Te-ai decis să faci micșorare de stomac? Ce trebuie să știi înainte de operație ca să eviți complicațiile

  • Publicat:
Te-ai decis să faci micșorare de stomac? Ce trebuie să știi înainte de operație ca să eviți complicațiile
Sursa foto: Shutterstock

Operația de micșorare de stomac reprezintă o soluție pentru persoanele care au depășit pragul obezității de a scăpa de kilogramele în plus și a ajunge la o greutate normală, care să le țină departe de complicațiile medicale ce pot duce chiar la deces.

Intervenția chirurgicală pentru micșorare de stomac trebuie efectuată de un medic chirurg cu vastă experiență în chirurgia obezității, iar pacientul este bine să fie atent la anumite aspecte înainte să ia decizia de a se opera.

Mihai Ionescu, medic chirurg de excelență în chirurgia obezității, ne detaliază 7 criterii importante pe care orice persoană ar trebui să le ia în calcul când decide să își facă o operație de micșorare de stomac.

La ce să fie atenți pacienții care vor operație de micșorare de stomac pentru a evita complicațiile

„Chirurgia obezității reprezintă soluția eficientă pentru persoanele cu nivel de obezitate grad II, care au boli asociate, sau pentru cei cu obezitate morbidă, adică de la gradul III în sus, când se consideră ca apar automat suferințe asociate. Aceștia au nevoie să scape de kilogramele în plus pentru a minimaliza efectele nedorite ale obezității asupra sănătății.

Persoanele ajunse la obezitate de gradul II nu reușesc, în cele mai multe cazuri, să slăbească prin dietă și sport, iar pierderea rapidă în greutate este deosebit de importantă pentru a fi ferite de complicațiile de ordin medical.

Chiar și dacă ar reuși să mențină o dietă strictă, sunt mari șanse să recupereze kilogramele pierdute rapid, prin așa-numitul efect yo-yo. Apoi, în urma unei diete, metabolismul este încetinit, vom arde mai puține calorii zi de zi.

La polul opus, în urma operației bariatrice, nu se va reduce consumul de energie zilnic al organismului, ci, mai mult, conform studiilor, se va intensifica. Pe termen lung, este aproape imposibil pentru o persoană, care s-a aflat în segmentul obezității, să își mențină greutatea scăzută altfel decât prin intervenția chirurgicală bariatrică”, explică Mihai Ionescu, medic chirurg de excelență în chirurgia obezității.

Medicul chirurg Mihai Ionescu detaliază 7 criterii de care pacienții ar trebui să țină cont înaintea unei astfel de intervenții.

1. Nu alegem după preț!

„De ceva vreme încoace, 75% din întrebările primate înaintea unei consultații sunt legate de prețul intervenției. Ca orice produs comercial, și cel de servicii medicale este supus cenzurii prețului. Înțeleg cât de important este să ai banii necesari unei intervenții de asemenea importanță, însă ceea ce aș dori să înțeleagă pacienții mei viitori este că în acest domeniu, ca de altfel și în multe altele, prețul nu trebuie să fie principalul criteriu de selecție a medicului.

Atunci când este vorba despre un eveniment medical atât de important în viața noastră, când e vorba despre sănătatea noastră, trebuie să alegem rațional. Rațional înseamnă să înțelegem cu se compune un preț și ce reprezintă el, chiar dacă inițial ni se pare unul ridicat. Nu există ieftin și bun nicăieri în acest domeniu. Prețul ridicat nu reprezintă un profit mai mare, ci un argument pentru respectarea condițiilor pe care le voi detalia în continuare”, explică medicul chirurg Mihai Ionescu.

2. Alegem un spital care poate asigura asistența necesară pre și postoperator

„Avem nevoie de o echipă multidisciplinară reală. Începând cu pachetul de analize preoperatorii și continuând cu existența în spital de linii de gardă permanente pentru specialități diverse. E important să alegem un spital ce are capacitatea de a oferi asistență continuă în perioada postoperatorie. Toate astea contribuie la siguranța pacientului și la succesul intervenției”, declară medicul chirurg Mihai Ionescu.

3. Calitatea actului chirurgical este esențială

„Criteriile de indicație și standard de calitate ale actului chirurgical sunt deosebit de importante. Nu operăm orice pacient, ci respectăm indicațiile din literatură deoarece, mai devreme sau mai târziu, nerespectarea regulilor poate avea efecte nedorite. Pacientul nu trebuie să caute un medic care să îi spună ceea ce vrea să audă, ci un medic care îi oferă cele mai bune recomandări din punctul de vedere al sănătății și siguranței sale”, adaugă medicul chirurg Mihai Ionescu.

4. Rezultatele intervenției trebuie urmărite în timp real la fiecare pacient

„Trebuie apoi să avem în vedere registrul intern de chirurgie metabolică. Urmărirea în timp real a rezultatelor diverșilor pacienți în funcție de sex, vârstă, greutate inițială, obiceiuri alimentare, frecvența venirii la controalele postoperatorii. Trebuie să avem în vedere controalele efectuate la timp, însoțite de analize specifice la diverse momente în timp față de intervenție.

Partea postoperatorie este la fel de importantă ca intervenția în sine. Pacienții trebuie să înțeleagă că avem un drum lung de parcurs împreună dacă ne dorim ca rezultatele să fie cele visate și să se mențină în timp”, mai spune medicul.

5. Verificăm dacă vom avea aparatura necesară

„O astfel de intervenție este important să aibă loc într-o clinică cu dotări tehnice și tehnologice corecte, care fac posibilă și de succes această chirurgie a obezității. Este vorba despre dispozitive de sutură mecanică de origine autentică, nu copii chinezești sau adaptări de circumstanță. Nu ne jucăm niciodată cu sănătatea pacienților noștri! Pacientul are dreptul să ceară informații de acest tip înainte”, spune Mihai Ionescu.

6. Să avem parte de monitorizarea atentă postoperator a suferințelor asociate

„Trebuie ca medicul și echipa sa să monitorizeze atent și continuu suferințele asociate și remedierea acestora în perioada postoperatorie. Chirurgia metabolică nu înseamnă doar scăderea în greutate, ci, în aceeași măsură, și remedierea comorbidităților asociate obezității. Obezitatea este o boală complexă, ea nu înseamnă doar o greutate mai mare pe cântar, ci afecțiuni reale care ne pun viața în pericol”, declară medicul chirurg Mihai Ionescu.

7. Nu în ultimul rând, alegem întotdeauna un medic cu experiență

„Este nevoie să se folosească o tehnică chirurgicală corectă, conformă cu ghidurile din literatura comunității științifice internaționale de specialitate. Vorbesc aici despre IFSO (Federația Internațională de Chirurgie a Obezității).

Pacienții obezi sunt pacienți dificil de operat. Chirurgia laparoscopică nu este la îndemâna oricărui medic la începutul carierei, iar dacă adăugăm condițiile specifice ale unui pacient obez, este lesne de înțeles că e nevoie de un specialist cu experiență.

Toate aceste măsuri respectate au un singur scop. Binele pacientului, atât în perioada curentă de tratament multidisciplinar al obezității, dar și pentru dezvoltarea celor mai bune standarde de practică medicală în viitor”, încheie medicul Mihai Ionescu.

micșorare de stomac
Dr. Mihai Ionescu, medic chirurg de excelență în chirurgia obezității
Urmărește CSID.ro pe Google News