Sistemul digestiv, al doilea creier al nostru?

Oricât de simplu ar părea, digestia şi absorbţia nutrienţilor din alimente este un proces extrem de complex.

De îndată ce te gândeşti la mâncare, de cum o vezi, o miroşi şi o guşti, tractul digestiv începe să pregătească sucurile gastrice adecvate pentru a se ocupa de masa respectivă.

Dar corpul nostru produce 10 litri de sucuri gastrice în fiecare zi, aşa că de unde ştie ce anume să producă?

Recomandări

Celulita: învaţă să o combaţi şi prin metode naturale!

7 reguli de aur pentru longevitate

Dacă mănânci mai mult proteine decât carbohidraţi sau dacă iei o masă copioasă în loc de una frugală, cantitatea şi tipul de sucuri gastrice necesare vor fi foarte diferite. Şi cum ştie corpul dacă anumite alimente îţi fac bine sau îţi dăunează? Aceste întrebări primesc un răspuns chiar înainte ca tu să iei prima îmbucătură.

Mai întâi, ochii tăi recunosc ce este comestibil şi atrăgător. Totuşi, nasul este şi mai puternic. Mirosul implică literalmente inhalarea unor particule minuscule de mâncare. Dacă o mâncare s-a stricat, este posibil să nu arate neapărat urât, dar cu siguranţă va mirosi urât. Iată de ce nici un animal nu mănâncă nimic înainte de a mirosi întâi.

Când mâncarea intră în gură, natura alimentului respectiv este analizată, fapt care declanşează producerea şi eliberarea mai multor tipuri de enzime. La acest proces contribuie mirosirea şi mestecarea mâncării. Uneori oamenii fac indigestie pur şi simplu deoarece înfulecă mâncarea fără a o mesteca.

Mestecarea nu face doar să semnaleze ceea ce va veni, ci mult mai mult. Glandele salivare eliberează cantităţi mari de salivă, care conţine enzima digestivă numită „ptialină”. Ptialina contribuie la descompunerea particulelor mari ale carbohidraţilor în particule mai mici (iată de ce, dacă mesteci o bucată de pâine ceva mai mult timp, aceasta va începe să fie digerată încă din gură). Aşadar, cu cât mesteci mai mult, cu atât mai bine pregăteşti mâncarea, predigerând-o, şi cu atât mai puţin va avea de lucru sistemul tău digestiv.

Evident, mestecatul descompune mâncarea în bucăţele mai mici, mărind suprafaţa alimentelor şi permiţând sucurilor gastrice să îşi facă treaba mai uşor.

Reacţii intestinale

Pe lângă digestia alimentelor, aparatul digestiv face şi o mulţime de alte lucruri. Oamenii de ştiinţă au descoperit că sistemul digestiv „gândeşte” şi „simte” şi poate acţiona aproape ca un al doilea creier. Concepţiile mai timpurii despre creier şi percepţie au sugerat faptul că ceea ce numim „gândire” şi „percepţie” se reduce în esenţă la trimiterea şi primirea unor mesageri chimici numiţi neurotransmiţători şi hormoni.

Savanţii au descoperit că în tractul digestiv există o intensă activitate a neurotransmiţătorilor şi hormonilor. Pe deasupra, în intestine există mai multe celule imunitare decât în restul corpului. Neurotransmiţătorii, hormonii şi celulele sunt substanţele chimice de comunicare ale sistemului neuroendocrin şi imun sau, pe scurt, inteligenţa corpului. Este o reţea extrem de complexă, care ne îngăduie să reacţionăm întotdeauna în mod adecvat la mediul aflat în continuă schimbare.

În termeni practici, aceasta înseamnă că nu poţi separa gândurile, sentimentele şi reacţiile fizice. Ce mănânci, ce gândeşti şi ce simţi despre ceea ce mănânci şi ce gândeşti şi simţi despre mâncare atunci când mănânci, toate afectează rezultatul final.

Iată de ce, pentru o hrănire optimă, este bine să alegi cele mai bune alimente, să le găteşti într-un fel care îţi place, să mănânci conştient şi să gândeşti pozitiv în timp ce mănânci!