Terapia cu delfini, o speranţă pentru copiii cu dizabilităţi

Mihai s-a născut prematur la 27 de săptămâni. A avut 900 de grame, 39 de centimetri şi scorul APGAR 1. Şi o hemoragie cerebrală de grad 3. Un debut deloc promiţător. Însă, datorită unor medici şi terapeuţi dedicaţi, dar şi a unor prieteni necuvântători, băieţelul meu diagnosticat cu paralizie cerebrală şi hipoacuzie profundă a făcut progrese remarcabile de la un an la altul.

Cum am aflat

Am aflat despre terapia cu delfini de la părinţii unor copii cu paralizie cerebrală şi autism. Am citit imediat pe internet despre beneficiile (ultrasunetele emise de delfini ajută dezvoltarea creierului) acestei terapii, despre faptul că nu prea sunt studii medicale care să le certifice sau să le infirme, dar şi despre mărturiile unor părinţi care povesteau despre progresele pe care le-au făcut copiii lor.

Am trimis mail-uri, am întrebat din gură în gură, am căutat centre cât mai aproape de casă şi am hotărât să mergem la Institutul de delfinoterapie din Marmaris, Turcia, singurul care realizează această terapie în mare, nu într-un bazin. Din ce citisem pe net aflasem că nu sunt primiţi decât copii cu vârsta peste 3 ani, iar Mihai avea 2 ani şi 7 luni.

Recomandări

Alimente, vitamine, plante şi remedii anti-răceală

Luptă împotriva candida cu remedii naturiste! Cele mai eficiente soluții pentru a scăpa de candidoză

Dar pentru că putea să îşi ţină singur capul şi pentru că îşi putea folosi mânuţele, a fost acceptat. Pentru a putea fi inclus într-un astfel de program tu, ca parinte, completezi un formular despre situaţia fizică şi psihică a copilului şi, în plus, trebuie să trimiţi un raport medical riguros despre diagnosticele şi situaţia copilului, raport semnat de medicul pediatru al copilului. 

Prima terapie cu delfini

Centrul ales de noi se află în incinta unui complex hotelier superb. Atmosfera de vacanţă târzie (am plecat în octombrie 2011) era binevenită după ore întregi de gimnastică chinuitoare, şedinţe dureroase de acupunctură sau perfuzii din plante pe care le făcuse Mihai timp de 3 luni în Beijing. La 2 ani şi 7 luni, Mihai mergea foarte greu în picioare, cu picioruşul stâng pe vârf, şi abia începuse de 2 săptămâni să spună mama.

Totul a început cu o întâlnire cu terapeutul ce urma să lucreze cu Mihai şi cu trainerul delfinului. Ni s-a explicat că vor încerca să facă cele 10 şedinţe zilnice cu acelaşi delfin (din cei 5 ai centrului), tocmai pentru că se urmăreşte şi crearea unei legături între copil şi “terapeutul” lui. Într-adevăr, au fost momente atât de emoţionante, în care aveai impresia că delfinul ştia exact care îi este rolul.

Am primit un costumaş de neopren cu mâneci şi pantalonaşi scurţi, pentru ca ultrasunetele emise de delfini să poată fi absorbite prin piele şi să ajungă, astfel, să influenţeze conexiunile neuronale. Am avut emoţii mari când a intrat prima oară în apă. Credeam că se va speria de creatura cu ochi blânzi, dar care cântăreşte câteva sute de kilograme. Nu a plâns, nu s-a speriat, însă nu părea prea interesat de giumbuşlucurile delfinului care, la îndemnul trainerului său, sărea, aducea mingea sau îl lăsa pe Mihai să pună picioruşele pe el.

Totul se desfăşura ca într-un joc. Atenţia i-a fost captată treptat, apoi, pe măsură ce numărul şedinţelor creştea, devenea din ce în ce mai interesat. La ultima întâlnire, terapeutul ne-a explicat că beneficiile ultrasunetelor emise de delfini se vor vedea în 2, 3 luni. Atunci trebuia să fim mai atenţi la progresele lui Mihai. Şi ne-a mai spus că trebuie să lucrăm intens cu el odată ce ajungem acasă. Pentru că această terapie le potenţează pe celelalte. Şi toate (de la kinetoterapie, logopedie, terapie ocupaţională, terapia craniosacrală – de care tot la acest Institut am aflat, pe care am continuat-o şi acasă) îl ajută să obţină progrese rapide.

Din nou, în Marmaris

Următoarea vizită la delfini (în 2012) a debutat cu uimirea generală a terapeuţilor şi a trainerilor de la Institutul de delfinoterapie la vederea lui Mihai. Stătea mult mai bine în picioare, făcea câţiva paşi independent şi vocabularul lui se îmbogăţise (nu mai spunea doar mama, ci ştia şi ceilalţi membri ai familiei, plus alte câteva cuvinte scurte). Ştia deja ce are de făcut, iar zilele de terapie s-au scurs rapid. Vizita de anul acesta a fost una spectaculoasă: deja Mihai mergea independent şi începuse să construiască propoziţii. Iar terapeuţii erau uimiţi că nu îi mai tăcea guriţa. Entuziasmul lui era molipsitor şi abia aştepta să ajungă “a delfini”.

