VACCINAREA (VIII). Vaccinurile care se fac la naștere: vaccinul BCG (împotriva tuberculozei) și vaccinul HepB (împotriva hepatitei B)

• Autor: Dr. Claudia Dobocan, medic rezident neonatologie
• Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „MS Curie”

În maternitățile de stat nu este prevăzută (decât în situații excepționale, unde există patologii fetale sau materne deosebite) o întrevedere prenatală a viitorilor părinți cu medicul neonatolog.

De obicei, femeia parturientă (aflată în procesul nașterii) este vizitată de medicul neonatolog, în travaliu sau în preoperatorul sălii de cezariene, i se ia consimțământul, prea puțin informat, pentru o serie de manevre (sănătoase, necesare, dar neexplicate), printre care și administrarea acestor vaccinuri. Majoritatea femeilor acceptă vaccinarea, dar nu înțeleg rațiunile din spatele acestei recomandări. Unele se consideră ulterior înșelate, „luate cu japca”, trădate.

Recomandări

VACCINAREA (VI). Propagarea fricii de vaccinare prin intermediul reprezentanților clerului

VACCINAREA (VII). Vaccinurile pe care trebuie să le facă femeile gravide: vaccinul gripal și vaccinul diftero-tetano-pertussis…

Să trecem în revistă aceste două vaccinuri și contextele epidemiologice care le fac necesare.

Vaccinul împotriva tuberculozei

Vaccinarea BCG (antituberculoasă) a fost sistată în multe țări, din rațiuni ce țin de contexte epidemiologice favorabile. Multor părinți li se pare suspect detaliul că în țara noastră încă se vaccinează contra tuberculozei sau că acei copii din familii de estici, născuți în Occident, primesc vaccin antituberculoză, în timp ce „populația indigenă”, nu.

Explicându-le ceea ce urmează să citiți mai jos, majoritatea familiilor consimt liniștite la vaccinare. Desigur, am avut parte și de refuzuri ferme (foarte rare, însă!), motivate prin ceea ce eu categorisesc ca aberații conspiraționiste: „Francezii ne trimit seringi cu SIDA”.

Nu intru niciodată în polemici cu emitenții unor astfel de panséuri, cred că mulți se încadrează diagnosticului psihiatric de tulburare de personalitate schizotipală, caracterizată de prezența multiplelor bizarerii, excentricități, idei ciudate, gândirii magice și de prejudiciu. Intensitatea lor este însă sub pragul de încadrare în diagnosticul de tulburare psihotică sau de schizofrenie.

Așadar, contextul epidemiologic de risc din țara noastră este caracterizat în cea mai recentă centralizare publicată în 2019 de Institutul Național de Supraveghere a Bolilor Transmisibile, care relevă că, în anul 2017, rata de infectare ajunsese la o incidență (cazuri nou diagnosticate) de 72/100.000.

La categoria de vârstă 0-4 ani s-au contorizat 600 de cazuri. Această cifră este de 4 ori mai mare decât media europeană. Aceste cifre ne propulsează pe locul întâi în Uniunea Europeană. În termeni de mortalitate prin tuberculoză, ne situăm pe locul al doilea, după Lituania.

Cifra este de 5,1 la mia de locuitori, fiind de 6,5 ori mai mare decât media Uniunii Europene. Suntem însă pe ultimele locuri în ceea ce privește rata vindecării.

Este bine de știut că judeţele cu cea mai mare incidenţă a bolii au fost Tulcea, Olt, Dolj, Bacău, Vaslui şi Teleorman, pe când cele cu incidență scăzută au fost Harghita, Braşov, Covasna, Alba, Cluj şi Sibiu.

Vaccinul BCG (bacilul Calmette-Guerin) conține o tulpină de Mycobacterium bovis atenuată. Se injectează intradermic (în piele, deci nu în mușchi sau în sânge) nou-născuților în vârstă de 2-7 zile și cu greutate cuprinsă între 1.500 și 2.500 grame, fără precauții speciale, indiferent de vârsta de gestație pe care o au la naștere. Cei mai mici se vor vaccina după aceeași schemă ca și cei normoponderali, cu precauția monitorizării cardio-respiratorii.

