Un nou studiu sugerează că dacă reduci consumul de sare cu o lingură pe zi efectul este similar cu cel al medicamentelor pentru reducerea tensiunii arteriale. În studiul publicat în Journal of the American Medical Association, cercetătorii de la Vanderbilt University Medical Center, Northwestern Medicine și the University of Alabama au examinat legătura dintre consumul de sare și tensiune arterială în rândul a 213 participanți la studiu, cu vârste cuprinse între 50 și 75 de ani.
În prima săptămâna, cercetătorii au măsurat tensiunea participanților câtă vreme aceștia urmau dieta lor obișnuită. În cea de-a doua săptămână au măsurat tensiunea participanților în urma unei diete bogate în sare. Iar în cea de-a treia săptămână, cercetătorii au măsurat tensiunea participanților în urma unei diete reduse în sare.
La finalul studiului, cercetătorii au concluzionat că 70% până la 75% dintre participanți au avut o reducere a tensiunii arteriale chiar dacă luau sau nu pastile pentru tensiune.
Tot în urma studiului s-a descoperit că tensiunea a scăzut la doar o săptămână după ce au urmat o dietă redusă în sare. În timpul studiului, când participanții au urmat o dietă redusă în sare, participanții au redus cantitatea cu o lingură. Potrivit Ashchi Heart & Vascular Center, o lingură de sare înseamnă 2,300mg de sodiu, aceasta fiind limita maximă.
Potrivit Centrului de Prevenție și Control al Bolilor, multe persoane sunt nevoite să ia pastile pentru a-și menține tensiunea la un nivel optim și sănătos. Hipertensiunea arterială crește riscul de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și infarct.
În luna august a acestui an, un alt studiu publicat în jurnalul Hypertension arată că alcoolul crește tensiunea sistolică mult mai mult în rândul persoanelor care nu au hipertensiune. Cercetătorii au descoperit că cu cât o persoană bea mai mult alcool, cu atât valorile tensiunii arteriale sistolice sunt mai mari.
Surse: