Unul dintre motivele pentru care te arzi ușor la soare și amețești poate fi administrarea zilnică de antidepresive, avertizează specialiștii. Medicamentele cu inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), prescrise frecvent pentru tratamentul depresiei, ar crește sensibilitatea la soare și ar perturba termoreglarea, expunându-ne astfel unui risc crescut de arsuri solare, dar și epuizare termică.
Cu toate acestea, specialiștii nu recomandă întreruperea medicației, ci folosirea cremelor cu factor de protecție solară ridicată 50+, îmbrăcămintea lejeră care acoperă pielea, hidratarea corespunzătoare și evitarea expunerii la soare în intervalul când acesta arde cel mai tare, respectiv 11-18.
Mai multe persoane au distribuit pe rețelele de socializare imagini cu pielea lor arsă de soare, însoțite de avertismentul că aceste arsuri ar fi cauzate de administrarea de antidepresive.
Aceste medicamente recomandate în tratamentul depresiei pot avea mai multe reacții adverse, sensibilitatea crescută la soare fiind una mai puțin cunoscută sau conștientizată, dar precizată în prospect.
De asemenea, specialiștii de la Royal College of Psychiatrists atenționează că aceste medicamente pot inhiba capacitatea corpului de reglare a temperaturii interne, crescând astfel riscul de supraîncălzire, epuizare termică, deshidratare și accident vascular cerebral în cazul expunerii la temperaturi ridicate.
Alte posibile efecte negative ale antidepresivelor, așa cum sunt cele care conțin substanța activă sertralină, sunt:
Motivul pentru care antidepresivele cresc riscul de arsuri solare este momentan insuficient cunoscut. Însă există studii care arată că acestea ar putea cauza modificări în ceea ce privește melanina, crescând astfel riscul de arsuri solare.
O femeie din Liverpool a publicat pe Twitter o fotografie în care pielea acesteia este foarte roșie pe brațe, picioare și piept.
„Nu aveam habar la momentul acela (n.r. – fotografia a fost postată în anul 2018), dar antidepresivele chiar cresc sensibilitatea la soare. Cel puțin asta e experiența mea cu ele”, scrie femeia în postare.
⚠️ANTIDEPRESSANTS & SUN⚠️
I had no clue at the time but antidepressants can REALLY increase sun sensitivity.
Or this was my experience at least.
I did everything I normally did when I was in the sun, but during that time in 2018, I was also on an SSRI.
Info below 👇🏻 pic.twitter.com/MDKkuOwii7
— Bethan (@MsBethanJ) June 14, 2023
Alte persoane susțin că pielea lor a fost grav afectată de soare în ciuda folosirii cremei cu factor ridicat de protecție solară 50+.
„Nu e de glumă cu sensibilitatea la soare cauzată de antidepresive”, „Aceste medicamente chiar influențează modul în care pielea reacționează la soare”, spun alte persoane.
Cu toate acestea, specialiștii recomandă să nu întrerupem medicația anti-depresie fără sfatul medicului. „Multe medicamente pot cauza fotosensibilitate. În cazul antidepresivelor, nu toate persoanele prezintă această reacție adversă”, explică dr. Leyla Hannbeck pentru dailymail.
În schimb, se recomandă luarea unor măsuri suplimentare de precauție, cum ar fi: purtarea de bluze cu mânecă lungă și pantaloni din materiale lejere, pălării cu boruri largi, folosirea de cremă de protecție solară, evitarea expunerii la soare pe termen lung și în intervalul 11-18, consumul crescut de apă (peste 2 litri zilnic), limitarea consumului de alcool și cafea.
Alte medicamente care pot crește sensibilitatea la soare și riscul de epuizare termică sunt: