Senzația de nisip în ochi, pleoapele umflate, ochii lipiți și alte 7 simptome de blefarită. Infecția cu stafilococ auriu este una dintre cauze

Blefarita este o afecțiune des întâlnită, cauză frecventă de prezentare la medicul oftalmolog. Apare mai ales în cazul celor care au tenul gras sau suferă de rozacee. Practic, blefarita reprezintă o inflamație bilaterală a marginii libere a pleoapelor, care se însoțește de înroșirea lor și de formarea unor scuame la baza genelor.

Popular vorbind, aceasta este asemănătoare mătreței, doar că este localizată pe gene. De cele mai multe ori, blefarita apare la ambii ochi şi uneori poate indica şi o infecţie secundară.

În majoritatea cazurilor, afecțiunea este însoțită de un grad ridicat de disconfort și iritaţie oculară, apare mâncărimea la nivelul pleoapelor, iar acestea vor fi mereu roșii.

Recomandări

Ce semne dă retinopatia diabetică, principala cauză de orbire la pacienții cu diabet zaharat

Procedura care previne și tratează atacul de glaucom. Iridotomia laser nu doare și durează extrem de…

Nu în ultimul rând este prezentă și inflamația pleoapelor, iar persoana în cauză poate să simtă senzaţie de corp străin sau „nisip în ochi”. Totodată, pacientul are pleoape umflate și durere de ochi (jenă oculară), în timpul zilei, iar dimineața, acesta se poate trezi cu ochii lipiți din cauza secrețiilor mucoase acumulate peste noapte.

Trebuie subliniat și faptul că blefarita nu este o afecțiune contagioasă și, în consecință, nu se ia în cazul unui contact cu o persoană bolnavă.

Ne spune mai multe despre cauzele, simptomele și metodele de tratament dedicate blefaritei Dr. Veronica Strehăianu, medic specialist oftalmolog, Clinica Medical Optic.

Tipuri de blefarită

Blefarita poate fi acută sau cronică şi este bilaterală. În general, ea este cronică și pot exista episoade de acutizare și atunci când se asociază cu conjunctivita.

Există 2 tipuri de blefarită:

Blefarită anterioară – tipul de blefarită care afectează partea exterioară a pleoapei şi baza genelor. Blefarita anterioară poate fi stafilococică sau seboreică; apare mai frecvent la pacienţii cu dermatită atopică şi seboreică.

Blefarită posterioară –  tipul de blefarită care afectează faţa internă al pleoapei. Blefarita posterioară este cauzată de disfuncţia glandelor Meibomius (glandele care produc componentă lipidică a filmului lacrimal), astfel produsul de secreţie rămâne blocat conducând la inflamarea cronică a pleoapelor. Acest tip de blefarită apare mai frecvent la pacienţii cu acnee rozacee.

Atenție! O persoană poate să aibă concomitent și blefarită anterioară, și blefarită posterioară.

Blefarita: cauze și factori de risc 

În prezent, din păcate nu se cunosc cu exactitate cauzele acestei afecțiuni, mecanismele patologice fiind incerte. Cu toate acestea se crede că la bază poate fi vorba despre o infecție cu stafilococul auriu. Însă a fost demonstrat faptul că la mijloc este o asociere a mai multor factori declanșatori precum: acneea rozacee, dermatita seboreică, alergii, anumite boli sistemice. Recent a fost demonstrată şi implicarea unui acarian (Demodex folliculorum) în patogenia blefaritei.

Printre factorii favorizanți regăsim și:

• diabetul zaharat
• sindromul de ochi uscat
• anumite dereglări hormonale
• expunerea prelungită la praf
• conjunctivitele repetate
• purtarea de lentile de contact
• dermatita seboreică
• poluarea
• antecedentele alergice
• viciile de refracție necorectate
• un flux lacrimal insuficient
• o carenţă de vitamine
• tulburări digestive

Există însă şi factori infecţioşi care pot conduce la apariţia blefaritelor, aşa cum sunt Staphyloccocus aureus, Staphyloccocus epidermidis, Propionobacterium acnes sunt de asemenea susceptibili de producerea blefaritelor. La pacienţii imunocompromişi, blefaritele pot fi determinate de Pseudomonas sau bacilul Coli.

Cum se manifestă blefarita: cele mai frecvente simptome

Simptomatologia blefaritei apare ca urmare a pierderii homeostaziei suprafeţei oculare prin afectarea stabilităţii filmului lacrimal.

Semnele şi simptomele sunt similare, indiferent de tipul de blefarită şi se caracterizează prin perioade de remisiune şi de exacerbare. Acestea pot consta în:

• Senzație de corp străin
• Fotofobie (sensibilitate la lumină)
• Arsuri sau înţepături la nivelul ochilor
• Lăcrimare excesivă
• Prurit la marginea pleoapelor
• Hiperemie conjunctivală şi palpebrală (ochi roşii)
• Nevoia de a clipi des
• Durere oculară
• Dimineaţa pacientul poate să se trezească cu pleoapele lipite de la secreții
• Formarea de cruste uscate sau uleioase la baza genelor

Trebuie să reținem că de cele mai multe ori, în cazul unui pacient care are, de exemplu, sindrom de ochi uscat, blefarita poate să agraveze simptomele acestui sindrom. În plus, blefarita crește foarte mult riscul de endoftalmită după o intervenție chirurgicală oculară.

Cum evoluează blefarita?

Prognosticul este unul promițător, dacă tratamentul este inițiat la timp și pacientul îl va urma cu strictețe. Cei mai mulţi pacienţi răspund bine la tratament, dar sunt şi situaţii când, în ciuda tratamentului susţinut, apar complicaţii precum: eroziuni corneene, keratită, cicatrici corneene, tulburarea funţionalităţii pleoapelor.

De asemenea, igiena locală are un rol esenţial şi pe toată perioada tratamentului sunt interzise cosmeticele, machiajul.

Diagnosticul și tratamentul blefaritei

Diagnosticul se stabilește de medicul specialist oftalmolog, pe baza anamnezei și a examinării marginii libere a pleoapelor, genelor, conjuctivei. Atunci când vorbim de o blefarită cronică, care nu a răspuns la tratament, va fi necesară biopsia pentru ca medicul să poată exclude tumorile de pleoapă.

În majoritatea cazurilor, blefarita nu se vindecă în totalitate, însă simptomatologia este ţinută sub control cu succes, fără impact asupra calităţii vieţii pacienţilor.

Primul şi cel mai important pas al tratamentului este reprezentat de igiena riguroasă a pleoapelor, dar şi a hainelor, prosoapelor, aşternuturilor.

Apoi, în funcţie de simptomatologie, forma clinică şi afecţiunile asociate, medicul oftalmolog poate prescrie picături şi/sau unguente cu antibiotic şi antiinflamator, lacrimi artificiale. În cazurile avansate, trenante se poate institui cura cu anumite antibiotice orale.