care le dau oasele fragile. Dacă le acorzi atenția cuvenită, mergi la medic și respecți recomandările acestuia, osteoporoza poate fi prevenită sau măcar întârziată în evoluția ei.
Fragilizarea oaselor poate fi de vină pentru durerile cervicale, lombare sau de la nivelul șoldului, apărute în special în timpul nopţii. Acestea sunt puse adesea pe seama posturii greșite la birou sau a statului îndelungat pe scaun. Însă astfel de dureri, mai ales în cazul femeilor cu vârsta peste 50 de ani, pot fi semnalul de alarmă că oasele își pierd densitatea minerală.
Demineralizarea osoasă se poate manifesta și la nivelul unghiilor, care devin casante, fragile și se rup mult mai ușor.
Un alt semn al oaselor fragile este încovoierea spatelui, postura deformată, aplecată. În cazurile avansate pot fi observate chiar scăderea în înălțime din cauza tasării vertebrelor sau durerile cauzate de micro-fracturi la nivelul sternului în urma unor gesturi banale precum strănutul sau tusea.
Scăderea densității minerale osoase predispune la fragilizarea și ruperea cu ușurință a oaselor!
Retracția gingivală este de asemenea un semn al pierderii densității osoase. Retracţia gingivală reprezintă procesul prin care ţesutul gingival se îndepărtează de dinte, expunând rădăcina acestuia şi formând „buzunare” sau goluri în care se acumulează bacteriile cauzatoare de boli.
Oasele fragile, artrita sau pierderile musculare pot determina rezistența scăzută a aderenței mâinilor, care poate afecta activitățile de zi cu zi. În cazul în care te confrunți cu o slăbire a forței mâinii și amorțeli apărute brusc, adresează-te cât mai curând medicului, pentru că pot fi simptome de diabet, hipertensiune sau chiar infarct.
Foarte important în prevenția osteoporozei este aportul corect de calciu și vitamina D.
Alimente bogate în calciu sunt laptele şi produsele lactate, tofu, peştele, sucurile de fructe, dar şi legumele verzi precum spanacul, mazărea, dovleceii, prazul, broccoli, castraveţii etc.
Mare atenţie însă la excesul de sare şi cafeină! Alimentele foarte sărate, ceaiul negru, cafeaua pot reduce capacitatea corpului de a asimila calciul.
Calciul nu acţionează de unul singur, ci are nevoie de „susţinători” pentru a ajunge acolo unde este nevoie de el, în special vitamina D3. Important de precizat este faptul că vitamina D3 nu poate fi sintetizată prin alimentaţie, ci numai prin expunerea la soare timp de 10-15 minute sau prin suplimente alimentare.
Pentru oase rezistente, nu este suficientă o alimentaţie ca la carte, ci este nevoie de un echilibru pe toate planurile.
Mişcarea zilnică, evitarea obiceiurilor nocive (fumat, exces de alcool) şi odihna corespunzătoare sunt alte elemente ce contribuie la menţinerea în parametri optimi a sistemului osos. Mersul pe jos, joggingul moderat, dansul, tenisul, urcatul scărilor, aerobicul, stretchingul şi yoga sunt indicate atât pentru a preveni osteoporoza, cât şi pentru menţinerea greutăţii corporale, redobândirea energiei şi o stare psihică excelentă.