Soluția de 20 de lei care poate reduce durata răcelii la copii și previne răspândirea bolii

O soluție care poate fi cumpărată cu 20 de lei din farmacii sau chiar poate fi făcută acasă ar putea reduce durata răcelii la copii și ar putea preveni răspândirea bolii.
  • Publicat:
Soluția de 20 de lei care poate reduce durata răcelii la copii și previne răspândirea bolii

Un studiu realizat de profesorii de la Universitatea din Edinburgh a arătat că soluția ieftină, accesibilă tuturor, are efecte benefice asupra copiilor răciți și le poate reduce suferința chiar și cu două zile. Mai mult, cercetătorii au mai descoperit să soluția, care poate fi făcută chiar și în casă, poate preveni răspândirea bolii în familie.

În general, soluția salină, căci despre ea vorbim, costă aproximativ 20 de lei în farmaciile din țară și este folosită pentru a ușura nasul înfundat, însă noile cercetări arată că poate reduce durata răcelii la copii cu până la două zile.

Profesorul Steve Cunningham, care a prezentat cercetarea la Congresul Societății Europene de Pneumologie din Viena, a declarat că niciun medicament nu poate face, în prezent, ca răceala să treacă mai repede, ci doar ameliorează simptomele.

„Copiii au până la 10-12 infecții ale aparatului respirator superior, ceea ce noi numim răceli, pe an, care au un impact mare asupra lor și a familiilor lor. Există medicamente pentru ameliorarea simptomelor, cum ar fi paracetamolul și ibuprofenul, dar niciun tratament nu poate face ca o răceală să se amelioreze mai repede”, a explicat dr. Steve Cunningham.

Cercetătorul principal, Dr. Sandeep Ramalingam, virolog consultant pentru NHS (National Health Service – n.r. Serviciul Național de Sănătate) din Marea Britanie, a observat că soluțiile de apă sărată sunt adesea utilizate de oamenii din Asia de Sud pentru irigarea nazală și gargară pentru a trata răceala. Astfel, el a decis să analizeze dacă soluția salină – care este în esență o soluție sterilă de sare și apă – ar putea ajuta la tratarea răcelii în cadrul unui studiu de amploare.

Sute de copii au participat la studiul cu soluție salină

Echipa de cercetare a recrutat 407 copii cu vârste de până la șase ani cărora li s-au administrat fie picături nazale saline hipertonice de 2,6%, fie îngrijiri obișnuite atunci când au răcit.

În total, 301 copii au dezvoltat o răceală pe durata studiului.

Dintre acești copii, 151 au primit îngrijirile obișnuite pentru răceală.

Părinților celor 150 de copii rămași li s-a dat sare de mare și au fost învățați să prepare și să aplice picături nazale de apă sărată pe nasul copiilor.

Aceștia le-au administrat câte trei picături pe nară, de cel puțin patru ori pe zi, până când s-au însănătoșit.

Prof. Cunningham a explicat: „Am constatat că acei copii care au folosit picături nazale cu apă sărată au avut simptome de răceală timp de șase zile în medie, în timp ce cei care au primit îngrijirea obișnuită au avut simptome timp de opt zile. Copiii care au primit picături nazale cu apă sărată au avut, de asemenea, nevoie de mai puține medicamente în timpul bolii lor”.

El a explicat de ce apa sărată ar putea ajuta la reducerea duratei bolii.

„Sarea este alcătuită din sodiu și clorură. Clorura este utilizată de celulele care căptușesc nasul și căile respiratorii pentru a produce acid hipocloros în interiorul celulelor, pe care îl folosesc pentru a se apăra împotriva infecției virale. Prin oferirea de clorură suplimentară celulelor mucoasei, acest lucru ajută celulele să producă mai mult acid hipocloros, care ajută la suprimarea replicării virale, reducând durata infecției virale și, prin urmare, durata simptomelor”, a precizat profesorul Cunningham, potrivit publicației The Sun.

Cum se face soluția salină pentru răceli

  • Fierbeți acoperite două căni de apă de la robinet timp de 15 minute;
  • Lăsați-o să se răcească la temperatura camerei (astfel vă asigurați că apa de la robinet este sterilă);
  • Se adaugă o linguriță de sare de masă sau sare de mare fină (fără iod);
  • Se amestecă până se dizolvă;
  • Se pune la frigider într-un recipient etanș timp de până la 24 de ore;
  • Utilizați un vas din casă, cum ar fi o sticlă de stropit (asigurați-vă că este bine curată), pentru a aplica soluția în nas.

Soluția salină ar putea preveni răspândirea bolii în familie

Cercetătorii au observat, de asemenea, că familiile în care copiii au primit picături nazale cu apă sărată au raportat mai puțini membri care au răcit.

Doar 41% dintre familiile care le-au administrat celor mici picături saline au raportat transmiterea răcelii, comparativ cu 61% dintre familiile cu copii cărora li s-a administrat tratament normal pentru răceală.

82% dintre părinți au declarat că picăturile nazale au ajutat copilul să se însănătoșească rapid, iar 81% au declarat că vor folosi picături nazale în viitor.

Cum poate fi evitată răspândirea răcelii în familie

Răceala este cauzată de viruși și se transmite cu ușurință altor persoane. Sunteți infecțios până când toate simptomele dispar. Acest lucru durează de obicei una până la două săptămâni, dar poate fi mai lung la bebeluși și copii mici.

Răceala se transmite prin germenii din tuse și strănut, care pot trăi pe mâini și pe suprafețe timp de 24 de ore.

Pentru a reduce riscul de a transmite o răceală, încercați să urmați sfaturile specialiștilor:

  • Spălați-vă des pe mâini cu apă caldă și săpun;
  • Folosiți șervețele pentru a reține germenii atunci când tușiți sau strănutați;
  • Aruncați șervețelele folosite cât mai repede posibil.

În plus, cele mai bune modalități de a evita să luați o răceală de la alte persoane din familie includ:

  • Spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun;
  • Nu împărțiți prosoape sau obiecte de uz casnic (cum ar fi căni sau jucării pentru copii) cu o persoană care este răcită;
  • Nu vă atingeți ochii sau nasul în cazul în care ați intrat în contact cu virusul.

Sursa foto: Shutterstock.

Urmărește CSID.ro pe Google News