Canicula nu te afectează când ai la îndemână informaţii preţioase şi aliaţi de încredere. Îţi propunem ca în august să bifezi cât mai multe acţiuni ce vor duce la bunăstarea ta fizică şi psihică: şedinţe de înot, salate de fructe, limonade cu ghimbir, îngheţate italiene delicioase, să-ţi îngrijeşti tenul aşa cum merită şi să faci shopping inteligent.
Marea bălăceală
Înotul tonifică musculatura, ajută la slăbit, ascute mintea şi ne face mai sociabili şi abili în activitatea zilnică. În plus, ne ajută să trăim mai mult. În apă este mult mai uşor să te mişti, aşa că vârsta nu trebuie să fie un impediment pentru a-l practica. Spre deosebire de activităţile aerobe, înotul nu forţează articulaţiile. Dacă nu ştii să înoţi şi nici nu vrei să înveţi, alege şedinţele de aqua gym. Sunt distractive şi obţii rezultate imediate.
La fructe înainte
Ce poate fi mai apetisant vara, decât o salată de fructe proaspete? Profită din plin de vitaminele, fibrele şi mineralele prezente în fructele lunii august: piersici şi caise româneşti. Conţin beta-caroten şi licopen – sunt excelente pentru sănătate. Cercetări arată că au efecte asupra bunei funcţionări a inimii, îmbunătăţesc vederea, reglează colesterolul crescut şi favorizează buna funcţionare a celulelor.
De pus în coşul cu cumpărături este şi ghimbirul. Este excelent în vacanţe pentru cei care au rău de mare sau de înălţime, deoarece taie greaţa. În plus, reglează tranzitul intestinal, reduce febra, reglează nivelul colesterolului crescut. Vă recomandăm supele cu ghimbir (spre exemplu, supa de curcan cu ţelină, dovlecel, praz, păstârnac) şi limonadele cu lămâie, miere, ghimbir, mentă şi fructe de pădure.
Hidratarea tenului
Cu riscul de a ne repeta, este nevoie să beţi apă pentru a avea o piele frumoasă şi ochi luminoşi. Abia după ce vă veţi hidrata corespunzător vă puteţi bucura la maximum şi de efectele cosmeticelor. Pielea trebuie hidratată atât din interior cât şi din exterior.
Haine inteligent alese
Atunci când este caniculă, te vei simţi ca în deşert dacă te vei îmbrăca din cap până în picioare în materiale artificiale, de tipul poliesterului. Apelează cu încredere la haine fluide din materiale precum bumbacul, inul sau mătasea naturală. În acest anotimp, renunţă la jeanşi şi pantaloni şi fă loc rochiilor, fustelor, topurilor.
O rochie lungă care să sublinieze uşor talia este excelentă indiferent dacă te afli în oraş, la mare, la munte sau la ţară. Alege alb şi nuanţe pastelate, pentru a nu atrage “soarele”. Profită de perioada reducerilor, dar nu cumpăra impulsiv.
Verifică garderoba, revizuieşte-o, dăruieşte hainele pe care nu le-ai mai purtat de 1 an, doi. Mergi la magazine cu o listă şi încearcă pe cât posibil să nu te abaţi de la ea. Indiferent de preţul de pe etichetele promoţionale, spune pas hainelor care nu au o croială impecabilă, care nu sunt măsura ta, care nu te avantajează.