Alături de cele două amigdale, mai există elemente limfoide situate în spatele nasului aşa numitele vegetaţii adenoide. Orice rinofaringită acută antrenează şi inflamaţia vegetaţiilor adenoide. În acest caz apare febra, respiraţia nazală este zgomotoasă, sforăitoare, uneori imposibilă din cauza măririi acestor elemente limfoide dar şi a secreţiilor care se acumulează în fosele nazale.
Vegetaţiile adenoide se pot mări atât de mult încât pot obstrua comunicaţia dintre nas şi gât, împiedicând scurgerea secreţiilor. Sugarii prezintă mari dificultăţi la supt. Copiii de orice vârstă respiră mai mult pe gură, zgomotos, sforăind în timpul somnului, vorbesc pe nas.
Într-un stadiu mai avansat, dorm şi respiră numai cu gura deschisă. Aceşti copii prezintă tot timpul guturai, au nasul înfundat şi de cele mai multe ori infecţia coboară complicandu-se cu traheo-bronşite, bronşite, pneumonii. În acest caz, se impune un consult O.R.L.pentru a decide utilitatea operaţiei de vegetaţii (adenoidectomia).
Tratamentul
Tratamentul în fazele acute impune dezinfecţia nazo-faringiană, tratamentul febrei, a tusei şi în unele cazuri şi antibiotic. La aceşti copii sunt benefice tratamentele cu aerosoli (10 şedinţe).
În cazurile în care este vorba de o inflamaţie cronică a acestor vegetaţii se impune operaţia, care nu trebuie făcută în faza acută, ci cel puţin la 2-3 săptămâni după aceasta. Trebuie spus că nu în toate cazurile, operaţia de polipi rezolvă pentru totdeauna problema tulburărilor de respiraţie nazală.
De foarte multe ori, vegetaţiile adenoide „se refac”, adică o nouă infecţie survenită la scurt timp după operaţie favorizează această refacere. Alteori copilul continuă să respire pe gură pentru că aşa s-a obişnuit, iar cel mai periculos este menţinerea copilului într-un mediu cu potenţial infecţios (internări repetate, colectivitate), care întreţine inflamaţia la nivelul nasului şi faringelui.
Este foarte important să se asigure copilului un mediu înconjurător favorabil, camera bine aerisită, nu supraîncălzită, gimnastică respiratorie, alimentaţie corectă, vitaminizare şi în unele cazuri stimularea imunităţii.
Autor: dr. Elena Dan