Şedinţa era o plăcere: pentru Mihai care râdea nonstop de giumbuşlucurile delfinului şi se simţea în largul lui, pentru terapeut care primea pupături peste pupături când de la Mihai, când de la delfin, pentru trainer care se amuza de jocul lor şi pentru noi, ca părinţi, care ne bucuram intens de fiecare progres al băieţelului nostru, dar şi de faptul că Mihai se simţea lângă prietenii lui “ca peştele în apă“. Simţeai că între toţi se crease o conexiune puternică, iar delfinul se purta ca un terapeut şi prieten, în acelaşi timp. Era uimitor. Parcă ştia că e o joacă importantă pentru Mihai. 

În loc de concluzie

Şi astăzi, la 3 luni de când ne-am întors din Turcia, Mihai ne întreabă când mergem la delfini. Iar când revede pozele îi strălucesc ochişorii şi începe să îţi povestească, aşa cum poate el, ce făcea “în Tucia”. Cred că o consideră pe Daisy (delfinul cu care făcea terapie) un prieten drag pe care vrea să îl revadă.

Este evident că terapia cu delfini a contribuit la recuperarea lui. Şi, poate, a potenţat toate celelalte terapii pe care le face de-a lungul anului. Nu ştiu să spun care a fost procentajul său, cum s-ar fi dezvoltat el dacă nu ajungeam la aceşti prieteni inteligenţi înotători. Important este că azi Mihai merge la grădiniţă şi acesta este primul an în care el a avut rol de îngeraş la serbarea de Crăciun. Nu pot decât să mulţumesc pentru această minune şi “îngerilor mării”, aşa cum mai sunt numiţi delfinii.

Cum lucrează terapeuţii

Svetlana Borovaya este psihoterapeut, cu specializare în dizabilităţi psihoneurologice, autoare a mai multor articole în publicaţii ştiinţifice despre zooterapie şi delfinoterapie. Svetlana a lucrat cu peste 250 de copii şi adulţi cu paralizie cerebrală, autism, întârziere mentală şi fizică, boli genetice, fobii, afectare spinală.

Îmi poţi povesti despre relaţia pe care o ai cu pacienţii tăi şi despre recuperarea lor?

Am în minte toţi pacienţii. Plus că rămân în legătură cu ei şi familiile lor, pentru că mă interesează să le aflu progresul. Am lucrat cu o fetiţă cu paralizie cerebrală, întârziere de dezvoltare, elemente de comportament autist. Am început când avea 7 ani şi acum a venit deja de 4 ori. Când am început spunea doar 15 cuvinte şi putea merge cu greutate doar dacă era susţinută de ambele mâini. Acum, după ce a venit deja de 4 ori, spune propoziţii şi nu numai că merge, dar aleargă independent. În timpul sesiunilor cu delfini cântăm şi spunem poezii împreună.

Toate aceste progrese se datorează şi preocupării constante a părinţilor ei de a face şi alte terapii. Însă, din păcate, nu avem întotdeauna astfel de rezultate. }ine de fiecare persoană în parte. Terapia cu delfini nu este un miracol, nici o pastilă care alungă durerea, ci un tratament care poate oferi progrese vizibile mai rapid. Plus că potenţează efectul altor terapii pe care pacientul le face ulterior. Am avut cazuri cu copii care nu puteau vorbi sau aveau probleme de a intra în contact cu alte persoane, care acum merg la şcoli normale.

Nu prea există studii în acest domeniu…

Sunt doar câteva studii în domeniul terapiei cu delfini, tocmai pentru că această terapie este foarte complexă, plus că e dificil şi costisitor să organizezi astfel de experimente. Este, însă, cunoscut impactul pe care îl au ultrasunetele emise de delfini asupra organismului uman.

Sub influenţa acestora, se intensifică schimburile neuronale şi este îmbunătăţită întreaga activitate a sistemului nervos. Un alt element în cadrul acestei terapii este interacţiunea, comunicarea cu delfinii. Ei sunt creaturi foarte sociale care comunică nonverbal şi îi “invită“ şi pe copii să facă acelaşi lucru. Iar cei care au dificultăţi de vorbire şi comunicare, se “deschid“ în urma terapiei. Comunicarea cu delfinii îi motivează pe copii să “execute” alături de terapeuţi diverse exerciţii educaţionale.

Care este rolul terapeutului în această terapie?

Poţi fi terapeut în cadrul terapiei cu delfini doar dacă ai o educaţie de terapeut, la bază (kinetoterapeut sau psiholog). Pentru că lucrăm cu boli diferite, întâlnim situaţii diferite. Şi delfinii lucrează diferit. Şi copiii, în funcţie de problemele pe care le au. Alegem cu grijă exerciţiile pentru fiecare copil, cele care vor stimula cel mai bine zona cu probleme a fiecărui pacient în parte. Pot fi exerciţii fizice sau taskuri care îi ajută în procesul de înţelegere sau dezvoltare mentală.

Totul se desfăşoară ca o joacă între copil şi delfin. Iar conexiunea emoţională între pacient şi terapeut este extrem de importantă, ca şi conexiunea care se creează între copil şi delfin. Chiar dacă, poate, la început, copiilor le poate fi teamă de delfini, pe măsură ce se desfăşoară toate cele 10 şedinţe, copilul şi delfinul devin prieteni. Prin urmare, terapia cu delfini nu este o terapie pasivă, în care pacientul doar este expus ultrasunetelor emise de delfini. Aceasta presupune elemente de psihoterapie, terapie ocupaţională, hidrokinetoterapie.

Autor: Bianca Proptean