Contraindicațiile sunt rare, referindu-se la copiii proveniți din mame seropozitive pentru HIV și care sunt și ei seropozitivi și la copiii născuți din mame ce au primit tratament imunosupresor în cursul sarcinii.

Vaccinul lasă o cicatrice postvaccinală, normală, consensul actual fiind de a nu se mai corela diametrul cicatricei cu eficacitatea protectivă. Se poate produce abcedarea (formarea unui abces) locului de injectare, însă este o reacție autolimitantă, nefiind necesară niciun fel de toaletare prin „stoarcere” sau prin aplicare de antiseptice ori pansamente ocluzive.

Infecția diseminată (cea mai severă complicație) a fost raportată doar în cazul celor sever imunodeprimați și a avut o incidență de 1 la 1 milion de vaccinări. Mai notez și că riscul de anafilaxie este de 1,3 la milionul de doze de vaccin de orice fel, administrate în toată lumea.

În procente și cifre, protecția este estimată a fi astfel:

• 64% împotriva meningitei tuberculoase
• 78% împotriva bolii tuberculoase diseminate
• 71% împotriva deceselor prin tuberculoză.

Protecția se pierde în intervalul de vârstă 10-20 de ani. Așadar, nu protejează adulții de infectare și de a dezvolta boala, însă protejează copiii cu vârsta sub 5 ani de formele de tuberculoză specifice acestei vârste, forme care pot fi mortale sau debilitante: meningita sau meningoencefalita tuberculoasă și tuberculoza miliară (diseminată).

Vaccinul împotriva hepatitei B

Vaccinul contra hepatitei cu virus B este recomandat din prima zi de viață.

Este un vaccin ce conține doar antigene de suprafață ale virusului (deci nu virusul în sine).

Ca să înțelegem mecanismul de stimulare a imunității, vă propun următoarea analogie: sistemul imunitar este un câine de urmă căruia îi dam să miroasă o haină găsită la locul crimei (antigenele de suprafață); câinele reține acest miros (sistemul imunitar dezvoltă anticorpi); când identifică un suspect cu acest miros (virusul hepatitei B), câinele (sistemul imun) atacă (trimite în luptă anticorpii neutralizanți).

România este hiperendemică atât pentru hepatita cu virus B, cât și pentru cea cu virus C (pentru care nu există vaccin). Rata de prevalență (totalitatea cazurilor dintr-o populație) este de 4,4% pentru infecția activă cu virus B, iar rata de infectare, măsurată prin prezența unor anticorpi (anti-HBc) ce arată contactul organismului cu virusul este de 27%.

Așadar, o treime din populație a fost infectată cu virusul hepatitei B, majoritatea s-a descotorosit în mod natural de virus, un procent este infectată activ, un procent și mai mic este bolnavă (are hepatita cu virus B, deci boala de ficat).

Ceea ce vreau să subliniez este că virusul este foarte prezent în mediu, este purtat de oamenii cu care intrăm în contact. Se transmite prin sânge, salivă, secrețiile genitale ale ambelor sexe și, foarte important, de la mamă la făt.

Gravidele se testează în mod obligatoriu pentru acest virus, însă chiar dacă ele sunt negative și nu există cazuri cunoscute în familie, riscul de îmbolnăvire a nou-născutului este mare (cum am spus, infecția este prevalentă în populație).

Dacă contractează virusul în fereastra de vârstă 0-1 an, copilul are 90% șanse de cronicizare (boală hepatică cronică, cu evoluție spre insuficiență hepatică și/sau cancer hepatic). În fereastra 1-5 ani, același risc se reduce la 20-50%, scăzând până la sub 5% pentru infecțiile contractate la vârste adulte.

Un ciclu de imunizare prevede cel puțin 3 doze, așadar vaccinarea anti-VHB se va repeta la vârstele de 2, 4 și 11 luni, fiind una vin cele șase valențe ale „hexavalentului”. Protecția poate fi probată la orice vârstă prin existența unui titru peste 10 unități a anticorpului anti-HBs.

Acum, o altă preocupare legitimă a familiilor este administrarea prea multor antigene vaccinale, cumulate, unui organism atât de tânăr. Fiecare din cele două vaccinuri neonatale conține un singur antigen, iar vaccinurile sunt administrate în zile diferite. Abia la vârsta de 2 luni va primi copilul vaccinuri combinate, foarte sigure, de altfel!