Tot ce trebuie să ştii despre sarcina cu ovocite de la donatoare

Află în ce constă procedura obţinerii unei sarcini cu ovocite donate.
  • Publicat:
Tot ce trebuie să ştii despre sarcina cu ovocite de la donatoare

Impactul veştii că o sarcină nu va putea fi obţinută decât cu ajutorul ovocitelor donate poate provoca în sufletul femeii un uragan de emoţii. Sigur, ideal este să poţi avea un copil pe cale naturală, iar când acest lucru nu este posibil, măcar prin fertilizare cu propriul material genetic. Şi totuşi, din nefericire, când niciuna dintre aceste două variante nu este posibilă, ovocitele donate rămân singura speranţă. Tehnica există şi se foloseşte cu succes din anii ’80, însă dilemele morale nu au dispărut nici până în ziua de azi. Mai multe, ne-a explicat Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Situaţiile în care sunt necesare ovocite donate pentru a obţine o sarcină au, desigur, o clară motivaţie medicală. Scăderea sau lipsa rezervei ovariene (inclusiv în cazurile în care acest lucru este urmarea chimioterapiei sau radioterapiei), endometrioza, cauzele imunologice, anomaliile genetice, iradierile exterioare sau eşecurile repetate ale fertilizărilor in vitro cu ovocite proprii, toate acestea reprezintă temeinice motivaţii.

Procedura în sine nu diferă mult de cea a fertilizării in vitro cu material genetic propriu. Ceea ce este diferit şi se supune unui protocol laborios, este procesul îndelungat al alegerii donatoarei şi a întocmirii formelor legale, efectuarea testelor (la care se supun atât donatoarea cât şi primitoarea) medicale şi psihologice.

Acolo unde fertilizarea cu ovocite donate este reglementată din punct de vedere legal, se pot folosi două tipuri de material genetic: proaspăt sau congelat, dintr-o bancă de ovocite. În acest din urmă caz, procedurile premergătoare fertilizării se vor întinde pe o perioadă mai scurtă de timp pentru că o mare parte dintre etape au fost parcurse înainte ca ovocitele să fie congelate. În schimb, dacă fertilizarea se va face cu ovocite proaspete, vor trebui efectuaţi o serie de paşi obligatorii.

După identificarea donatoarei, atât aceasta cât şi receptoarea vor urma tratamente cu anticoncepţionale şi hormoni sintetici în vederea sincronizării menstrei. Donatoarei i se va recomanda gonadotropină pentru stimularea ovulaţiei, iar receptoarei estrogen şi progesteron în vederea pregătirii uterului pentru sarcină. Când ovocitele donatoarei ajung la maturitate, sub anestezie, acestea vor fi recoltate şi vor urma acelaşi traseu ca în fertilizarea in vitro clasică.

În condiţii de laborator, ovocitele vor fi fecundate cu sperma partenerului receptoarei (sau spermă donată, dupa caz). După formarea embrionului (în trei sau cinci zile), acesta este transferat în uterul receptoarei iar două săptămâni mai tarziu, efectuarea testului de sarcina va oferi răspunsul cu privire la reuşita procedurii.
În cazul fertilizării cu ovocite sau embrioni congelaţi, este eliminată etapa sincronizării menstrei între donatoare şi receptoare. Acesteia din urmă i se va recomanda, de către medic, un tratament în vederea pregătirii uterului pentru sarcină. Ovocitele donate congelate vor fi decongelate şi fertilizate în laborator cu sperma partenerului (sau cu spermă donată), urmând să fie realizat embriotransferul, în ziua trei sau cinci.

Costurile unei astfel de proceduri ajung cam la 5.000 de euro, totul depinde de ţara aleasă pentru a o efectua. Pentru că în România procedura nu este clară din punct de vedere legal, cele mai multe dintre paciente optează pentru o altă ţară atunci când vine vorba despre obţinerea unei sarcini cu ajutorul ovocitelor donate.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult